7% dintre americani cred că laptele cu ciocolată este produs de vacile maro
0Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional pentru Lactate din Statele Unite , 7% dintre americani cred că laptele cu ciocolata provine de la vacile maro. O cifră care subliniază încă o dată ignoranţa unei părţi a populaţiei în materie de alimentaţie, scrie .bfmtv.
Un amestec de lapte, cacao şi zahăr? Nu, pentru 7% dintre americani, ciocolata cu lapte este mult mai uşor de produs. Conform unui studiu realizat de Consiliul Naţional pentru Lactate, citat de publicaţia „Washington Post“, 16,4 milioane de americani susţin că laptele cu ciocolată provine direct de la vacile maro.
Cei drept că în 2012, pe fondul creşterii preţurilor la furaje, fermierii din SUA şi-au hrănit vacile cu ciocolată, bomboane , bezele, topping pentru îngheţată şi praf pentru prepararea cicolatei fierbinţi, dar animalelele nu dădeu ciocolată cu lapte.
În Rusia, încă din 2004 , 10.000 de vaci ale unei ferme primeau pe lângă hrană normală şi ciocolată şi dulciuri pentru a le îmbunătăţi calitatea laptelui. Crescătorii susţin că aceste suplimente dau laptelui o „aroma deosebită” şi îl îmbogţesc în substanţe nutritive. Ei declarau că viţeii au fost cei mai receptivi la aceasta schimbare, deşi vacile s-au obişnuit destul de greu cu noul aliment. Dar nici văcuţele din Rusia nu dădeau direct lapte cu cicolată.
„ De mai multe decenii, cercetătorii din agricultură, nutriţie şi educaţie se plâng că mulţi americani sunt analfabeţi agricoli. Ei nu ştiu unde sunt produse alimentele lor, modul în care acestea ajung în magazine, sau, în cazul laptelui cu ciocolată, ce este acesta şi cum este făcut „ explică „Washington Post“.
Cartofii prăjiţi, „legumele“ cele mai consumate în SUA
Studiile privind privind cunoştinţele alimentare ale americanilor s-au multiplicat în ultimii ani şi toate au arătat rezultate uimitoare. În 1990, un studiu al Departamentului Agriculturii din SUA a arătat că aproape unul din cinci americani nu ştia că burgeri sunt făcuţi din carne de vită.
Douăzeci de ani mai târziu, un sondaj realizat de data aceasta printre copii a demonstrat că o treime dintre ei nu ştia că brânza este făcută din lapte.
Jumătate nu ştie că salata verde şi ceapa sunt plante, iar castraveţii muraţi se fac din cei verzi. La fel de surprinzător, „cartofii prăjiţi “ sunt cele consumate „legume“ de către americani. Unii dintre ei, inclusiv copii, nu ştiu că cum arată cartofii în starea lor naturală, au văzut doar prăjiţi.