Premierul italian Matteo Renzi: Libia riscă să devină următoarea urgenţă pe plan internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Libia violenţe
Libia violenţe

Matteo Renzi, premierul italian, a avertizat, joi, asupra necesităţii de a îmbunătăţi situaţia din Libia, care riscă să devină următoarea urgenţă pe plan internaţional, pe fondul instabilităţilor politice din ţară şi al crizei imigranţilor, informează site-ul publicaţiei Le Point.

"Va fi esenţial pentru toţi să acordăm prioritate absolută - după cum am discutat - Libiei care riscă să devină următoarea urgenţă", a declarat, joi, Renzi la o conferinţă de presă pe marginea discuţiilor purtate cu preşedintele francez, Francois Hollande, la Palatul Elysee. 

"Urmărim cu mare interes procesul de la Viena în ceea ce priveşte situaţia din Siria şi ne interesează, în special, dacă această fereastră care se deschide la nivel diplomatic poate să cuprindă şi Libia", a insistat premierul italian.

"Este evident că singura modalitate prin care putem pune capăt exodului solicitanţilor de azil, refugiaţilor şi imigranţilor este să oprim războaiele civile", a subliniat Renzi.

Şi Hollande a adus în discuţie situaţia Libiei, fiind una dintre "cele două mari subiecte ale momentului", împreună cu Siria, unde sunt necesare "iniţiative diplomatice". 

"În Libia, trebuie să restaurăm acum ceea ce e aşteptat de prea multă vreme, adică un guvern de uniune naţională şi securizarea teritoriului, împiedicând Daech (acronimul francez pentru organizaţia teroristă Stat Islamic) să se instaleze şi să progreseze", a indicat preşedintele francez. 

Cât despre situaţia imigranţilor care ajung în Europa îmbarcându-se din ţări precum Libia şi Turcia pentru a traversa Mediterana, Hollande şi Renzi au pledat pentru "un acord global" cu Turcia.

Din august 2014, Libia se confruntă cu un conflict între cele două guverne ale ţării, cel recunoscut pe plan internaţional, cu sediul în Tobruk, şi cel islamist cu sediul în Tripoli. Conflictul a divizat sute de mii de oameni, suplimentând valul de refugiaţi care se îndreaptă spre Europa, traversând Marea Mediterană.

Instabilitatea actuală din Libia a apărut în urma unei revolte din 2011 împotriva dictatorului Muammar al-Gaddafi, preşedinte al Libiei în perioada 1969-2011

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite