Praştia Occidentului

Primit ca un erou în Egipt, Tunisia şi Libia, liderul turc pune bazele unei hegemonii.

Se trezesc mari puteri aflate în somnolenţă, se întrevăd la orizont hegemonia otomană asupra Orientului Mijlociu şi cea chineză în mare parte din Africa. În mai puţin de patru decenii, 80% dintre oameni vor trăi în Asia sau pe continentul negru. În faţa acestui scenariu cât se poate de plauzibil, Occidentul pare un David fără praştie.
Lumea se schimbă sub ochii noştri, care de decenii întregi nu mai sunt obişnuiţi să zărească imediat semnele unor schimbări epocale. Puterea americană se fărâmiţează împreună cu tipul de economie care i-a constituit grandoarea. Brokerii şi agenţii de bursă poate nu au, deocamdată, conştiinţa de a fi devenit, de la „arma invizibilă" a pieţii, „arma inconştientă" a unei noi dispuneri de forţe ce i-ar putea face să dispară.

Acum e ciudat să descoperi că, tocmai datorită modelului occidental, vechi giganţi adormiţi îşi regăsesc calea de a se trezi, dar care se va arăta dureroasă pentru societăţile noastre opulente. Turcia, revigorată de o creştere economică impetuoasă (3%), a decis să reacţioneze şi să-şi reia locul de stat-conducător al lumii islamice pe care-l pierduse după Primul Război Mondial. Vizita lui Erdogan în fragilele democraţii ale ţărilor din Primăvara arabă seamănă cu reîntoarcerea unui Sultan. Primit ca un erou în Egipt, Tunisia şi Libia, liderul turc pune bazele unei hegemonii care promite să redea demnitatea oamenilor care au avut de suferit din cauza dictatorilor corupţi (dar amici, totuşi, ai Occidentului).

Este semnificativ că şi Dragonul Chinez, perceput până acum ca o ameninţare absolută, în momentul de faţă apare persuasiv ca o sirenă capabilă să salveze o Europă aflată foarte aproape de capătul puterilor. Mandarinii din Beijing (nume cu care vom învăţa şi noi să-i chemăm pe chinezi) deţin în mare parte debitul public al Americii şi se pregătesc să facă acelaşi lucru cu debitul Europei (începând, cel mai probabil, cu Grecia, Italia şi Spania). Iar la asta trebuie să punem la socoteală faptul că, la cel un miliard şi trei sute de mii de chinezi, va trebui să adăugăm un miliard şi şapte sute de mii de indieni. Astfel, putem să speculăm că, peste nu foarte mulţi ani, aproape jumătate din populaţia lumii va fi de origine asiatică. Dacă ne gândim că toate acestea nu vor avea un cuvânt de spus asupra generaţiilor viitoare, înseamnă că suntem un David fără praştie, în afara Istoriei.