Presa rusă: Măsura privind distrugerea produselor agricole şi alimentare provenite din ţări occidentale ar putea stimula piaţa neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ruse vor distruge începând din 6 august toate produsele agricole şi alimentare provenite din ţări incluse pe lista cu sancţiuni a Moscovei. Un decret în acest sens a fost semnat de premierul Dmitri Medvedev. Însă noua măsură stârneşte controverse în presa rusă, care o consideră „un afront la adresa bunului simţ“ şi atrage atenţia asupra riscului înmulţirii actelor de corupţie şi stimulării pieţei negre.

La 29 iulie, premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat un ordin privind „distrugerea produselor agricole şi alimentare interzise în Rusia“.

Ordinul, care va intra în vigoare la 6 august pentru un an, va fi pus în aplicare de trei instituţii: Servicul Federal Vamal, Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară şi Serviciul Federal privind Supravegherea pentru Protecţia Drepturilor Consumatorului şi Bunăstării Umane, informează postul Russkaia Slujba Novostei.

Astfel, reprezentanţi ai celor trei instituţii vor avea sarcina de a identifica şi distruge produse agricole şi alimentare provenite din ţările incluse pe lista cu sancţiuni a Moscovei stabilită ca măsură de retorsiune la sancţiunile occidentale adoptate împotriva Rusiei din cauza anexării peninsulei ucrainene Crimeea şi presupusei implicări în conflictul militar din estul Ucrainei.

Cu toate că Dmitri Medvedev a subliniat că interzicerea pe teritoriul rus a unor produse agricole şi alimentare din ţări occidentale va stimula producţia locală, presa rusă avertizează în privinţa lacunelor acestei măsuri şi critică aplicarea ei în contextul lipsurilor din ţară.

Potrivit The Moscow Times, noua măsură generează, în special, trei mari probleme.

Cotidianul rus îl contrazice pe Medvedev, susţinând că producţia locală poate fi stimulată doar prin taxe favorabile şi un climat de investiţii stabil pe termen lung.

De asemenea, lipsa unei prevederi clare cu privire la cantitatea de produse agricole şi alimentare care poate fi adusă de către o persoană fizică va încuraja darea de mită şi alte forme de corupţie şi va stimula piaţa neagră, notează The Moscow Times.

În cele din urmă, publicaţia rusă apreciază că decizia autorităţilor privind distrugerea produselor agricole şi alimentare pare mai mult „un afront la adresa bunului simţ decât împotriva Occidentului“, în condiţiile în care acestea ar fi putut fi redistribuite către spitalele, şcolile şi orfelinatele unei ţări în care 23 de milioane de cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite