Trump acuză FBI că a politizat anchete în favoarea democraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO Arhivă
Donald Trump FOTO Arhivă

Preşedintele american Donald Trump a acuzat vineri FBI şi Departamentul Justiţiei de politizarea anchetelor în favoarea adversarilor săi din tabăra democraţilor, relatează AFP.

„Oficiali şi anchetatori din cele mai înalte ranguri ale FBI şi ale Departamentului Justiţiei au politizat procesul sacru al investigaţiei în favoarea unor democraţi şi împotriva unor republicani“, a scris Trump pe contul său de Twitter, fără a preciza la ce anume se referă.

El apreciază că acest lucru „ar fi fost de neconceput acum puţin timp“.

Liderul de la Casa Albă îşi precizează acuzaţiile într-un al doilea mesaj.

„Voi aţi încercat să ascundeţi faptul că Hillary Clinton şi Partidul Democrat au dat bani GPS Fusion să creeze un dosar care a fost folosit de aliaţii lor din administraţia Obama să convingă înşelător o Curte, după cum se vede, să spioneze echipa Trump“, îl citează el în acest mesaj pe Tom Fitton, preşedintele Judicial Watch (JW), o fondaţie conservatoare.

Trump este cel care i-a nominalizat atât pe actualul secretar al Justiţiei Jeff Sessions, cât şi pe actualul director al FBI Christopher Wray. Acesta din urmă l-a înlocuit pe James Comey, concediat în mod abrupt de şeful statului, notează AFP, potrivit news.ro.

Această punere în discuţie frontală a FBI - extrem de rară din partea unui preşedinte al Statelor Unite - are loc în momentul în care Trump se pregăteşte să autorizeze publicarea unei note confidenţiale redactate de către un ales republican controversat şi care vizează în mod copleştor FBI.

Însă directorul FBI a anunţat în mod cât se poate de clar că nu este în favoarea acestei publicări.

Nota - fără precedent - a fost redactată de către controversatul preşedinte al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor Devin Nunes, în pofida avizului membrilor democraţi ai Comisiei, pe baza unor informaţii secrete.

Obiectul notei este punerea sub ascultare de către FBI a unui membru al echipei de campanie a lui Trump, în 2016, în cadrul investigaţiilor în dosarul rus.

Democraţii sunt îngrijoraţi atât de o politizare a serviciilor americane de informaţii, cât şi de consecinţele pe care le va avea publicarea notei asupra legitimităţii investigaţiilor procurorului special Robert Mueller cu privire la amestecul Rusiei în ultimele alegeri prezidenţiale.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite