Doi colaboratori apropiaţi ai lui Navalnîi, Leonid Volkov şi Ivan Jdanov, vizaţi de noi urmăriri penale în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonid Volkov FOTO EPA-EFE
Leonid Volkov FOTO EPA-EFE

Doi colaboratori apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi sunt vizaţi de marţi de noi urmăriri penale, după ce Comitetul rus de anchetă i-a acuzat de finanţarea unor organizaţii „extremiste”, relatează AFP.

O anchetă penală a fost deschisă împotriva lui Leonid Volkov şi a lui Ivan Jdanov, doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Aleksei Navalnîi, cu privire la „colectarea unor fonduri destinate finanţării unei organizaţii extremiste”, a anunţat acest organ judiciar însărcinat cu principalele anchete penale în Rusia.

Codul Penal rusesc prevede o pedeapsă de maximum opt ani de închisoare în cazul acestei fapte.

Opoziţia este supusă unor presiuni fără precedent în Rusia, notează AFP.

Organizaţii din opoziţie - precum Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK) a lui Navalnîi şi birourile regionale ale organizaţiei - au fost desemnate „extremiste” în iunie de către justiţia rusă şi au fost interzise în mod oficial la începutul lui august.

Leonid Volkov conducea reţeaua regională a lui Navalnîi, iar Ivan Jdanov conducea FBK.

„Înţelegând că aceste organizaţii au fost recunoscute drept extremiste, Volkov şi Jdanov au anunţat că acestea îşi continuă activitatea şi au organizat colectări de fonduri”, acuză într-un comunicat Comitetul rus de anchetă.

Leonid Volkov, în vârstă de 40 de ani, şi Ivan Jdanov, în vârstă de 32 de ani, au părăsit Rusia de mai multe luni, la fel ca alţi susţinători ai opoziţiei care au ales exilul înaintea lor.

Ei erau deja inculpaţi cu privire la faptul că au incitat, potrivit anchetatorilor, „minori să ia parte la activităţi ilegale”, după ce au îndemnat la manifestaţii, în ianuarie, în susţinerea lui Aleksei Navalnîi.

„Eu am pierdut deja numărul anchetelor penale deschise împotriva mea”, a reacţionat pe Instagram Jdanov.

Anunţarea acestei noi anchete intervine la şase luni de la reprimarea opoziţiei ruse, marcată de încarcerarea lui Aleksei Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, într-o colonie penitenciară şi de măsuri care ţintesc presa independentă şi alte voci critice.

Un tribunal din Moscova a respins marţi o plângere a lui Aleksei Navalnîi împotriva purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe care opozantul vrea să-l dea în judecată din cauza unor atingeri aduse demnităţii şi onoarei sale.

Peskov l-a acuzat în octombrie anul trecut pe Navalnîi de faptul că ar coopera cu Agenţia centrală americană de Informaţii (CIA), o acuzaţie pe care opozantul o respinge în mod ferm.

Tribunalul Presnenski din Moscova a respins plângerea lui Aleksei Navalnîi „fără ca Peskov să furnizeze vreo probă şi fără să participe la şedinţă”, a denunţat pe Twitter o avocată a opozantului, Valeria Arşinova.

La sfârşitul lui iulie, jandarmul internetului rus, Roskomnadzor, a anunţat că vrea să blocheze conturile pe reţele de socializare care au legături cu Aleksei Navalnîi. Câteva zeci de site-uri au fost deja blocate.

Susţinătorii opozantului rus încarcerat denunţă aceste măsuri ca menite să oprească activitatea opoziţiei, odată cu apropierea alegerilor legislative prevăzute în septembrie, pe fondul unei nepopularităţi tot mai mari a partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite