De ce atenţia este mai mult decât elementară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A privi cu sau fără atenţie? Sherlock Holmes ar fi răspuns că „Atenţia este elementară!”
A privi cu sau fără atenţie? Sherlock Holmes ar fi răspuns că „Atenţia este elementară!”

„Adevărata artă a memoriei este arta atenţiei”, spunea scriitorul de origine engleză Samuel Johnson. Într-adevăr, acestea sunt cuvinte înţelepte, dar în ce constă mai exact această artă? Ştim cu adevărat ce înseamnă atenţia, se întreaba BBC.

Un posibil răspuns vine din altă sursă literară care, chiar dacă este ficţională, oferă o perspectivă între a privi cu sau fără atenţie. Este vorba de Sherlock Holmes, personajul cunoscut şi pentru replica sa celebră „It's elementary, my dear Watson (Este elementar, dragul meu Watson)”.

În prima dintre cele 56 de povestiri scurte cu Sherlock Homes, „Scandalul din Boemia”, acesta îl întreabă pe doctorul Watson câte scări sunt până la reşedinţa lor din strada Baker, numărul 221B. „Şi totuşi, cred că ochii mei sunt la fel de buni ca ai tăi”, remarca doctorul în încercarea de a-şi aduce aminte. Însă nu acuitate viziunii lui Watson este problema. „Vezi, dar nu poţi observa. Distincţia este clară”, continuă acesta. În această distincţie se află adevăratul înţeles al atenţiei. Nu este o chestiune de ordin fizic, ci mai mult una de a vedea şi a observa.

Viziunea noastră este foarte selectivă. În mod normal, retina captează zece miliarde de biţi de informaţii vizuale pe secundă, dar numai zece mii de biţi ajung la primul strat al cortexului vizual. Pentru a fi şi mai clar, numai 10% din sinapsele cortexului cerebral sunt dedicate informaţiei vizuale. Altfel spus, creierul nostru este bombardat cu milioane de informaţii în orice moment, dar este capabil să proceseze numai o parte.

Efectul de cocktail

În esenţă, acest lucru înseamnă că noi vedem doar o mică mostră din ceeea ce este în jurul nostru. În schimb, vederea noastră filtrează selectiv bazându-se pe un număr de factori cum ar fi: starea de spirit, gândurile, motivaţiile şi scopurile noastre. Astfel că putem crede că suntem atenţi, dar mai exact la ce ne concentrăm?

Luaţi în considerate aşa-numitul efect de cocktail al unei petreceri. La o petrecere, chiar dacă eşti înconjurat de zarvă, atunci când îţi auzi numele începi să acorzi atenţie. Ceea ce înainte era un zid de zgomot fără sens, în acea clipă a dobândit o semnificaţie unică. La fel cum a evidenţiat şi un studiu publicat în revista „Nature”: atunci când ne concentrăm pe o singură voce şi ignorăm restul, creierul nostru nu mai dă atenţie informaţiilor provenite din surse considerate de prisos, remarcă publicaţia britanică.

Acest principiu de bază guvernează atenţia noastră tot timpul. Ne concentrăm asupra lucrurilor care ne sunt importante şi le ignorăm pe celelalte, acesta fiind un fenomen comun. Femeile gravide încep să observe alte femei gravide pretutindeni, chiar dacă înainte nu o făceau. Avem tendinţa de a ne aminti vise care par să se adeverească şi le uităm pe care care nu se adeveresc.

După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, oamenii declarau că vedeau peste tot în jur numărul „11”, ca şi cum s-ar fi materializat din senin. În niciunul dintre aceste cazuri mediul nu s-a schimbat. Ceea ce s-a schimbat cu adevărat este percepţia asupra mediului sau, la fel ca în exemplul lui Sherlock Holmes, se schimbă ceea ce observăm. Aceste lucruri le vedeam şi în trecut, doar că acum le observăm în mod activ.

Orbirea atenţională”

Atenţia noastră este o resursă finită. Alegerile pe care le facem atunci când ne distribuim atenţia fac diferenţa între ceea ce doar vedem şi ceea ce vedem, dar şi observăm. Dacă acordaţi atenţie unui singur lucru, riscaţi să nu reţineţi nimic. Acordaţi atenţie mai multor lucruri şi nu veţi fi cu adevărat atent la niciunul dintre ele.

Pentru a ilustra acest fenomen este util un exerciţiu. Aveţi nevoie de un metronom şi un număr format din patru cifre, cum ar fi 5203. La fiecare bătaie a metronomului trebuie să adunaţi unu cu fiecare cifră a numărului şi să o spuneţi cu voce tare. Cu alte cuvinte, numărul 5203 va deveni 6314, apoi 7425 şi aşa mai departe. Este important ca în acest joc să-ţi găseşti ritmul şi să reuşeşti această numărătoare timp de un minut. Exerciţiul este numit de psihologi „add-one task”.

Lucrurile devin şi mai complicate dacă vi s-ar fi cerut ca în acelaşi timp să priviţi un punct fix pe ecranul calcultorului. În acest caz, orice imagine sau orice literă care ar fi apărut pe ecran nu ar fi fost percepute. Poate că ochii s-ar fi uitat la ele, dar creierul ar fi fost atât de ocupat să numere într-un mod echilibrat încât nu le-ar fi perceput în totalitate. Felul în care ne concentrăm asupra unui lucru specific ne face orbi la toate celelalte. Acest fenomen este denumit „orbire atenţională”.

Uite gorila, nu e gorila!

Poate cel mai proeminent exemplu al acestui fenomen este studiul la care a participat un grup de studenţi cărora li s-a arătat un videoclip cu un joc de baschet şi li s-a cerut să numere fiecare pasă. Au făcut acest lucru, şi chiar bine. Singurul impediment? Nu au dat atenţie unei persoane îmbrăcate într-un costum de gorilă care a trecut prin teren şi s-a oprit chiar în mijlocul acestuia pentru a se bate cu mâinile în piept. Studenţii erau atât de preocupaţi cu număratul paselor încât nu au reuşit să vadă ceva ce este uşor observabil.

Nici măcar nu trebuie să fim activi implicaţi într-o activitate cognitivă pentru ca lumea să treacă pe lângă noi. Acum realizăm cât de multe detalii pierdem. De exemplu, atunci când suntem într-o stare proastă observăm literalmente mai puţine detalii decât atunci când suntem binedispuşi. Cortexul vizual preia, de fapt, mai puţină informaţie din lumea exterioară.

Cu cât mai multe cercetări sunt desfăşurate, cu atât tabloul devine mai neclar. Până de curând, psihologii au acceptat faptul că,  în general, vederea scenelor naturale este atât de automatatizată încât nu poate fi afectată de „orbirea atenţională”. Cu alte cuvinte, suntem conştienţi de scenele naturale fără a fi nevoie să le oferim întreaga noastră atenţie. La fel ca în exemplul cu gorila, dacă suntem ocupaţi cu a face altceva, nu vom cunoaşte în parte toate detaliile şi chiar nu vom realiza că am văzut şi altceva.

Într-un studiu publicat în 2011, cercetătorii au cerut participanţilor să se concentreze asupra unor discuri în mişcare sau asupra unui flux de litere şi cifre care apăreau pe nişte ecrane. În cazul experimentului cu litere şi cifre, participanţii au fost rugaţi să numere de câte ori apare o anume literă sau cifră. În ambele experimente, o scenă naturală (o plajă, o clădire sau un animal) apăreau pentru moment pe ecrane. Oamenii au fost rugaţi ca la sfârşit să răspundă la câteva întrebări de bază despre respectiva scenă.

Ceea ce s-a întâmplat a contracarat rezultatele experimentelor anterioare, în care participanţii au avut de îndeplinit sarcini mai grele. În primul dintre studii, unde trebuiau să numere apariţia literelor şi a cifrelor, 64% din participanţi au experimentat „orbirea atenţională”, în timp ce în al doilea studiu, mult mai uşor ca sarcină de îndeplinit, 50% au experimentat acelaşi efect. În altă perspectivă, atunci când obiectivul activităţii s-a schimbat, participanţii trebuiau să observe mai întâi scenele naturale, procente de 96% şi respectiv 93% dintre participanţi au putut vedea cu exactitate imaginea.

Deci nu putem fi de fapt conştienţi dacă nu acordăm atenţie. Poate că procesul de conştientizare necesită un minim de atenţie, dar fără acest minim nu se poate. Nimic nu se întâmplă automat, nu putem fi conştienţi de ceva dacă nu-i acordăm atenţie.

Atunci când îndeplinim mai multe sarcini în acelaşi timp, nu reuşim să acordăm atenţie pentru că încercăm să împărţim resurse limitate în loc să le concentrăm. Aşa se întâmplă şi când numărăm pase sau adunăm cifre, nu reuşim să acordăm atenţie pentru că ne concentrăm asupra unui singur aspect. Problema de bază rămâne aceeaşi: resurse atenţionale finite şi capacitatea noastră de comutare de la o sarcină la asta destul de limitată.

Nu observăm totul, fiecare sunet, miros sau atingere, pentru că acest proces ne-ar înnebuni. Ceea ce trebuie să facem este să reflectăm pentru un moment, să fim prezenţi cu adevărat în ceea ce facem. În cursul obişnuit al lucrurilor, creierul alege pe ce anume să se concentreze fără prea multă anticipaţie conştientă din partea noastră. De aceea trebuie să luăm controlul şi să-i dictăm asupra cărui lucru să se concentreze.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite