Shangri-La
0
„Shangri-La” este un tărâm imaginar, un loc mistic, armonios, o adevărată grădină a Edenului, descrisă în romanul „Lost Horizon” al scriitorului britanic James Hilton, publicat în 1933. O carte de succes, care i-a inspirat atât pe omul de rând, cât şi pe preşedintele SUA în luarea deciziilor. Astfel, preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, a denumit reşedinţa prezidenţială Camp David „USS Shangri-La”, după romanul lui Hilton.
În anii ’40, marina americană lansa la apă un portavion din clasa Essex pe care-l denumea Shangri-La (CV-38). Denumirea a fost preluată şi atribuită unui summit care are loc la Singapore, cea mai mică ţară din Asia de Sud-Est. Este un summit anual pe probleme de securitate, denumit Shangri-La Dialogue. Iniţiat în 2002, de International Institute for Strategic Studies (IISS), un think-tank britanic cu expertiză în soluţionarea conflictelor militare, ca un forum de dialog pentru miniştrii apărării din Asia-Pacific, summitul a devenit, pe măsură ce au trecut anii, un loc de construcţie pentru arhitectura de securitate din Asia.
Este cea mai importantă reuniune anuală a profesioniştilor militari din zona Asia-Pacific, alăturându-se ca importanţă Davosului sau reuniunii de la Herzilia (Israel). La reuniune participă, începând cu anul 2007, şi China. Agenda cuprinde anual provocările din domeniul securităţii, reuşind ca numai după câţiva ani de la lansarea dialogului să aducă statele riverane la Strâmtoarea Malacca la un consens privind modul de utilizare a coridorului naval. De asemenea, rolul conferinţei este de a permite un dialog confidenţial între participanţi, un dialog ce nu s-ar putea desfăşura în alte condiţii.
Dialogul de anul acesta a fost, ca de obicei, plin de remarci în contradictoriu. Cele mai importante luări de cuvânt au fost ale prim-ministrului japonez Shinzo Abe, ale secretarului apărării al SUA, Chuck Hagel, şi generalului-locotenent Wang Guanzhong, adjunctul şefului statului major al Armatei Populare de Eliberare a Chinei.
Premierul japonez Shinzo Abe a expus trei principii care, în opinia sa, se impun în condiţiile acuale în zona Asia-Pacific, având ca ţintă ultimele evoluţii dezvoltate de administraţia de la Beijing în zonă: Trebuie să avem încredere în legile internaţionale, să nu folosim forţa şi să rezolvăm toate diferendele prin mijloace paşnice.
Secretarul apărării (SUA - n.r.) Chuck Hagel a declarat: China a ales ca metodă destabilizarea, acţiuni unilaterale care justifică solicitările teritoriale în Marea Chinei de Sud. SUA vor lua atitudine când principiile fundamentale ale ordinii internaţionale vor fi ameninţate. Noi vrem respectarea acestora. Hagel a comentat recentele incidente dintre China, Vietnam şi Filipine ca fiind exemple ale modului de a destabiliza o situaţie de securitate, şi aşa fragilă, pe care Beijingul o practică: Noi, a spus Hagel, ne opunem cu fermitate oricărei naţiuni care foloseşte intimidarea, coerciţia şi ameninţarea cu forţa militară pentru a-şi exercita anumite drepturi.
La rândul său, generalul Wang Guanzhong (îmbrăcat în uniformă, deşi reuniunea nu impunea o asemenea ţinută!) a apărat deciziile după care acţionează Beijingul, făcând referire la conceptul de Securitate din Asia, susţinut de preşedintele Xi Jinping: China este o forţă constructivă, proactivă şi pozitivă în favoarea păcii şi a securităţii în Asia, pentru că Beijingul urmează calea dezvoltării paşnice. Dezvoltând ideile din timpul prezentărilor, generalul chinez a acuzat ca fiind provocatoare declaraţiile lui Abe şi Hagel şi a continuat declarându-le pe amândouă ca fiind o coordonare a eforturilor Japoniei şi SUA îndreptate împotriva Chinei.
S-a alăturat discuţiilor adjunctul ministrului vitenamez al apărării, Nguyen Chi Vinh, care a declarat, într-un atac mai mult sau mai puţin voalat la adresa Beijingului, că Hanoiul aşteptă vasele de coastă pe care le-a contractat cu Japonia. De asemenea, el şi-a exprimat acordul cu privire la cooperarea în domeniul schimbului de informaţii cu paza de coastă a Japoniei şi pregătirea propriilor militari de paza de coastă a SUA. Hanoiul a chemat celelate ţări din regiune să fie mai vocale în ceea ce priveşte acţiunile Chinei în ocuparea unor teritorii din Marea Chinei de Sud, dar şi împotriva provocărilor vaselor militare chinezeşti.
Ce acţiuni angajează Beijingul în zonă?
Din 1990 şi până în 2000, Beijingul a executat „lovituri de bunăvoinţă” cu toţi vecinii, căutând să dezvolte relaţii de bună vecinătate. Această fază s-a încheiat în 2009. De atunci au început şicanele create de vasele de pescuit chineze împotriva vaselor militare/vaselor de pescuit ale ţărilor riverane culminând cu instalarea platformelor de foraj. Instalarea platformei de foraj HD-981 în Zona Economică Exclusivă a Vietnamului a crescut tensiunile între Hanoi şi Beijing.
China trimite patru platforme petroliere în Marea Chinei de Sud, Beijingul dezvoltând astfel capacitatea de exploatare a petrolului şi gazului natural în regiunea disputată de mai multe state. Platformele Nanhai 2 şi Nanhai 5 vor fi amplasate între sudul Chinei şi insulele Pratas, care sunt ocupate de Taiwan. Nisip, ciment, lemn şi oţel sunt noul arsenal pe care-l aruncă în luptă China pentru a-şi extinde teritoriul din Marea Chinei de Sud. Mai multe nave chineze care transportă materiale de construcţii şi care brăzdează regulat apele din zona Insulelor Spratly, disputate de China şi de Filipine, nu fac altceva decât să construiască insule, potrivit autorităţilor şi pescarilor filipinezi. Eforturile Chinei amintesc de celebrele Palm Islands, construite de Dubai. Între timp, relaţiile dintre China şi Vietnam se deteriorează pe zi ce trece. Mii de vietnamezi mânioşi au incendiat sediile unor companii chineze şi au devastat zone industriale din sudul ţării, după proteste faţă de forajul petrolier chinez într-o zona a Mării Chinei de Sud, revendicată de Vietnam. Toate acestea destabilizează angajamentele de securitate din zonă.
A fost un dialog provocator la adresa Beijingului?
Greu de spus. Se cunoaşte naţionalismul declarat al premierului Shinzo Abe şi faptul că modalităţile de acţiune ale Beijingului în Marea Chinei de Sud au fost comparate de acesta cu invazia în Crimeea a militarilor ruşi. Premierul japonez a vorbit explicit despre faptul că regiunea se află în aceeaşi situaţie ca în 1914 şi că Japonia trebuie să-şi crească posibilităţile defensive pentru a face faţă unei forţe militare chineze în creştere continuă.
De asemenea, s-a speculat că reprezentanţii Beijingului vor boicota sesiunea de anul acesta, ca urmare a prezenţei premierului japonez, la fel cum au făcut-o în 2000, când au părăsit scena din cauza participării reprezentanţilor Taiwan.
De fapt, anul acesta, China a trimis o delegaţie al cărei lider, doamna Fu Ying, este preşedinta Comitetului pentru Politică Externă al Congresului Naţional al Poporului din China, ea fiind exponenta unei politici externe mai nuanţate a Beijingului decât predecesorii săi. Deşi se consideră că are un discurs tolerant, în 2012, odată cu escaladarea conflictului dintre Filipine şi China, generat de disputa pentru arhipelagul Scarborough, ea a recomandat Administraţiei de la Manila să nu judece greşit momentul şi să nu escaladeze situaţia fără să ia în considerare consecinţele. La începutul acestui an, Fu Ying a criticat trecutul militarist japonez şi inabilitatea acualelor autorităţi de se despărţi pentru totdeauna de el.
Ce ne spune participarea Beijingului la Shangri-La Dialogue? Dorinţa Chinei de a se angaja în structurile internaţionale de ordine, dar şi lipsa dorinţei de a urma una din soluţiile găsite în cadrul acestora. China cere o nouă ordine în regiunea Mării Chinei de Sud, diferită de cea existentă astăzi, şi este gata să-şi găsească un loc în propriii termeni.
Pivotul Asia
Secretarul apărării, Chuck Hagel, a explicat în alocuţiunea sa de ce SUA au pivotat în Asia: Pivotul Asia nu este un deziderat, o promisiune sau o viziune, ci este o realitate. De-a lungul anului trecut, preşedintele Obama a lansat un parteneriat atotcuprinzător cu Vietnam şi Malaiezia, a ţinut un summit cu preşedintele chinez Xi, iar luna trecută a vizitat trei din cei cinci aliaţi regionali cu care avem tratate de securitate – Japonia, Coreea de Sud şi Filipine, dar şi Malaiezia. În Filipine, Obama a anunţat, împreună cu preşedintele Aquino, un Acord de întărire a cooperării în domeniul militar, care asigură rotaţia forţelor americane în zonă, fiind cel mai important acord semnat de SUA în Asia în ultimul deceniu. Secretarul apărării a mai amintit de progresele făcute în cazul Parteneriatului Trans-Pacific care reglementează comerţul în zona Pacificului, de creşterea asistenţei pentru capacităţile militare navale ale ţărilor din bazinul Mării Chinei de Sud, de iniţiativele diplomatice, economice şi de dezvoltare şi a concluzionat: O premiză a Strategiei Americane în Asia-Pacific se bazează pe recunoaşterea că în secolul al XXI-lea nicio altă regiune nu are un asemenea potenţial de creştere, dezvoltare şi prosperitate ca această zonă.
Chuck Hagel, secretarul apărării SUA
Ce îşi propun SUA în Asia?
În primul rând, încurajarea rezolvării în mod paşnic a disputelor incluzând libertatea de navigaţie şi lupta împotriva intimidării, coerciţiei şi agresiunii. În al doilea rând, construirea unei arhitecturi regionale, bazată pe regulile şi normele internaţionale. În al treilea rând, creşterea capacităţilor aliaţilor SUA şi a partenerilor pentru a asigura securitatea în regiune. În al patrulea rând, creşterea capacităţilor militare ale SUA în regiune.
Ce doreşte China?
Discursul generalului chinez Wang Guanzhong a ieşit din canoanele obişnuite, acesta renunţând, la un moment dat, la materialul pregătit pentru a răspunde celor doi antevorbitori, premierul Shinzo Abe şi secretarul american al apărării, Chuck Hagel. Am două consideraţii de făcut, a spus Wang. Prima este despre un proverb chinez, care spune că nu este politicos să nu răspunzi, şi a doua se referă la faptul că acest dialog este, de fapt, un forum unde fiecare îşi poate expune părerile. Fiindcă domnul Abe şi domnul Hagel şi-au exprimat poziţia faţă de China, eu, la rândul meu, aş dori să comentez aceste poziţii. Generalul a continuat, afirmând că remarcile celor doi antevorbitori au adus acuzaţii grave Chinei, dincolo de aşteptările mele. Am simţit că cele două discursuri, ale domnului Abe şi domnului Hagel, au fost coordonate şi datorită modului în care au fost programate în agenda summitului, a spus generalul Wang Guanzhong. Apoi a îndulcit tonul, spunând că afirmaţiile secretarului apărării al SUA au fost directe, şi le apreciază, spre deosebire de cele ale premierului japonez, care au fost directe şi indirecte, explicite sau nu, socotindu-le ostile. În finalulul excursului, generalul a afirmat că Beijingul ia numai contramăsuri la provocările lansate, subliniind implicit poziţia defensivă în raport cu atitudinile vecinilor.
Care este situaţia armatei chineze?
Marina militară chineză se poate lăuda cu o premieră, după ce mai multe vase s-au întors dintr-un tur complet al arhipelagului nipon. În condiţiile în care China încearcă să-şi extindă apele teritoriale, turul maritim al Japoniei, realizat de cele cinci vase militare chineze, cu sprijinul Rusiei, este un semnal simbolic al disputei dintre Beijing şi Tokio pentru insulele din Marea Chinei de Est.
Turul Japoniei a fost realizat cu cinci vase militare, care au trecut prin punctele-cheie care fac obiectul disputei teritoriale dintre cele două ţări. Astfel, vasele au traversat Marea Japoniei, trecând prin strâmtoarea La Perouse, dintre insula Hokaido şi Insula Sahalin, aceasta din urmă aparţinând Rusiei. În largul Oceanului Pacific, navele chineze au schimbat direcţia spre sud, au traversat strâmtoarea Myako, ocolind insula japoneză Okinawa prin sud. Nu ştim la ora actuală care este soluţia la disputa din interiorul Administraţiei de la Beijing, dintre militari şi politicieni, referitor la modul de acţiune în viitor.
În loc de concluzii, să vedem care sunt cele mai semnificative dispute teritoriale din Marea Chinei de Sud:
(1) graniţa maritimă de-a lungul coastei vietnameze reprezintă obiectul disputei dintre Vietnam, China şi Taiwan;
(2) graniţa maritimă, aflată la nord de insulele Natuna, este disputată între Indonezia, China şi Taiwan;
(3) graniţa maritimă la nord de Borneo, între Vietnam, China, Taiwan, Malaiezia, Filipine şi Brunei;
(4) insulele din întinderile sudice ale Mării Chinei de Sud ce include şi insulele Spratly sunt constestate de Vietnam, Malaiezia, Filipine, Taiwan şi China;
(5) graniţa maritimă din largul coastelor insulei centrale a statului Filipine, Luzon, este disputată între Filipine, China şi Taiwan;
(6) insulele din nordul Mării Chinei de Sud, care includ şi insulele Paracel, între Vietnam, China şi Taiwan;
(7) graniţa maritimă şi insulele din strâmtoarea Luzon sunt disputate între Filipine şi Taiwan. Dar cea mai importantă şi controversată dispută teritorială este reprezentată de nine-dash area (o hartă publicată iniţial de Kuomintang 1912-1949, care a fost preluată de comunişti şi revizuită de Zhou Enlai, în 1949, care trasează în formă de U teritoriul cerut de China). Aceasta acoperă cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, cuprinzând toate pretenţiile teritoriale ale Chinei, dar care se suprapune zonei economice exclusive a statelor Malaiezia, Brunei, Filipine şi Vietnam. În mod practic, şase dintre vecinii acvatoriului sunt implicaţi în dispute teritoriale istorice (China, Taivan, Vietnam, Filipine, Malaezia si Brunei), iar revendicarea Chinei asupra insulelor Spratly şi Paracels se detaşează ca cel mai important dosar. Dacă China ocupa militar toate insulele Paracels şi nouă recifuri ale arhipelagului Spratly, Vietnamul are aceeaşi poziţie în mai multe insule şi atoluri din arhipelagul Spratly având amenajate baze militare pe multe dintre ele. Pe de alta parte, Taiwan detine două insule din arhipelagul Spratly (pe una dintre ele, Aba, are un aeroport), iar Malaezia a construit pe Layang Layang (reciful Swallow) o bază maritimă. Filipine controlează militar mai multe insule din arhipelagul Spratly, cea mai importanta fiind Thitu (Pagasa). De menţionat că Brunei nu ocupa nicio insula din acvatoriu.
Se încarcă comentariile...
