Părul „de bunicuţă”, ultimul răcnet al modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Daily Mail
FOTO Daily Mail

Părul gri, altădată un semn al bătrâneţii, este purtat cu mândrie de tinerii de pretutindeni, care au transformat pletele argintii într-un trend la mare căutare.

Părul gri face furori în ultima perioadă pe scena stilistică. Sub hashtag-ul „#grannyhair” (n.r. – păr de bunicuţă), imaginile care înfăţişează plete argintii au cucerit internauţii din toată lumea, cunoscuta reţea socială Instagram fiind doar unul din câmpurile care „musteşte” de fotografii cu femei cu părul sur. Când site-ul „Bored Panda” le-a cerut utilizatorilor să posteze fotografii cu propria podoabă capilară nuanţată în „semnul” bătrâneţii, răspunsul a fost cu adevărat copleşitor, iar articolul a devenit viral. 

Trendul necesită, însă, muncă riguroasă, mai ales că aceste nuanţe de gri se pot obţine doar după decolorări succesive, care „topesc” buzunarele, dar şi sănătatea firului de păr. Pe lângă factorul stilistic care a ajutat la răspândirea acestui curent, şi feminismul este, potrivit „Daily Mail”, un motiv întemeiat pentru care părul „de bunicuţă” se bucură de popularitate, nuanţele de argintiu fiind o declaraţie valoroasă pentru femei. 

Această modă a atras şi atenţia designerilor vestimentari, printre care Jean Paul Gaultier, ale cărui modele au defilat, în cadrul Săptămânei Modei de la Paris, cu părul vopsit argintiu. Nici vedetele nu au rămas neatinse de faima părului gri. Kelly Osborne şi-a vopsit părul alb în 2012, iar Lady Gaga, Nicole Richie şi Rihanna au adoptat şi ele moda podoabei capilare în nuanţe de argintiu, potrivit conturilor lor de Instagram.

„Gândiţi-vă bine înainte de a încerca să vă vopsiţi părul acasă. Nuanţa potrivită se alege în funcţie de tonurile pielii”, sfătuieşte Sibi Bolan, director creativ de culoare al specialiştilor de la „Hershesons”.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite