Bleonţ: "Voi fi mereu de partea învinşilor"
0Când l-am sunat, a spus că alăptează. Fostul "copil teribil" al teatrului românesc, Claudiu Bleonţ îşi redescoperă latura copilărească, deşi mai are un pic până va împlini 50 de ani.
Când l-am sunat, a spus că alăptează. Fostul "copil teribil" al teatrului românesc, Claudiu Bleonţ îşi redescoperă latura copilărească, deşi mai are un pic până va împlini 50 de ani. De fapt, Claudiu hrănea două pisicuţe cu biberonul.
Interviul telefonic nocturn cu Bleonţ - la orele 23.20, după ce abia plecase de la televiziune - a scos la iveală un om care s-a lepădat de orgolii şi de vârstă, care nu uită niciun moment că "simplitatea şi absenţa fiţelor" fac parte din el. Soţia lui, actriţa Andra Negulescu, era plecată la un concurs de Aikido, la Bordeaux. Altfel, "Andra este mai exersată în creşterea şi hrănirea pisicilor", a spus Claudiu.
"S-a întâmplat în România", pe care o prezinţi pe TVR1, este prima ta emisiune tv.
Ca moderator, da, este prima experienţă. Întâlnirile cu oamenii, ritmul în televiziune, faptul că nu ai un text pregătit, şi că totul se naşte acolo, fac ca experienţa televiziunii să fie extrem de interesantă. Astă seară l-am avut ca invitat şi pe Dumitru Prunariu - un om care ştie să facă glume, care nu joacă mai mult decât trebuie imaginea serioasă.
Tu mai foloseşti latura serioasă? Ca invitat la câteva emisiuni, erai extrem de vesel, pus pe poante. Multe critici ţi-ai atras!
Îmi place un comentariu serios, dar este un paradox al vieţii: cine este adevărat când este serios? Sunt şi acum criticat pentru că nu ţin o anumită imagine. Dar eu nu sunt ceea ce par a fi, îndrăznesc să spun, eu nu sunt Hamlet sau Caţavencu lui Caragiale. Sunt într-o stare de căutare - o persoană relativă, trecătoare care are o doză de incultură, de superficialitate, de limitare. Vreau să fiu sincer şi să vorbesc despre lucrurile mele mici şi negre, nu de cele mari şi importante.
În urmă cu 10 sau 20 de ani puteai să fii la fel de sincer cu tine însuţi?
Acum 10 ani eram mai vehement, mai inchizitorial, mai Savonarola. Atunci nu puteam, dar acum pot să accept scuza lui Noica: "Voi fi întotdeauna invariabil de partea învinşilor".
Ai toate atributele unui om care a reuşit. De ce de partea învinşilor?
Viaţa nu înseamnă a învinge sau a fi învins. Viaţa înseamnă cunoaştere, atitudine frumoasă vizavi de cunoscut şi de necunoscut. Nu pot să fiu dătător de cale, nu pot să am acest orgoliu, nu vreau să-mi uit simplitatea şi absenţa fiţelor.
Meseria de actor este una de orgoliu. Nu crezi că o parte din colegii tăi, actorii, te-ar putea condamna?
Ba da, m-au condamnat foarte mulţi, mi-au spus că nu am ce căuta în asemenea emisiuni. Însă în tot acest timp, mi-am amintit şi le-am reamintit că eu sunt băiatul ăla care la 18 ani nu ştia că va ajunge la teatru şi nici nu-şi dorea.
Înainte de a da la actorie, ce dorea să fie Claudiu Bleonţ când va fi mare?
Voiam să scap de matematică. Când am dat de algebră, am crezut că n-o să trec de clasa a X-a.
Pe 27 august vei împlini 49 de ani. Încă unul până la 50.
Sunt născut în aceeaşi zi cu Maica Tereza. Mi-a plăcut dimensiunea ei mică şi smerită, vreau să o reamintesc şi colegilor, şi politicienilor, tuturor celor care sunt mari, pentru un an, un mandat sau zece.
Sună ca dracu", dar tot te întreb: Cum îţi merge piciorul?
Nu prea bine. În luna mai, la un antrenament la Aikido, mi-am rupt meniscurile şi ligamentele încrucişate la genunchi. În fiecare seară trebuie să fac bicicletă, bazine. Celor care mă critică le spun că odată cu piciorul mi-am scrântit şi mintea.
Anul trecut, piesa "Hymnus", în care joc şi eu, a câştigat primul premiu care s-a acordat vreodată în istoria festivalului, "Coup de coeur de la presse". Anul acesta trebuia să fiu la Avignon, dar din cauza piciorului a trebuit să rămân în Bucureşti.
Unde te vom vedea, în ce spectacole, în ce film?
În "Călătoria doctorului Grober", film în regia lui Radu Gabrea. La Comedie, joc în "Dumnezeul zilei de mâine", la Naţional în "Burghezul gentilom" şi "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali". Ca premieră, în toamnă, în "Vinerea Verde", de D.R. Popescu în regia lui Ion Eremia, tot la Teatrul de Comedie.
Mini CV
- născut la 27 august 1959, în Bucureşti
- casătorit cu actriţa Andra Negulescu
Roluri în teatru şi film în: "Pas în doi", "Concurs", "O vară de neuitat", etc.