Bush şi Berlusconi, „amici pentru totdeauna“
0Premierul italian Silvio Berlusconi şi preşedintele american George W. Bush au fost aliaţi pe timp de pace sau de război, în perioade economice prospere sau de criză, cum este cea de acum.
Premierul italian Silvio Berlusconi şi preşedintele american George W. Bush au fost aliaţi pe timp de pace sau de război, în perioade economice prospere sau de criză, cum este cea de acum. Însă luni seară, la dineul de la Casa Albă, “Berlusconi a părut cu adevărat îndrăgostit de Bush”, notează ABC.
Dacă preşedintele SUA a vorbit călduros despre relaţia dintre cele două naţiuni, comentariile lui Berlusconi au fost mult mai personale, reflectând sfârşitul mandatului lui Bush şi al relaţiei lor ca lideri de stat.
“Istoria va arăta că George W. Bush a fost un mare, foarte mare preşedinte al SUA”, a spus Berlusconi.
Efuziune
În graba de a se îndrepta către Bush şi a toasta în cinstea acestuia, liderul italian s-a împiedicat şi a rupt pupitrul de la care vorbea. Hotărât, a continuat însă laudele, cu partea superioară a pupitrului în mână, vorbind la microfonul ataşat de aceasta.
“Voi face tot posibilul pentru a colabora cu viitorul preşedinte, dar pot să spun că va fi foarte dificil de găsit un alt om care este la fel de curajos ca George Bush”, a mărturisit Berlusconi.
Sunt 100% convins că vom fi prieteni pentru totdeauna”, a adăugat liderul italian.