Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice. - Articolul 5 din Tratatul de la Washington

Într-o asemenea situaţie, statul membru respectiv, membru NATO, poate să ceară convocarea de urgenţă a Consiliului Alianţei, invocând art.5 iar votul ambasadorilor, prin consens, poate decide începerea derulării procedurilor de răspuns, angajând totalitatea mijloacelor şi capacităţilor care-i stau la dispoziţie. Caz în care, la discuţii şi la vot, urmează să participe şi ambasadorul român. Care va fi mandatul său, decis de CSAT, poate discutat şi într-o sesiune specială a Parlamentului (dacă vor fi convinşi aleşii neamului că e o chestiune destul de importantă pentru a-i face să renunţa la „biletele de odihnă“)? Bănuiesc că, logic, vom urma linia de până acum, de solidaritate absolută cu NATO şi cu SUA, aliatul nostru strategic cel mai de nădejde. Dar, ca lucrurile să fie clare şi indubitabile, zic eu că normal ar fi fost să avem, acum când mizele ating zona de supravieţuire fizică a unor regiuni sau, prin extensie, a unor largi zone ale planetei, să-i avem pe liderii noştri spunând ceva, orice, cât de cât, pentru a ne marca poziţia, cât de cât, acolo, pe undeva, într-un joc în care lumea se poziţionează rapid şi anunţă ce linie politică şi, eventual, militară, doreşte să urmeze. Nimeni n-a zis nimic. Oare de ce? Chiar nu interesează pe nimeni că, într-un scenariu extrem (dar care nu este într-atât de absurd încât să nu poată fi luat în considerare) suntem în raza de acţiune a două tipuri de rachete nord-coreene care ar putea fi lansate înspre Europa tocmai ca răspuns la o eventuală implicare a NATO alături de aliatul nostru american?

Discuţia privind eventuala invocare de către SUA a art.5 privind apărarea colectivă este una care este luată foarte în serios de câtva timp, scenariu potenţial dar argumentat solid de câţiva dintre foştii comandanţi militari de rang înalt din cadrul Alianţei sau politicieni de prim rang. Discuţia priveşte posibilitatea ca un răspuns al NATO în termenii art.5 faţă de o eventuală criză militară majoră în Peninsula Coreeană să poată să ia forma unei misiuni de tip "out of area" (ca cea din Afganistan, spre exemplu).

Astfel, încă din 2013 (17 iunie, într-o reuniune la Carnegie Europe), Ivo Daaldaer, Preşedinte al Chicago Council on Global Affairs şi ambasador al SUA la NATO (mai 2009- iulie 2013), fost membru al Consiliului Naţional de Securitate în timpul Administraţiei Clinton şi consilier de politică externă al lui Obama în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2008, afirma că:

Văd adunându-se la orizont o serie de ameninţări majore, inclusiv unele venind de foarte departe de Europa. Rachetele nord-coreene reprezintă o ameninţare de tipul celor cuprinse în Art. 5 la adresa SUA şi Canadei (...) Şi vrem să fim siguri că facem faţă la modul colectiv acestor ameninţări, ca nişte adevăraţi parteneri".

Prezent la lucrările GLOBESEC 2017 Forum de la Bratislava, generalul John Allen, fostul comandant al trupelor SUA şi NATO din Afganistan afirma că „După părerea mea, nu este deloc deplasat ca NATO să reflecteze foarte serios - în cazul în care în Penisula Coreeană izbucneşte un război - care vor fi implicaţiile legate de art. 5 dacă un atac agresiv va fi lansat de Coreea de Nord împotriva Coreei de Sud şi forţele americane din regiune ajung să fie sub un atac extins cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune".

Ce face NATO în acest moment? În afară de o condamnare repetată a testelor nucleare nord-coreene şi exprimarea unei îngrijorări profunde asupra perspectivelor de escaladare a situaţiei (exact aşa cum au făcut şi liderii europeni reuniţi în cadrul celui mari recent Consiliu European), tehnic, nu poate face nimic altceva decât să aştepte o cerere oficială din partea SUA.

Pentru colegii de la The Diplomat, reprezentanţi ai NATO spuneau tocmai acest lucru: Statele Membre ale NATO trebuie să decidă, prin consens, dacă o problemă specifică trebuie să declanşeze clauza apărării colective care este art.5 al Tratatului de la Washington. Nu a fost cazul în ce priveşte testele efectuate în trecut de Coreea de Nord cu rachete balistice. Aliaţii din NATO sprijină implementarea tuturor Rezoluţiilor Consiliului de Securitate privind Coreea de Nord care au ca scop încetarea comportamentului destabilizator al Coreii de Nord.

Un semnal ferm că lucrurile nu se vor mişca decât dacă va exista o Rezoluţie a Consiliului de Securitate? Poate, dar este absolut sigur că, dacă un conlict va izbucni, în termen de ore, de câteva ore doar, dacă SUA invocă art.5, NATO va trebui să dea un răspuns.

Cel mai probabil va fi vorba despre un mesaj mai degrabă cu valoare politică, căci trimiterea de forţe militare europene este dacă nu imposibilă, ci cel puţin extrem de problematică deoarece capacităţile statelor membre NATO în ce priveşte proiecţia de forţe la asemenea distanţe mari sau foarte mari depinde aproape exclusiv de capacitatea aeriană de transport a SUA... Situaţie delicată ce reaminteşte aliaţilor una dintre marile vulnerabilităţi existente şi în acest moment. Asta nu înseamnă că, la limită, nu va putea exista un proiect privind o forţă internaţională cu participarea NATO, exact ca în Afganistan, pentru a relua acelaşi exemplu clasic.

O decizie cu valoare politică dar cu mare încărcătură simbolică. Asta deoarece, dacă vă mai amintiţi, stârnise un mare scandal faptul că, la prima sa participare la un Summit al NATO, preşedintele Trump omisese să reconfirme angajamentul ţării sale faţă de apărarea colectivă. Moment foarte tare speculat de propaganda anti-NATO, redusă la tăcere după ce Trump a revenit cu multiple precizări în care acest angajament al SUA este întărit şi repetat, fapt mai mult decât vizibil în partea noastră de continent, cel mai expus unei potenţiale acţiuni militare ostile din partea Federaţiei Ruse. Şi atunci ne-am bucurat foarte tare, împreună cu NATO, alături de toţi aliaţii europeni, conştineţi că doar angajamentul SUA poate da adevărata substanţă a unei apărări eficiente şi pe un front foarte întins. De data asta, ar putea să fie vorba despre reciprocitate, statele europene şi statele partenere NATO urmând să-şi prezinte poziţiile într-un gest, repet, în acest moment, doar cu valoare de solidaritate politică.

Drept care, ştim acum, dacă angajament aliat va fi de partea SUA, el va veni din partea unor anumite ţări care vor oferi fie facilităţi, fie trupe sau capacităţi de luptă. Una este în mod clar Marea Britanie care deja a anunţat sprijinul pentru SUA, a doua cu siguranţă va fi Japonia ,ţară care, alături de Coreea de Sud, se află pe lista primelor ţinte într-un conflict militar declanşat de Phenian (Japonia precizând foarte clar că va acţiona alături de forţele americane) şi care a desfăşurat deja, în urmă cu câteva ore, întreg sistemul său de apărare antirachetă.

FOTO Anunţul televiziunii YTN privind desfăşurarea sistemului anti-rachetă japonez.

La rândul său, Australia şi-a anunţat sprijinul total faţă de aliatul american.

Iată ce declara, pe 11 august, premierul australian Malcom Turnbull:

Dacă se va produce un atac împotriva SUA, va fi invocat Tratatul ANZUS (tratat de securitate între SUA, Australia şi Noua Zeelandă semnat pe 1 sept. 1951 la San Francisco, n.n.) şi Australia va veni în ajutorul SUA, întocmai cum SUA ar veni în ajutorul nostru dacă Australia ar fi atacată... În cazul în care Coreea de Nord decide să pună în aplicare ameninţările sale violente, este evident că vor exista consecinţe teribile. Este inutil să minimizăm această evidenţă".

Un comunicat al Casei Albe informează şi că Preşedintele Trump a avut o conversaţie telefonică cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron: „Preşedinţii Trump şi Macron s-au angajat să conlucreze, împreună cu toţi aliaţii lor, să aplice sancţiunile ONU şi să ajungă la denuclearizarea Coreei de Nord. Iar de la Elysee se spune că „cei doi preşedinţi au convenit să rămână în contact în următoarele zile.

Războiul este inevitabil? Încă nu, iar liniile diplomatice cu Moscova şi Beijingul funcţionează şi s-ar putea să producă rezultate. Important, în acest caz, să vedem dacă se va propune un arbitraj al Consiliului de Securitate pentru construcţia unui aranjament comprehensiv privind regiunea respectivă, cu garanţii şi obligaţii foarte precise. La fel de posibil, din păcate, cu perspectiva de a vedea o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate care să autorizeze măsuri extreme de sancţionare a Coreei de Nord, dacă vor fi lansate rachetele balistice împotriva unor ţinte americane sau din ţări aliate SUA.

Iar lumea care a produs o asemenea dilemă are, deja, fie şi numai din această cauză, o uriaşă problemă de logică privind propria sa capacitate de supravieţuire.