Proteste în Napoli
0Locuitorii contestă decizia oficialilor de a construi o groapă de gunoi la numai o sută de metri de casele lor Autorităţile vor să construiască o groapă de gunoi la marginea oraşului.
Locuitorii contestă decizia oficialilor de a construi o groapă de gunoi la numai o sută de metri de casele lor
Autorităţile vor să construiască o groapă de gunoi la marginea oraşului. Napolitanii spun că distanţa prea mică faţă de zona locuită le pune viaţa în pericol.
Provincia Campania se află de 14 ani în "stare de urgenţă" din cauza deşeurilor, ca urmare a nefuncţionării centrelor de tratare. Un factor determinant în acest sens este, potrivit autorităţilor, infiltrarea mafiei în industria reciclării gunoaielor, scrie France Presse. După o perioadă de relativă acalmie, datorată, în special, alegerilor legislative care au avut loc luna trecută, în prezent, străzile din Napoli sunt sufocate, din nou, de 3.500 tone de deşeuri care nu au fost colectate.
45.000 tone de gunoaie
Centrul istoric al oraşului este invadat de deşeuri şi mirosuri pestilenţiale, situaţie agravată şi de temperaturile ridicate din ultimele zile. Aproximativ 45.000 tone de gunoaie sunt împrăştiate în întreaga provincie Campania, scriu ziarele din sudul peninsulei.
Efectele imediate ale situaţiei au fost reacţiile disperate din partea locuitorilor. Astfel, pompierii au intervenit, în numai 24 de ore, de peste 70 de ori pentru a stinge incendiile aprinse de locuitorii care au decis să ardă singuri mormanele de gunoi.
Soluţie tensionată
Consiliul municipal s-a reunit, luni, pentru stabilirea măsurilor ce se impun pentru rezolvarea crizei.
Oficialii au decis ca toate gunoaiele de pe străzi să fie depozitate provizoriu într-o singură groapă, care să fie amenajată la marginea nordică a oraşului. Soluţia a atras însă proteste vehemente prompte din partea locuitorilor zonei, 1.000 de persoane participând la o manifestaţie de stradă împotriva acestei decizii. "De o săptămână, stăm zi şi noapte în zona de nord a oraşului pentru a împiedica realizarea acelui depozit. Nu vom putea trăi cu o groapă de gunoi situată la mai puţin de o sută de metri de casele noastre", spun protestatarii.
Premierul italian Silvio Berlusconi a anunţat că prima reuniune a guvernului condus de el va avea loc, săptămâna viitoare, la Napoli.