De ce-şi reduc preşedinţii salariile?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta: Uhuru Kenyatta (Kenya), Francois Hollande (Franţa), Barack Obama (SUA) FOTO Reuters
De la stânga la dreapta: Uhuru Kenyatta (Kenya), Francois Hollande (Franţa), Barack Obama (SUA) FOTO Reuters

Preşedintele Tunisiei a decis, la mijlocul lui aprilie, să-şi diminueze salariul cu 66%: în loc de treizeci de mii de dinari, va fi plătit cu zece mii, primind „în mână“ echivalentul a trei mii de euro. Explicaţia gestului e simplă: criza financiară prin care trece ţara impune sacrificii, iar Moncef Marzouki a vrut să dea el însuşi un exemplu.

Cu o lună mai devreme, preşedintele kenyan Uhuru Kenyatta anunţase şi el o reducere cu 20% a salariului pe care-l primeşte (acesta va fi de 989.600 de şilingi, adică vreo 8.250 euro lunar), ca şi o diminuare cu zece la sută a indemnizaţiei miniştrilor, în ideea economisirii banilor publici.


Vă invităm să citiţi continuarea articolului în volumul „Dumnezeu a trântit telecomanda”, publicat la editura Curtea veche, în noiembrie 2014.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite