Regulile politicii în Rusia lui Putin

Preşedintele a promis poporului devotat că nu-l va lăsa de izbelişte şi va veghea la bunul mers al ţării din postul de prim-ministru. Mai departe, preşedintele Medvedev se va ocupa de

Preşedintele a promis poporului devotat că nu-l va lăsa de izbelişte şi va veghea la bunul mers al ţării din postul de prim-ministru. Mai departe, preşedintele Medvedev se va ocupa de sfera morală şi prim-ministrul Putin, de rachete.

Oricâtă lehamite ar provoca poporului rus şi conducătorilor săi actuali ideea de democraţie (sau de marfă vândută sub această etichetă), faptul că Vladimir Putin, în respectul său pentru Constituţie, nu candidează la cel de-al treilea mandat pare să dovedească un anume respect pentru formă, intenţia de a juca după reguli. Dar nu după regulile stabilite de alţii.

În opt ani, obscurul şef al FSB (noua denumire a KGB-ului) Vladimir Putin, căruia Boris Elţîn, într-o acută fază de descompunere fizică şi morală, îi deschidea uşa Kremlinului, a reuşit să prezinte lumii o nouă faţă a Rusiei: o ţară mare, bogată, puternică, misterioasă, partener obligatoriu în orice decizie privitoare la felul cum e aşezată lumea.

Linişte la sat şi la oraş

Numărul doi al revistei Foreign Policy România publică un articol al Liliei Shev-tsova (asociat senior editor al Centrului Carnegie Endowment for International Peace din Moscova) despre anii Putin, despre schimbările reale din Rusia acestei perioade, despre ceea ce se spune şi ceea ce există într-adevăr în fosta patrie a socialismului victorios. Pe ce se bazează popularitatea incontestabilă a unui conducător care a redus sfera manifestării libertăţii, brutal cu toţi cei care nu sunt de acord cu el, reprezentant al unei organizaţii care a însângerat Rusia deceniilor de comunism?

La această întrebare, Shevtsova analizează performanţele economice obţinute prin felul cum statul a obţinut tutela asupra resurselor. Preţul petrolului mereu în creştere i-a asigurat Rusiei fondurile necesare pentru repararea imenselor disparităţi create de reformele liberale scăpate de sub control de pe timpul lui Elţîn. A crescut salariul mediu (de la 81$ lunar la 550$), s-a diminuat semnificativ numărul săracilor (de la 27% la 15%).

Nu sunt cifre statistice, sunt realităţi observate de toţi vizitatorii Rusiei urbane, unde peisajul uman a căpătat o dinamică proprie, unde iniţiativele economice ale celor mai întreprinzători au rezultate vizibile. Rusia rurală a rămas - conform aceloraşi vizitatori - prinsă în tradiţia unei economii autosuficiente, stagnare atribuită de către unii unor mentalităţi milenare, de către alţii reflexelor create de comunism.

Oligarhi aserviţi şi electorat devotat

Debarasându-se într-un fel sau altul - prin exil pentru cei mai prudenţi, prin închisoare pentru cei mai încăpăţânaţi - de bogătaşii convinşi că averea le asigură şi un anume grad de independenţă, politica economică a lui Putin a creat noi elite politice şi economice, întru totul dependente de bunul plac al puterii, de măsurile protecţioniste adoptate, de importanţa resurselor de materii prime - în special petrol şi gaze - în economia mondială.

Veniţi din zona KGB-FSB, folosind din plin sistemul de relaţii (din ţară şi din străinătate) creat pe vremea aceea, noii bogătaşi ai Rusiei nu sunt pregătiţi pentru existenţa într-un sistem competitiv şi de aceea nu sunt interesaţi în susţinerea unei alternative politice. În Rusia anului 2008, opoziţia democratică nu există decât pentru unii ziarişti occidentali. Nici alegătorii cu rezerve faţă de Putin nu sunt de partea lui Kasparov ori Nemţov, ori Kasianov, persoane fie compromise în privatizări oneroase, fie percepute ca purtătoare ale unor interese străine. Opoziţia comunistă şi cea naţionalistă sunt cuibărite în nişte nişe fără perspectiva extinderii şi prezenţa formaţiunilor lui Ziuganov şi Jirinovski în procesul electoral asigură o faţă a unei democraţii lipsite de riscul alternativei.

Democraţie şi capitalism chinezeşti

"Democraţia suverană" este un concept lansat de Putin şi care s-ar putea traduce prin prioritatea acordată suveranităţii faţă de procesul democratic, dovedit distructiv pentru suveranitate atât în ceea ce priveşte URSS, cât şi Rusia. Ideologia comunistă nu mai prezintă vreun farmec pentru majoritate, a fost înlocuită de atracţia banilor, iar noua veche conducere promite că va veghea ca lupta pentru dobândirea averilor să se ducă între limite clar stabilite. Probabil că aşa s-ar putea detalia celălalt concept lansat de Putin: "democraţie supravegheată".

Mai aproape de modelul chinez decât de formulele euroatlantice, capitalismul rusesc asigură prosperitatea pentru categorii însemnate de populaţie şi un nivel de trai satisfăcător pentru cei prinşi într-o activitate productivă într-un cadru organizat. Toate acestea, combinate cu consolidarea verticalei puterii, asigură stabilitate politică şi socială, motiv pentru care liderii ţărilor democratice, ba chiar şi analiştii politici şi gazetarii sunt mulţumiţi de Rusia lui Putin şi îi găsesc lui personal tot felul de calităţi politice şi umane. Liderii "lumii libere" nu sunt interesaţi de evoluţia democratică a Rusiei, doar ONG-urile mai cârtesc şi atrag atenţia asupra încălcărilor drepturilor omului şi a felului cum a fost practic lichidată libertatea presei.

Moscova iese din nou în lume

Dar nu ONG-urile fac politica mondială, ci aceia care ştiu să transforme ameninţarea reprezentată de puterea lor militară în avantaje economice sau de imagine. Or, începând de la conferinţa de la München (2007), Putin a schimbat complet cartea internaţională jucată de predecesorii săi. Rusia nu mai este de acord să le permită Statelor Unite să ocupe poziţia de unică putere globală. Nu a reieşit că ar pleda pentru drepturi egale în domeniul relaţiilor internaţionale; prin tot ce s-a spus şi s-a întâmplat de atunci, reiese că Rusia vrea să-şi reia locul de contrapondere a Statelor Unite.

Nu e vorba (deocamdată) de confruntările Războiului Rece, deşi limbajul seamănă, dar Rusia doreşte să se ştie care sunt interesele ei în Iran şi în Orientul Mijlociu, în Kosovo şi în Polonia sau Cehia. Rusia doreşte să se ştie şi să se ţină seama de faptul că statele independente din spaţiul fost sovietic nu sunt chiar atât de independente pe cât le place conducătorilor revoluţiilor colorate să creadă.

Discursul de mare putere se sprijină pe realităţi: pe de o parte, Rusia a continuat să-şi dezvolte armamentul performant, să realizeze noi tehnologii pentru rachetele cu ogive nucleare. "După peste 10 ani de inactivitate, au fost detectate semnele unei <> în capitala subterană a Centrului de teste nucleare de pe insula Novaia Zemlia" (The Real Truth).

La o conferinţă de presă din ianuarie 2006, Vladimir Putin a confirmat: "Rusia a experimentat rachete pe care nu le are nimeni în lume. Acest sistem de rachete reprezintă un răspuns la sistemul de apărare antirachetă, fiind imun la acesta. Sunt supersonice şi pot să-şi schimbe traiectoria în mers". Nu juca la cacealma, agenţiile americane observaseră progresul semnificativ al tehnologiei militare din Rusia. Mai e şi petrolul: devenită prima producătoare de petrol din lume, înaintea Arabiei Saudite (Financial Times), noua conductă proiectată va uni Rusia cu Germania pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina, Polonia şi ţările baltice. Cealaltă ramură, care se opreşte în Italia, ocoleşte România.

Un subordonat numit ca superior

În linii mari, aceasta este Rusia lăsată de Putin succesorului său, Dmitri Medvedev, omul ales de el pentru a deveni preşedintele Rusiei, în timp ce actualul preşedinte a promis poporului devotat că nu-l va lăsa de izbelişte şi va veghea la bunul mers al ţării din postul de prim-ministru. Deşi i se caută cu lupa tentaţii reformiste, liberale, opţiunea Medvedev se bazează pe faptul că fostul director al Gazprom este un subaltern fără idei proprii şi fără o reţea de sprijin.

Într-o recentă vizită de lucru în regiunea Ufa, prim-ministrul în campanie electorală a promis că "a venit vremea ca puterea să nu se mai ocupe de cârpirea găurilor în sfera socială, de politica supravieţuirii, ci să se dedice dezvoltării sociale". El e gata să-şi asume această povară grea şi crede că schimbarea nu trebuie să privească doar sfera materială, ci şi pe cea morală. "De exemplu, trebuie lecuită Direcţia Pensiilor de indiferenţă şi mitocănie."

E limpede: preşedintele Medvedev se va ocupa de sfera morală, iar prim-ministrul Putin - de rachete.

Magdalena Boiangiu este comentatoare de politică externă la Dilema Veche şi Adevărul.