Ambasada SUA din Yemen şi-a închis porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadele Statelor Unite şi Marii Britanii din Sanaa, capitala Yemenului, au fost închise ieri, din raţiuni de securitate.

Surse diplomatice de la Washington au precizat pentru AFP că decizia vine în urma ameninţărilor reţelei teroriste Al-Qaida la adresa intereselor americane din această ţară. Londra a luat aceeaşi măsură de precauţie, deşi, aşa cum a afirmat un oficial britanic, "nu au existat ameninţări directe din partea reţelei teroriste împotriva ambasadei noastre".

Statele Unite au însă semnale că reţeaua Al-Qaida plănuieşte un atac împotriva unui obiectiv din capitala yemenită Sanaa, a declarat, ieri, John Brennan, consilierul pe probleme de securitate internă şi luptă antiterorism al preşedintelui american Barack Obama, citat de Reuters. „Ştim că Al-Qaida este acolo. Ştim că trebuie să fim atenţi pe unde călcăm", a afirmat acesta la o emisiune a postului CNN.

Aceste anunţuri vin la scurt timp după ce Washingtonul şi Londra au făcut cunoscut că vor finanţa o unitate specială antiteroristă în Yemen - ţară unde a fost instruit de Al-Qaida şi Umar Farouk Abdulmutallab, autorul atentatului eşuat din ziua de Crăciun.

Reţeaua teroristă a revendicat atentatul de pe ruta Amsterdam-Detroit, afirmând că gestul a reprezentat o replică la implicarea americană în Yemen şi la sprijinul militar acordat guvernului de la Sanaa, care a lansat o ofensivă împotriva grupării islamiste.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite