Pentru ca un plan de izolare a Teheranului să fie eficient, Washingtonul trebuie să analizeze noua strategie emergentă a Iranului în Levant prin care Teheranul speră, încă, să obţină hegemonia regională pe termen lung, planul său actual concentrându-se asupra menţinerii unei poziţii predominante în Irak, Liban şi Siria, dar şi crearea de coridoare de comunicaţii pe care să transporte echipamente militare şi trupe. În cazul în care nu există soluţii fezabile, Teheranul va avea mînă liberă să provoace Arabia Saudită. Este o criză sunito-şiită sau o luptă pentru hegemonie în Orientul Mijlociu? Este o luptă pentru putere. De fapt, actuala criză din Liban reaşează scena geopolitică din Levant pentru un scenariu de război după ce Daesh a fost învinsă şi Siria a fost redată lui Assad de către Moscova.

Israelul este, poate, unul din actorii cei mai importanţi din zonă, având graniţă şi o stare conflictuală cu Siria şi Hezbollahul.

Noua strategie pentru Orientul Mijlociu va trebui să asigure coordonarea acţiunilor aliaţilor americani din Orient pentru a-şi construi propriile strategii de descurajare a Iranului. Washingtonul va trebui să încurajeze Turcia, un aliat important al NATO, pentru a rezista eforturilor Iranului de a domina Orientul Mijlociu prin coridoarele recent construite, astfel încât principalele rute comerciale pe care turcii le folosesc să exporte propriile bunuri în lumea arabă să rămână active. Kurzii, atât în ​​Irak, cât şi în Siria, ar trebui să dispună de echipament militar pentru a face faţă miliţiilor şiite. Iordania ar trebui să ajute, în organizarea propriilor forţe, sunniţii din vestul Irakului, precum şi federaţia Shamar Bedouin a deşertului sirian, care are legături tradiţionale cu Arabia Saudită. Statele Unite ar trebui să sprijine efortul Israelului de a împiedica iranienii să obţină un punct de sprijin pe partea siriană a înălţimilor Golan. Şi nu în ultimul rând, Statele Unite ar trebui să continue să vorbească cu Rusia şi să insiste că mai devreme decât mai târziu, liderul sirian Bashar al-Assad va trebui să părăsească scena politică.

În condiţiile unei alianţe Rusia-Iran-Turcia, acest plan este greu de pus în aplicare. Se pare, totuşi, că ultima întâlnire de la Soci dintre cei trei lideri nu a adus soluţiile scontate. Premergător acesteia, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o serie de convorbiri telefonice cu lideri din Orientul Mijlociu. Aceste discuţii au pregătit terenul pentru un fel de summit postbelic al Siriei, care a avut loc miercuri, 22 noiembrie în staţiunea Soci de la Marea Neagră între Putin şi preşedinţii Iranului şi Turciei, Hassan Rouhani şi Tayyp Erdogan. Printre cei cu care Vladimir Putin a discutat s-a numărat şi primul-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu. Israelul este, poate, unul din actorii cei mai importanţi din zonă, având graniţă şi o stare conflictuală cu Siria şi Hezbollahul. El l-a informat pe Netanyahu despre paşii diplomatici pe care ruşi îi iau pentru lichidarea războiului sirian. Au vorbit timp de o jumătate de oră despre situaţia din zonă şi au detaliat măsurile necesare. Concluzia întâlnirii dintre cei 3 lideri a fost: necesitatea organizării unei reuniuni între reprezentanţii regimului Assad şi opoziţie în Rusia. Cine va participa în afară de cei menţionaţi rămâne de văzut. Însă fără un consens general al actorilor care au participat la criză liniştea nu se va aşterne în Levant.

Saad Hariri Foto Arhivă

Uite-l pe Hariri, uite-l că nu e!

Într-o ţară în care analiza politică este un hobby şi unde puterea politică este împărţită între partidul lui Hariri, susţinut de saudiţi şi şiiţii din Hezbollah-ul susţinuţi de Iran, speculaţiile despre dispariţia primului ministru Hariri au apărut imediat. S-a spus că  Hariri este ţinut ostatic împotriva voinţei sale la Riad. El deţine dublă cetăţenie libaneză şi saudită şi are relaţii de afaceri extinse în ţările din Golful Persic. Un titlul de pe prima pagină a ziarului Al Akhbar, un ziar care împărtăşeşte doctrina Hezbollah-ului, l-a catalogat pe Hariri drept „ostatic“ al saudiţilor. Hariri a desminţit aceste informaţii postând pe Twiter (că tot este la modă!) întâlnirile sale cu noul ambasador al Arabiei Saudite la Beirut şi imediat după cu regele Salman. Apoi iar a urmat o perioadă de incertitudine în care Hariri s-a îndreptat spre alte destinaţii: iniţial, Abu Dhabi, Emiratele Arbe Unite, după care spre Bahrein. Dar în mai puţin de o oră, au apărut ştiri că nu mai merge în Bahrain, ci se întoarce înapoi în Riad. Hariri şi-a dat demisia din funcţia de prim ministru al guvernului Libanez, în mod neaşteptat, în timpul călătoriei sale la Riad (demisia nu a fost predată în scris Preşedintelui Libanului). Imediat au apărut speculaţii de genul: este păstrat împotriva voinţei sale. Oficiali din propriul partid al politicianului sunnit au declarat reporterilor că ei cred că Hariri, care este un beneficiar al patronajului saudit, a fost forţat să demisioneze(!?).

Care este realitatea? Unul din motive a fost acela că prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, a fost nemulţumit de acordul de împărţire a puterii în cadrul administraţiei de la Beirut realizat de Hariri cu o serie de fracţiuni libaneze, inclusiv cu organizaţia Hezbollah, susţinută de Iran. Discursul demisiei lui Hariri prezentat la televiziunea naţională de la Riad, s-a axat pe ameninţarea din ce în ce mai mare pe care o reprezintă Hezbollah-ul şi, prin extensie, Iranul. Robin Wright de la ziarul New Yorker şi agenţia Reuters au scris despre faptul că Hariri a fost împiedicat să părăsească Riadul. Deocamdată, toate acestea sunt supoziţii până la o declaraţie oficială a lui Harriri odată cu întoarcerea sa la Beirut. Cert este că ambasadorul saudit la Berlin a fost rechemat la Riad în semn de protest faţă de comentariile ministrului german de externe. El a sugerat că prim-ministrul libanez Saad Hariri a fost ţinut împotriva voinţei sale la Riad, a declarat presa de stat din Arabia Saudită.

Ce s-a întîmplat la Beirut?

Hezbollah doreşte să menţină compromisul obţinut prin alegerea în 2016 a preşedintelui Michel Aoun, care au dus la formarea unui Cabinet de 30 de membri condus de Hariri. Acest guvern a revigorat procesul politic, a votat bugetul şi a menţinut un sentiment pozitiv al unei stabilităţi relative în ţară. Dacă Hariri, acum că s-a întors, nu va reuşi să încheie o nouă înţelegere privind distanţarea Libanului de conflictele regionale, aşa cum a cerut într-un interviu televizat pe 12 noiembrie, un guvern înterimar va arunca ţara într-un alt vid politic - unul care poate fi prelungit prin ezitarea politicienilor sunnţi de a forma un nou guvern pînă la alegerile parlamentare programate pentru luna mai 2018, care, la rîndul lor ar putea fi, de asemenea, amânate. Un vid politic este ceva obişnuit în Libanul ceea ce preocupă acum pe liderii politici de la Beirut sunt ameninţările la adresa securităţii.Surse de securitate din Liban, citate de ziarul Al-Akbar, au raportat că mai multe persoane au fost arestate pentru planificarea asasinării lui Bahia Hariri membru al Parlamentului, mătuşa lui Saad Hariri.

Saad Hariri este prins într-un joc regional, cu implicaţii internaţionale complexe, în care atît el, cât şi libanezii sunt forţaţi să găsească căi de acomodare


Premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ce spun sursele din Israel?

Acest episod cel puţin ciudat din Orientul Mijlociu nu are nicio legătură cu rivalităţi politice sau religioase care implică fie Iranul, fie Hezbollah-ul. De ce Saad Hariri a demisionat din funcţia de prim-ministru libanez la Riyadh pe 4 noiembrie şi care este implicarea preşedintelui francez Emmanuel Macron în acest caz? Indiciile acestor două ghicitori se găsesc pe podeaua lobby-ului hotelului Ritz Carlton din Riad, unde prinţul Abdul Aziz bin Fahd doarme pe o saltea. El este reţinut acolo cu zeci de alţi conaţionali bogaţi şi puternici din Arabia Saudită de către prinţul moştenitor Muhammad bin Salman. Prinţul Abdul Aziz bin Fahd este partenerul saudit care are legături de afaceri cu premierului libanez în regat, iar valoarea cestora se ridică în jur de 7 miliarde de USD, pe care prinţul moştenitor Muhammad bin Salman vrea să-i recupereze. Preşedintele francez a intervenit pentru a salva pachetul financiar francez din firmele lui Hariri, fără a pune în pericol relaţiile comerciale franco-saudite. Negociatorii francezi au obţinut permisiunea ca Hariri să călătorească la Paris sub protecţia serviciului secret francez, în timp ce Franţa s-a angajat să negocieze un acord pentru companiile familiei Hariri în urma căruia acesta să restituie o sumă substanţială statului saudit. Odată anunţată invitaţia lui Harriri la Paris, ministrul de Externe francez, Jean-Yves Le Drian, a plecat într-o vizită neanunţată la Riad, vizită în care s-a întâlnit atât cu regele Salman, cât şi cu prinţul moştenitor Mohammed Bin Salman, cel care conduce efectiv ţara.

În consecinţă, Saad Hariri este prins într-un joc regional, cu implicaţii internaţionale complexe, în care atît el, cât şi libanezii sunt forţaţi să găsească căi de acomodare.

Despre Iran şi coridoarele strategice din Orientul Mijlociu

Suntem într-un moment crucial pentru Orientul Mijlociu. După secole de dominaţie otomană, o ordine arabă, care a ieşit din cenuşa Imperiului Otoman, aparent s-a prăbuşit. Iranul şi-a consolidat controlul asupra întregului Levant, în timp ce alte state musulmane sunnite, cum ar fi Turcia sau Egiptul, sunt non-jucători, afectaţi de propriile disfuncţii politice. În schimb saudiţi au pregătit o ofensivă de amploare, în paşi mărunţi, dar cu o agendă extrem de activă. Riadul dă de înţeles că un eventual conflict de proporţii poate apărea orcînd în regiune. Odată cu terminarea războiului civil sirian şi încheierea conflictului împotriva ISIS se deschide o nouă fază a instabilităţii în regiune. Washingtonului, Tel Avivul şi statele din Golf sunt acum procupate de controlul efectuat de iranieni de-a lungul unei fâşii de pământ care cuprinde Libanul, Siria şi Irakul şi de facilitarea transmiterii armelor iraniene către Hezbollah.

Generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţelor Quds din Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice (IRGC), este unul dintre responsabili cu executarea unei noii viziuni politice a Teheranului. În ultimii trei ani, el a fost ocupat cu înfiinţarea a cel puţin două coridoare terestre care să străbată Levant (unul în nord şi unul în sud), şi care leagă Iranul de Marea Mediterană. Aceste căi în lungime aproximativă de 1300 km ar pleca de la graniţa vestică ale Iranului şi ar traversa văile Eufratului şi Tigrului, apoi deşerturile din Irak şi Siria, oferind o legătură cu Hezbollah în Liban şi în cele din urmă se încheie la marginea înălţimilor Golan. Cele două coridoare ar servi drept căii logistice pentru echipamentele militare necesare unui posibil conflict între Israel şi Hezbollah/Siria lui Asaad. În ultimul timp, o serie de miliţii şiite sponsorizate de Iran au menţionat în public eforturile lor de a-şi muta luptătorii pe aceste căi. Forţe din partea grupului militant libanez Hezbollah sunt prezente în Siria şi în Irak, în timp ce miliţiile şiite irakiene sunt în prezent în Liban. Miliţiile şiite care se subordonează Teheranului au valori cuprinse între 150 000 şi 200 000 de luptători, inclusiv 18.000 de şiiţi afgani, 3.000-4.000 de şiiţi pakistanezi şi unităţi de miliţi mai mici  formate din creştini şi druzi. Unele dintre aceste forţe au fost deja desfăşurate în diferite sectoare de-a lungul coridoarelor avute în vedere. Iranul ar putea, de asemenea, să recruteze mai mulţi şiiţi - în special refugiaţi din Afganistan şi Pakistan care caută un loc de muncă şi o cauză.

O nouă împărţire a Orientului Mijlociu?

Da, un nou Orient Mijlociu se prefigurează chiar dacă nu vor apărea alte state, soluţia federalizării unora din aceste ca un prim pas spre independenţă devine tot mai evidentă. Orientul este acum locul unde se derulează o serie de conflicte şi războaie de la cele împotriva terorismului la cele etnice/confesionale şi unde interesele unor state din zonă, sau din alte zone geografice, sunt congruente. În timp ce un război între Arabia Saudită şi Iran nu ar schimba echilibrul puterii în favoarea Riadului, ar creşte în schimb şi mai mult numărul morţilor într-o regiune şi aşa sfâşiată de războaie, epidemii şi malnutriţie. Ce vom avea cu siguranţă este un război prin proxy. Acesta este cazul în Yemen, unde o intervenţie condusă de Arabia Saudită a intensificat conflictele civile ale unei ţării sărace şi a provocat o criză umanitară cum rar se întâlneşte. Arabia Saudită este alarmată de sprijinul iranian şi de cel al  Hezbollah pentru rebelii Houthi din Yemen, dar războiul său costisitor s-a transformat într-o mlaştină. Cu toate acestea, Salman a dus o politică mai agresivă, decît înaintaşii săi, în Yemen, la care s-a adăugat şi blocada împotriva Qatarului. Presiunea la care a fost supus Libanul pentru a bloca relaţia cu Qatarul nu a lăsat loc pentru negocieri. În ciuda retoricii anti-iraniene a Casei Albe, este puţin probabil ca Statele Unite să fie de acord cu o confruntare între Iran şi Arabia Saudită.

Avem un potenţial scenariu care ar duce la sancţiuni economice asupra Libanului din partea Arabiei Saudite şi chiar atacuri punitive israeliene asupra poziţiilor Hezbollah din Siria.

Oficialii de la Departamentul de Stat par a fi mai interesaţi să susţină un guvern prietenos în Irak decât să lovească Iranul faţă de ceea ce fac aceştia în privinţa Libanului. Însă incertitudinea momentului - şi lipsa unei diplomaţii semnificative între principalii actori din regiune - ridică riscul unor evoluţii periculoase. Conflictele din Siria şi Irak intră într-o nouă fază şi ambele sunt susţinute de Iran. La acestea se adaugă susţinerea Federaţiei Ruse pentru regimul Bashar Assad şi implicare Moscovei în relaţiile cu statele din Levant. Hezbollah-ul a desfăşurat zeci de mii de luptători în Siria în eforturile sale de a apăra regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Şi dacă miliţiile pro-Assad capturează, în cele din urmă trecerea frontierelor sirian-irakiene de la Bukamal din mâinile ISIS, Teheranul va avea, mult aşteptatul arc de influenţă strategică ce se va întinde de la Hindukuşi la Marea Mediterană. Toate acestea îi fac pe saudiţii şi pe israelienii - care au luptat mai multe războaie cu Hezbollah – nervoşi. Avem aici un potenţial scenariu care ar duce la sancţiuni economice asupra Libanului din partea Arabiei Saudite şi chiar atacuri punitive israeliene asupra poziţiilor Hezbollah din Siria.


Ministrul de Externe al Regatului saudit

Israel-Arabia Saudită, o relaţie în spatele cortinei(!?)

A fost o vreme când Arabia Saudită considera că puterea ei constă în duşmănia cu Israelul dar schimbarea relaţiilor geopolitice a diminuat mult valoarea unui eventual conflict deschis între cele două. Acest lucru nu este mai evident de la apariţia Şefului Apărării al Israelului, Gadi Eisenkot, la un post de televiziune aflat în proprietatea saudiţilor pe 16 noiembrie 2017. Eisenkot a declarat în interviu că Israelul este pregătit să facă schimb de informaţii cu Arabia Saudită referitor la Iran. Ulterior, ministrul israelian al Energiei, Yuval Steinitz, a întărit comentariul colegului său, confirmând că legăturile Israelului cu Riadul au devenit mai puternice. În ciuda ostilităţii lor naturale, cele două ţări au o lungă istorie de a lucra împreună în spatele scenei. De fapt, cooperarea lor este unul dintre cele mai bine păstrate secrete din Orientul Mijlociu. Aproape la 70 de ani de la înfiinţarea statului evreu, noile nevoi strategice ale celui mai important regat din Golf - şi un apetit diminuat pentru acrimonie continuă în rândul poporului său - par să aducă această relaţie de vecinătate în lumina reflectoarelor internaţionale.

PS: O ţară îndelung împărţită de conflictele sectare, Libanul a găsit un punct rar pentru unitate sa, de la demisia şoc a lui Saad al-Hariri din calitate de prim-ministru: libanezii din toate categoriile sociale vor întoarcerea premierul favorit. La ultimul maraton desfăşurat în Beirut în urmă cu o săptămână participanţi au purtat tricouri imprimate cu poza lui Harriri şi cu cuvintele: Noi toţi te aşteptăm! La întoarcerea la Beirut Premierul libanez Saad Hariri a anunţat că şi-a amânat demisia, la cererea preşedintelui ţării, Michel Aoun. Hariri a participat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Independenţei Libanului.

Ce va urma? Repoziţionarea principalilor actori în regiune.

Înainte de a ajunge la Beirut Hariri a făcut o escală la Cairo, unde l-a întâlnit pe preşedintele Sisi. În timpul întâlnirii cu Hariri, Sisi a subliniat necesitatea ca partidele libaneze să susţină interesul naţional suprem al poporului libanez şi să respingă orice ingerinţă străină în treburile lor interne.  În urma întâlnirii sale cu Hariri, Sisi a primit un telefon de la preşedintele libanez Michel Aoun, în timpul căruia cei doi omologi au discutat despre situaţia politică din Liban. Egiptul a jucat un rol activ în calmarea situaţiei din Liban. Hariri şi-a atribuit demisia intervenţiei Iranului în treburile interne ale ţării sale şi a spus că se temea că de un eventual asasinat. El a rămas în Arabia Saudită după demisia sa înainte de a începe un turneu pe 18 noiembrie, care a inclus Franţa, Egipt şi Cipru, pentru a discuta despre criza demisiei.

Ce va urma? Repoziţionarea principalilor actori în regiune. Am discutat cu un prieten care cunoaşte bine Libanul şi l-am întrebat de ce este toată vânzoleala asta în Levant. Ce mi-a răspuns m-a pus pe gânduri: „foamea de energie sub forma resurselor de gaze naturale“. Levantul, cu zona adiacentă din Mediterană dintre Cipru şi coasta israeliană, deţine cele mai importante rezerve de gaze naturale după cele din Qatar. Este o miză uluitoare pentru Europa, dar şi pentru Israel şi Rusia.