UPDATE Şase explozii puternice la Bagdad: 28 de persoane au murit şi 75 au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O serie de atentate au avut loc cu două zile în urmă în cartierul ambasadelor din Bagdad
O serie de atentate au avut loc cu două zile în urmă în cartierul ambasadelor din Bagdad

Şase explozii puternice, dintre care cel puţin una a fost cauzată de un atentat sinucigaş, au zguduit marţi centrul Bagdadului, la două zile de la atacurile comise cu maşini-capcană în cartierul ambasadelor din capitala irakiană, soldate cu cel puţin 30 de morţi, relatează AFP.

UPDATE Cel puţin 28 de persoane au murit şi 75 au fost rănite în şase atentate cu bombă ce au vizat imobile rezidenţiale de la Bagdad, potrivit unui bilanţ recent furnizat de o sursă din cadrul Ministerului irakian de Externe, potrivit AFP.

Şase atentate cu bombă s-au produs în mai multe cartiere din Bagdad şi şapte clădiri s-au prăbuşit, a afirmat sursa citată.

Aceeaşi sursă a afirmat că niciunul dintre atacuri nu a fost provocat de atacatori kamikaze, contrar celor afirmate anterior.

Atentatele au fost comise în şase cartiere majoritar şiite.

Atacul sinucigaş a vizat o cafenea din cartierul Allawi, în centrul Bagdadului, iar casa cu două etaje în care se afla s-a prăbuşit, relatează AFP.

Pentru moment, nu se cunoaşte bilanţul victimelor acestor explozii.

Explozia s-a produs în apropiere de una din principalele artere ale oraşului, în cartierul Salhiya.

Atacatori kamikaze aflaţi la bordul a trei vehicule capcană au lansat duminică atacuri împotriva ambasadelor iraniană, arabe şi europene din Bagdad, din care au rezultat cel puţin 30 de morţi şi 224 de răniţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite