Pe parcursul celor patru zile ale Congresului, Moş Crăciunii adunaţi la Copenhaga din 12 ţări răspândite pe tot globul vor avea de trecut câteva probe fizice nu tocmai uşoare. Aici intră şi tradiţionala cursă cu obstacole, care include escaladarea unui "munte" de gheaţă şi o coborâre pe horn.

Însă elementul de noutate al celui de-al 55-lea Congres e sesiunea de Zumba, la care au fost supuşi Moş Crăciunii încă din prima zi.

Burtoşii cu bărbi albe şi haine roşii au fost nevoiţi să participe la o repriză de Zumba, cunoscutul stil de fitness bazat pe mişcări de dans. Un exerciţiu care i-a solicitat serios pe participanţii la Congres, făcându-I să transpirea din plin, a fost runda de dans cu cercuri de hula hoop.

"A fost un exerciţiu la care m-au trecut toate apele şi chiar nu m-a ajutat deloc faptul că aveam cinci kilograme de haine pe mine. Dar acum am prins microbul şi o să fac Zumba de câte ori o să am puţin timp liber", a mărturisit Douglas Gowin, un "Moş" de 57 de ani din Washington, D.C.

Membrii delegaţiei americane, din care face parte şi Douglas, au impresionat în anii trecuţi prin faptul că bărbile lor albe şi pufoase nu sunt elemente de recuzită, ci chiar sunt naturale.

O tradiţie de 55 de ani

Congresul Internaţional al Moş Crăciunilor a fost organizat pentru prima oară în 1957, la iniţiativa comicului danez Professor Tribini, care şi-a dorit să creeze o tradiţie a "Crăciunului în Iulie", pentru ca oamenii să poată beneficia de două ori de bucuria sărbătorilor de iarnă.

Locul desfăşurării congresului a rămas neschimbat de atunci încoace: parcul de distracţii Dyrehavsbakken - sau, pe scurt, Bakken - din Klampenborg, lângă Copenhaga. Bakken este prezentat drept cel mai vechi spaţiu de agrement din lume, care funcţionează din secolul 16, când adăpostea o baie publică.