Capitolul Mugabe, încheiat: cel mai longeviv dictator din lume a demisionat după şase zile de presiuni
0Robert Mugabe a cedat în cele din urmă presiunii militarilor şi a demisionat de la preşedinţia Zimbabwe, punând capăt astfel ultimului regim provenit din lupta împotriva colonialismului.
Robert Mugabe şi-a anunţat demisia printr-o scrisoare trimisă Parlamentului.
„Eu, Robert Gabriel Mugabe, îmi prezint demisia ca preşedinte al Republicii Zimbabwe cu efect imediat. Am ales de bunăvoie să demisonez. Această decizie a fost motivată de dorinţa mea de a asigura un transfer al puterii fără probleme, paşnic şi fără violenţă“, se arată în scrisoarea de demisie trimisă Parlamentului.
Anunţul demisiei sale a fost salutat imediat de un concert asurzitor de claxoane în capitala ţării, Harare.
Oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta bucuria.
„Suntem pur şi simplu atât de bucuroşi. În sfârşit lucrurile se schimbă“, a declarat pentru AFP Togo Ndhlalambi, un frizer în vârstă de 32 de ani.
Preşedintele Parlamentului de la Harare citeşte scrisoarea de demisie a lui Mugabe
Aflat de miercurea trecută sub supravegherea armatei, Robert Mugabe a amânat timp de şase zile anunţul demisiei sale.
Dictatorul african a cedat în cele din urmă presiunii militarilor şi atotputernicului partid Zanu-PF, aflat la putere în Zimbabwe.
Zanu-PF s-a solidarizat cu armata în înlăturarea de la putere a lui Mugabe şi l-a exclus sămbătă din rândurile sale.
Armata şi Zanu-PF au intervenit împotriva bătrânului dictator după demiterea vicepreşedintelui Emmerson Mnangagwa, mişcare ce ar fi putut facilita accesul la putere a primei-doamne, Grace Mugabe.
În vârstă de 93 de ani şi veteran al luptei pentru independenţa Zimbabwe, Robert Mugabe şi-a condus ţara timp de 37 de ani.
El este contestat în aceste zile şi acuzat de prăbuşirea economiei ţării sale.