Reprezentantul palestinian la ONU susţine că s-au înregistrat peste 140 de morţi în conflictul din Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţele din Fâşia Gaza nu contenesc                                                          FOTO Reuters
Violenţele din Fâşia Gaza nu contenesc                                                          FOTO Reuters

Reprezentantul Autorităţii Palestiniene la ONU a anunţat marţi că ofensiva israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat cu peste 140 de morţi şi peste 950 de răniţi, scrie AFP.

Riyad Mansour a prezentat acest nou bilanţ într-o scrisoare adresatã Consiliului de Securitate al ONU în care insistã pe lângã cele 15 ţãri membre sã condamne operaţiunea israelianã “Stâlpul apãrãrii”, declanşatã miercurea trecutã cu scopul de a pune capãt tirurilor cu rachete dinspre Fâşia Gaza.

Membrii Consiliului de Securitate discutau marţi searã despre o solicitare din partea ţãrilor arabe care cer organizarea unei reuniuni publice referitoare la situaţia din Gaza. Diplomaţii occidentali sunt de pãrere cã acest demers ar putea submina eforturile pentru încheierea unui acord de încetare a focului.

Ambasadorul palestinian a precizat în scrisoarea sa cã, printre cele 140 de victime din Fâşia Gaza, se aflã “numeroşi copii”. În total, cinci israelieni, printre care un soldat, şi-au pierdut viaţa ca urmare a tirurilor cu rachete.

Organizaţia palestinianã islamistã Hamas, aflatã la putere în Fâşia Gaza, a anunţat, la rândul sãu, 136 de morţi.

Statele Unite şi-au declarat marţi opoziţia faţã de adoptarea în Consiliul de Securitate al ONU a unei declaraţii cu privire la situaţia din Gaza, considerând cã este “contraproductivã” şi cã “nu aduce nicio contribuţie la eforturile diplomatice în curs”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite