O firmă americană va investi peste 1 miliard de dolari într-un proiect energetic din Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
termocentrala energie distributie reuters

O companie americană a anunţat sâmbătă că a semnat un acord preliminar în vederea învestirii sumei de 1.175 de miliarde de dolari (864 de milioane de euro) în Iran, într-un proiect comun de transformare a gunoiului în energie electrică, relatează AFP.

Firma californiană World Eco Energy a declarat pentru AFP că proiectul vizează producerea a 250 de megawaţi pe zi prin arderea gunoiului.

Iranul va investi în proiect o sumă egală cu cea investită de americani, a dat asigurări compania.

Proiectul, care va fi implementat în provincia Chaharmahal-Bakhtiari (sud-vest), ar urma să fie demarat până în septembrie şi va crea 600-700 de locuri de muncă, dintre care aproximativ 80% vor fi ocupate de către localnici, potrivit unui purtător de cuvânt al firmei.

Marile companii internaţionale au părăsit Iranul în ultimii ani, mai ales după consolidarea embargourilor american şi european, în 2012, impuse sectorului energetic şi tranzacţiilor bancare, din cauza programului nuclear controversat al Teheranului.

Iranul şi marile puteri din cadrul Grupului 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) au intrat de joi în faza finală a negocierilor pentru obţinerea unui acord care să garanteze că Teheranul nu caută să se doteze cu arma atomică. În schimb, sancţiunile internaţionale vor fi anulate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite