Manifestări organizate în Spania cu ocazia Zilei Naţionale a României
0Ziua Naţională a României este marcată în Spania printr-o serie de manifestări organizate de misiunile diplomatice din această ţară şi de mediul asociativ românesc, în mai multe oraşe spaniole.
Dacă în mai multe oraşe spaniole românii au sărbătorit Ziua Naţională cu anticipaţie, în week-endul 27-28 noiembrie, în alte localităţi manifestările prilejuite de 1 Decembrie continuă şi astăzi, ba chiar în unele municipii se vor întinde până la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică. Astfel, iată încă o dată lista actualizată a manifestărilor de Ziua Naţională în mai toate oraşele din Spania cu un important colectiv de români:
MADRID
În Madrid, Ambasada României şi Institutul Cultural Român organizează un concert susţinut de grupul vocal instrumental Anton Pann, eveniment care va avea loc astăzi, de la ora 19.00, la Auditoriul Fundaţiei Lazaro Galdiano (strada Serrano, numărul 122, Madrid). Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
La 30 noiembrie, Ambasada Romaniei a organizat recepţia oficială de Ziua Naţională, la care au fost invitaţi reprezentaţii corpului diplomatic acreditat în Spania.
Tot la Madrid, Asociaţia Românilor din Madrid a sărbătorit Ziua Naţionale a României mai devreme, pe 28 noiembrie, la Centrul Cultural Principe de Asturias. Un spectacol de muzică folclorică, o expoziţie de artizanat şi un cocktail au fost ingredientele din acest an a sărbătorii Zilei Naţionale.
Ca în fiecare an, studenţii români aflaţi în Spania sunt invitaţi la 3 decembrie la tradiţionala întâlnire de "Sfântul Nicolae", care va avea loc la sediul Ambasadei României din Madrid şi care îi va avea ca invitaţi speciali pe tânărul artist Constantin Popa, pe reprezentaţii Ligii Studenţilor Români din Străinătate şi corul Harmoniae Sacrae, care va prezenta un concert de colinde.