Diclofenacul creşte cu 40% riscurile unui atac de cord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima actualizare a listei medicamentelor care se eliberează pe bază de reţetă medicală a avut loc în România în august 2011
Ultima actualizare a listei medicamentelor care se eliberează pe bază de reţetă medicală a avut loc în România în august 2011

Diclofenacul, unul dintre cele mai folosite analgezice, creşte cu 40% riscul apariţiei unui atac de cord. Cercetătorii britanici au ajuns la această concluzie după ce au analizat peste 50 de studii internaţionale, efectuate asupra 2,7 milioane de pacienţi.

Anunţul a fost făcut public miercuri de către profesorii Şcolii Medicale Hull York din Regatul Unit.

Ei au descoperit că Diclofenacul, antiinflamator nesteroidian (AENS), creşte şansele producerii unui infarct miocardic cu 40%. Riscul este chiar mai mare pentru pacienţii care suferă deja de boli ale inimii.

Studiul a fost publicat în jurnalul "Public Library of Science" şi a fost întocmit după analiza a 51 de cercetări internaţionale la care au participat 2,7 milioane de pacienţi, informează The Press Association.

"Medicamentul Diclofenac administrat prin reţetă medicală (în Marea Britanie, n.r.) a fost asociat cu o creştere a riscului cardiovascular de 40%. Oamenii iau acest medicament pentru că este eficace, dar este foarte important pentru pacienţi şi pentru doctori să cunoască riscurile asociate acestor medicamente în cazul pacienţilor cu risc crescut", a declarat coordonatorul studiului, Patricia McGettigan, de la Şcoala Medicală Hull York.

Doar în Regatul Unit, medicii au prescris,anul trecut, peste 17 milioane de reţele pentru antiinflamatoare nesteroidiene (AENS), ca tratament pentru artrită, dureri de spate, gută, dureri de cap sau febră. Diclofenacul a fost administrat în şase milioane dintre aceste reţete.

Farmaciile din ţară nu mai au voie să distribuie Diclofenac fără reţetă de la medic, conform actualizării din august 2011 a listei medicamentelor cu drept de circulaţie în România, care se elibezează pe bază de prescripţie medicală.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite