CNN: Arabia Saudită pregăteşte un raport în care recunoaşte că Jamal Khashoggi a fost omorât în Consulat, în urma unui interogatoriu scăpat de sub control

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saudiţii pregătesc un raport care va recunoaşte faptul că moartea jurnalistului Jamal Khashoggi a fost rezultatul unui interogatoriu scăpat de sub control, premergător răpirii sale din Turcia, potrivit unor surse citate de CNN.

Conform unei surse, cel mai probabil raportul va concluziona că operaţiunea a fost desfăşurată fără cunoştinţa puterii de la Riad şi că cei implicaţi vor fi traşi la răspundere.

Una dintre surse a atras atenţia că raportul încă este în pregătire şi că lucrurile se pot schimba.

Colaboratorul Washington Post a fost ultima dată văzut în public atunci când a intrat în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, pe 2 octombrie. 

Într-un interviu oferit agenţiei de ştiri Bloomberg,  la trei zile după dispariţia lui Khashoggi, prinţul moştenitor saudit şi liderul de facto al Regatului a declarat: „Auzim zvonuri despre ceea ce s-a întâmplat. Ceea ce am înţeles  eu este că a intrat (n.r. în Consulat) şi a ieşit după câteva minute sau o oră. Nu sunt sigur. Investigăm acest lucru prin ministerul de Externe, ca să vedem exact ce s-a întâmplat atunci.”

Logodnica jurnalistului, Hatice Cengiz, care îl aştepta în faţa Consulatului a spus că nu l-a văzut ieşind din clădire.

Două surse din Turcia au declarat pentru Reuters că Khashoggi avea la mână un ceas Apple în momentul în care a intrat în Consulat, care era conectat cu un telefon pe care acesta l-a lăsat în apropierea clădirii din Instanbul. 

Publicaţia Sabah, care citează „surse credibile din cadrul serviciilor de inteligenţă”, susţine că este posibil ca Jamal Khashoggi să fi activat funcţia de înregistrare de pe telefon înainte de a intra în Consulat.

„Momentele în care Khashoggi a fost interogat, torturat şi ucis au fost înregistrate în memoria ceasului său Apple", scrie ziarul, precizând că ceasul era sincronizat cu iPhone-ul său, pe care i-l lăsase logodnicei sale care aştepta în faţa Consulatului.

Preşedintele american Donald Trump l-a trimis pe secretarul de Stat Mike Pompeo în Arabia Saudită, luni, pentru a încerca să descurce situaţia.

„Tocmai am vorbit cu regele Arabiei Saudite care neagă că ar avea informaţii despre ce s-ar fi întâmplat cu cetăţeanul saudit”, a scris Trump pe Twitter. „El a spus că lucrează îndeaproape cu Turcia pentru a găsi răspunsuri. Îl voi trimite imediat pe Secretarul de Stat pentru a se întâlni cu regele.”

Trump a creat rumori când le-a declarat jurnaliştilor că i s-a părut că regele saudit crede că ar fi putut fi vorba despre asasini solitari, fără legături cu Riadul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite