Meciul preşedinte – parlament, în lumea largă

În Europa, degenerarea conflictului e o excepţie, în America Latină - aproape o regulă Celebrul politolog american Samuel Huntington a inventat sintagma "al treilea val al

În Europa, degenerarea conflictului e o excepţie, în America Latină - aproape o regulă

Celebrul politolog american Samuel Huntington a inventat sintagma "al treilea val al democratizării" - referindu-se la cea mai masivă transformare democratică din istoria modernă. O transformare nu lipsită de traume.

"Al treilea val" al lui Huntington a început în 1974 în Portugalia, când revoluţia paşnică, numită a "garoafelor", a instaurat democraţia parlamentară în locul autoritarismului militar-naţionalist lăsat moştenire de Salazar. Din 1974 până în 1991 regimurile democratice au cuprins 60 de ţări care până atunci intraseră în sfera autoritarismelor sau totalitarismelor de dreapta sau de stânga. După Portugalia, au căzut dictaturile mediteraneene din Spania şi Grecia, apoi a urmat un adevărat tsunami politic care a schimbat regimurile militare din America Latină, fie prin revoluţii paşnice, fie prin acorduri de pace, înlocuindu-le cu guverne civile slabe, dar votate de populaţie.

Aproape concomitent, Asia de Sud-Vest a urmat acest trend, democraţiile înlocuind regimurile militare sau naţionaliste în Taiwan, Coreea de Sud, Indonezia, Filipine. În fine, revoluţiile
anti-comuniste din fosta sferă de influenţă sovietică au finalizat acest trend.

De când Huntington şi-a finalizat această analiză, multe dintre ţările citate au înregistrat regrese în democratizare, cel mai şocant exemplu fiind Rusia. Cert este că al treilea val al democratizării a lăsat în urma sa regimuri democratice bine consolidate, cele mai evidente exemple fiind Spania, Portugalia, Grecia şi mare parte din estul Europei - Cehia, Polonia, Slovenia, ţările baltice şi altele. De asemenea, cu toate problemele regiunii, gradul de libertate din America Latină este astăzi semnificativ mai mare decât înainte de anii `80, când dictaturile militare constituiau regula în zonă. Nu mai puţin adevărat e că în multe din cele 60 de ţări configuraţia politică, instituţiile slabe, cultura democratică deficitară şi alţi factori au dus la instabilitate, la conflicte constituţionale uneori insurmontabile şi la blocaje politice îndelungi. România a făcut parte din acest val de democratizare şi a trecut printr-o tranziţie politică agitată. Ne aflăm în faţa unui exerciţiu politic în care cele două puteri alese democratic şi direct - preşedintele şi parlamentul - se află într-un conflict aparent ireconciliabil.

Am făcut exerciţiul de a analiza cazuri similiare de conflict între Legislativ şi şeful statului în alte ţări cuprinse în acest al treilea val al democratizării. Nu vrem să tragem concluzii, lăsăm cititorii să compare.

De remarcat că nu ne referim aici la ţări care au ieşit cu totul din orbita democratică sau care au scăpat cu totul valul de democratizare descris de Huntington. În cazuri ca acelea din Cuba sau Belarus nu se poate vorbi despre conflicte dintre preşedinte şi Legislativ, acolo există alt gen de probleme care merită analizate.

VENEZUELA - Carlos Andres Perez, de două ori preşedinte, personalitate marcantă a Internaţionalei Socialiste. A supravieţuit loviturii de stat încercată de Hugo Chavez în 1992. Ulterior, a fost demis de parlament pentru deturnare de fonduri guvernamentale. Demiterea sa a deschis calea lui Hugo Chavez către preşedinţie, acesta dizolvând parlamentul şi schimbând constituţia.

GUATEMALA - Jorge Serrano a ordonat arestarea şefilor parlamentului şi a judecă-torilor Curţii Supreme. A fost forţat să plece în exil.

PERU - Alberto Fujimori a dizolvat parlamentul cu sprijinul armatei. A fost ales pentru un nou mandat, dar a demisionat în urma scandalurilor de corupţie.

PARAGUAY - Raul Cubas Grau a fost acuzat de complicitate la asasinarea vicepreşe-dintelui ţării şi demis de Legislativ.

BRAZILIA - Fernando Affonso Collor de Mello, primul preşedinte democratic după o îndelungată dictatură militară. Demis de parlament pentru corupţie.

INDONEZIA - Abdurrahman Wahid, ales de către parlament, a intrat curând în conflict cu acelaşi parlament.

FILIPINE - Joseph Estrada, un popular actor filipinez ajuns preşedinte. Acuzat de un tribunal parlamentar pentru corupţie, demis cu ajutorul armatei.

RUSIA - Boris Elţîn a decretat dizolvarea parlamentului şi a interzis şedinţele Curţii Constituţionale. Ulterior, a rezolvat criza constituţională punând tunurile pe parlament.

LITUANIA - Rolandas Paksas a fost demis de parlament în 2004, după acordul Curţii Constituţionale. Deocamdată, este singurul şef de stat demis în istoria modernă a Europei.

Lituania
Singura ţară europeană cu preşedinte demis de parlament

Lituania este, deocamdată, singura ţară europeană unde şeful de stat a fost demis de parlament (în istoria modernă a continentului). Rolandas Paksas a intrat târziu în viaţa politică, ocupându-se cu afacerile până în 1997. Atunci, a fost ales primar al capitalei Vilnius, devenind popular mai ales prin refacerea centrului istoric al oraşului. În februarie 2003 a fost ales preşedinte al ţării.

După mai puţin de un an, în 2004, parlamentul lituanian (Seimul) a început procedura de demitere a sa, acuzându-l că a întreţinut legături cu mafia rusească, că i-a acordat ilegal cetăţenia lituaniană omului de afaceri rus Iuri Borisov (suspectat de trafic ilegal de arme) şi că şi-a încălcat jurământul depus la preluarea mandatului pentru că i-a furnizat lui Borisov informaţii secrete privitoare la o anchetă oficială împotriva sa. La 31 martie 2004, Curtea Constituţională a Lituaniei l-a găsit vinovat pe Paskas pentru aceste capete de acuzare.

După acest verdict, Seimul l-a demis prin vot secret, la 6 aprilie 2004. Constituţia lituaniană nu prevede o consultare populară pentru confirmarea votului parlamentar. Paksas şi-a declarat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale anticipate, dar Seimul a modificat legea electorală, interzicând un preşedinte demis să mai candideze la orice funcţie publică care necesită depunerea unui jurământ. Singura funcţie importantă pentru care mai poate candida Paksas este cea de primar, existând speculaţii că va încerca să se întoarcă la primăria capitalei.

După demitere, Paksas a fost judecat pentru dezvăluirea de informaţii secrete către Borisov, fiind acuzat că l-a avertizat pe acesta privind interceptarea convorbirilor sale telefonice. A fost condamnat (fără executare) de către tribunalul de primă instanţă, dar în 2005 Curtea Supremă a Lituaniei a schimbat acest verdict şi l-a achitat pe fostul preşedinte. El a anunţat că va ataca la CEDO hotărârea Curţii Constituţionale pe baza căreia a fost demis. Rămâne în continuare un politician popular în Lituania.

Venezuela
Au scăpat de Perez, s-au ales cu Chavez

Carlos Andres Perez a fost de două ori ales preşedinte al Venezuelei, prima dată între 1974 şi 1979 şi a doua oară în 1989. În primul său mandat, a naţionalizat o parte din industria petrolieră a ţării şi a demarat programe sociale. După încheierea acestui mandat, a fost de trei ori ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste. În 1989 a fost reales preşedinte, într-o perioadă de mari probleme economice, datorate economiei nereformate. Creşterea preţului la alimente a dus la proteste populare, iar Perez a fost nevoit să folosească Garda Naţională pentru a le înăbuşi. În februarie 1992, Perez a supravieţuit unei tentative de lovitură de stat condusă de locotent-colonelul Hugo Chavez, actualul preşedinte al ţării. Perez a evitat la limită trupele trimise să-l asasineze, fugind prin garajul palatului prezidenţial. În 1993, procurorul general a început anchetarea preşedintelui pentru deturnare de fonduri guvernamentale, bani care fuseseră de fapt folosiţi pentru susţinerea forţelor democratice din Nicaragua. Curtea Supremă a considerat că acuzaţiile sunt suficiente pentru demitere, iar parlamentul l-a suspendat din funcţie. În 1998 a fost ales senator, dar şi-a pierdut funcţia atunci când noul preşedinte Hugo Chavez a dizolvat Senatul. Demiterea lui Perez i-a făcut loc în viaţa politică fostului atentator Hugo Chavez. Ales preşedinte, Chavez a intrat rapid în conflict cu vechiul parlament bicameral, pe care l-a dizolvat şi a instaurat o Adunare Naţională unicamerală. Chavez a fracturat societatea venezueleană şi se bazează pe masele populare sărace pe care le subvenţionează din industria petrolului, pe care a naţionalizat-o.

Brazilia
Preşedinte demis pentru corupţie

Fernando Affonso Collor De Mello a fost doi ani preşedinte al Braziliei, între 1990 şi 1992. Provenit dintr-o familie politică, fost preşedinte de club de fotbal şi fost guvernator de provincie, De Mello a devenit popular denunţând salariile mari primite de oficialii guvernamentali. L-a învins în alegerile prezidenţiale pe Ignácio Lula da Silva, actualul preşedinte al ţării.

De Mello a devenit primul preşedinte ales democratic după 29 de ani de dictatură militară. A aplicat un plan radical de luptă cu inflaţia, inclusiv prin îngheţarea economiilor depuse de populaţie în bănci. De asemenea, a demarat un program de privatizare a economiei de stat. În 1992, Camera Deputaţilor l-a acuzat de corupţie şi a demarat procedura de demitere. De Mello era acuzat că a deturnat fonduri publice care au permis îmbogăţirea unor apropiaţi, în special managerul său de campanie. Senatul brazilian a avut ultimul cuvânt şi în decembrie 1992 l-a demis pe preşedinte cu mai multe voturi decât cele două treimi cerute de Constituţie.

Totodată, i s-a interzis dreptul de a deţine funcţii publice pe o perioadă de opt ani. Încercând să preîntâmpine anularea dreptului de a candida, De Mello şi-a prezentat demisia cu puţin înainte de începerea votului în Senat, dar Camera legislativă nu a ţinut cont de demisie şi a continuat procedura de demitere. Fostul preşedinte s-a întors în viaţa politică după expirarea celor opt ani şi a fost ales senator în 2006.

Rusia
Elţîn a liniştit parlamentul cu tunurile

În 1993 a izbucnit conflictul între preşedintele reformist Boris Elţîn şi parlamentul rus dominat de conservatori foşti comunişti. Elţîn a convocat un referendum pentru modificarea Constituţiei prin întărirea funcţiei prezidenţiale, iar parlamentul s-a opus. Curtea Constituţională a fost chemată să arbitreze disputa. Aceasta era divizată între partizanii preşedintelui şi cei ai Legislativului. După o şedinţă care a durat o noapte întreagă, Curtea a decis cu o majoritate fragilă că preşedintele a încălcat Constituţia. Ca răspuns, Elţîn a decretat dizolvarea parlamentului, suspendarea unor articole din Constituţie şi a interzis întrunirea Curţii Constituţionale. Preşedintele Curţii a convocat o şedinţă extraordinară la care nu s-au prezentat judecătorii favorabili preşedintelui. În formulă restrânsă, Curtea a decis demiterea preşedintelui. Ca răspuns, Elţîn a tăiat liniile telefonice ale Curţii Constituţionale şi a retras garda militară care păzea instituţia. La 4 octombrie 1993, trupele militare fidele preşedintelui au luat cu asalt clădirea parlamentului, după ce trăseseră inclusiv cu artileria asupra clădirii. Criza constituţională în stil rusesc a luat sfârşit.

Peru
Aflat în fruntea ţării, Alberto Fujimori dă o lovitură de stat

Alberto Fujimori a devenit preşedinte al Perului, câştigând în 1990 un dramatic tur doi împotriva celebrului scriitor Mario Vargas Llosa. Cum parlamentul era dominat de adversarii săi, Fujimori l-a dizolvat în 1992, lucru interzis de Constituţie, dar facilitat de trupele militare trimise de preşedinte împotriva Legislativului. În ciuda protestelor internaţionale, Fujimori a fost reales în 1995. Mandatul său a fost marcat de scandaluri repetate de corupţie şi abuzuri politice, încercarea sa de a frauda alegerile din 2000 ducând la ample proteste de stradă. Șeful serviciilor secrete a fost filmat oferind mită unui parlamentar din opoziţie, iar în urma scandalului Fujimori s-a refugiat în Japonia, de unde şi-a scris şi trimis demisia prin fax. S-a întors ulterior în Peru, unde este anchetat pentru corupţie.

Paraguay
Lovituri de stat, asasinate. Nimic neobişnuit.

Raul Cubas Grau a fost preşedinte al Paraguay-ului, între 1998 şi 1999. Cubas a fost un personaj şters, din anturajul popularului general Lino Oviedo. În 1998, Oviedo a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru implicarea sa în lovitura de stat din 1996. Cubas i-a luat locul în alegeri, promiţând graţierea lui Oviedo. Fiind ales preşedinte, l-a graţiat pe fostul general, dar Curtea Supremă a declarat actul ilegal şi a ordonat reîncarcerarea lui Oviedo. Din cauza acestei graţieri, parlamentul a început procedura de demitere a preşedintelui. La începutul anului 1999, vicepreşedintele Luis Argana a fost asasinat, preşedintele Cubas fiind acuzat de implicare în acest asasinat. Au izbucnit proteste de stradă, care s-au soldat cu 7 morţi. A doua zi, Camera Deputaţilor a votat demiterea sa, iar preşedintele a fugit în Brazilia. S-a întors ulterior în ţară şi a fost arestat şi judecat pentru implicare în asasinarea lui Argana.

Guatemala
Preşedintele i-a arestat pe toţi

În 1993, partidul preşedintelui Jorge Serrano din Guatemala deţinea numai 18 locuri din cele 116 ale parlamentului.

Cum conflictul dintre cele două puteri s-a acutizat, Serrano a ordonat arestarea unui şir de oficiali, printre care liderii parlamentului, judecătorii Curţii Supreme şi avocatul poporului. Au izbucnit proteste ample, armata l-a abandonat pe preşedinte. Serrano a fost forţat să plece în exil. Iar parlamentul l-a ales preşedinte pe fostul avocat al poporului arestat anterior de Serrano.

Indonezia
Când miniştrii nu te ascultă

Abdurrahman Wahid a fost ales, în 1999, preşedinte al Indoneziei, de către parlament. Cleric musulman moderat, Wahid a fost iniţial văzut ca soluţie de compromis pe o scenă politică divizată şi frământată după domnia de câteva decenii a dictatorului militar Suharto. Wahid a intrat însă în conflict cu şeful armatei, generalul Wiranto. Fără a da explicaţii detaliate, i-a demis pentru corupţie pe doi miniştri ai cabinetului, moment în care a intrat în conflict cu parlamentul.

A fost curând implicat într-un scandal financiar, fiind acuzat că a reţinut pentru el o parte din ajutoarele acordate de sultanul Bruneiului pentru ajutorarea regiunii Aceh.

Situaţia politică se deteriora, iar în unele regiuni ale ţării au apărut mişcări de rebeliune. Într-o întâlnire publică, preşedintele a afirmat că ţara se îndreaptă spre anarhie şi că probabil va fi forţat să dizolve parlamentul. Cum suporterii preşedintelui au ieşit în stradă, parlamentul a început procedura de demitere. Wahid a încercat să declare stare de urgenţă, dar ministrul apărării a refuzat să aplice acest ordin. Parlamentul a votat demiterea preşedintelui şi înlocuirea sa cu vicepreşedinta Megawati Sukarnoputri.

Filipine
Un actor care şi-a ratat rolul vieţii

Joseph Estrada a devenit preşedinte în Filipine, obţinând în 1998 cea mai categorică victorie electorală din istoria ţării.

Un actor foarte popular în Filipine datorită filmelor în care a jucat, a fost votat în special de masele sărace şi a fost respins de elita politică şi economică a ţării. În 2000, un guvernator local a mărturisit că i-a dat personal preşedintelui peste 8 milioane de dolari proveniţi din jocurile de noroc ilegale.

Au izbucnit proteste de stradă, iar preşedintele a fost acuzat oficial de către parlament, urmând să fie judecat de un tribunal special votat de legislativ, pentru implicare în jocuri de noroc ilegale şi ascunderea unor conturi bancare private. Estrada a negat toate acuzaţiile. Procesul a fost marcat de scandaluri politice şi mediatice.

După ce procurorul special numit pentru inculparea preşedintelui a acuzat tribunalul special de părtinire, protestatarii anti-Estrada au luat cu asalt palatul prezidenţial. În ianurie 2001, armata filipineză a intervenit şi l-a somat pe preşedinte să demisioneze.

A doua zi, Curtea Supremă a declarat vacant postul de preşedinte. Vicepreşedinta Gloria Arroyo a preluat funcţia, în ciuda faptului că Estrada a pretins întotdeauna că el este preşedintele de drept al ţării.

A fost arestat, dar au izbucnit manifestaţii de support în favoarea sa, iar noul guvern a decretat stare de urgenţă.