Top 100 FP România/ 2014 - categoria Idei & Proiecte; versiune extinsă

Top 100 FP România/ 2014 - categoria Idei & Proiecte; versiune extinsă

În cadrul Galei FP România 2015, care a avut loc la începutului lunii martie, domnul Mihai Copaciu (dreapta) a ridicat Premiul FPR 2015 pentru Idei & Proiecte, pentru proiectul ERMAS – conferinţa economiştilor români din mediile academice din străinătate, un proiect care arată cum se pot recupera în ţară cunoştinţele profesioniştilor români din străinătate. (Foto: Sorin Stana)

Avem strategi şi gânditori critici, în facultăţi româneşti şi universităţi străine, în cluburi de idei – ba chiar şi în presă. Avem proiecte de ţară alternative şi proiecte de îmbunătăţire punctuală a guvernării. Plus proiecte de circulaţie internaţională a ideilor sau proiecte lucrative bazate pe idei. (Versiune extinsă faţă de print.)

Ştiri pe aceeaşi temă

Fragment din lista Top 100 FP România/ 2014, publicată în ediţia FPR nr 44 (feb/ mar 2015) - versiune extinsă faţă de print.

Vedeţi şi Premiile FP România 2015 - înmânate în cadrul Galei FP România 2015.


1 – Vasile Iuga

Economist 
 
Pentru schiţele de strategie economică. 
 
Vasile Iuga este Country Managing Partner la compania de consultanţă PwC România. Dar este şi profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – ca şi autor, împreună cu Andrej Vizjak, al volumului Formule de succes pentru următorul deceniu. Companii care au învins criza. Pe diferite canale media, consultantul companiilor furnizează consultanţă şi strategilor statului – dacă aceştia există. Într-una dintre schiţele sale de mari strategii publicate anul trecut, domnul Iuga arăta provocările dezvoltării pe termen lung: „Ţările care au reuşit să recupereze decalaje mari de dezvoltare într-o perioadă scurtă de timp au fost cele care au combinat virtuţile pieţelor cu politici de tip <<altfel>>, în sensul construcţiei intenţionate de avantaje comparative. Aceasta le-a permis să creeze un climat în care companiile din economiile emergente pot concura cu rivalii din statele dezvoltate şi să compenseze în parte avantajele care provin din capitalul financiar, uman şi tehnic superior al acestora din urmă. În cazul României, creşterea competitivităţii economiei s-ar putea realiza prin adoptarea unui nou model de dezvoltare cu trei obiective majore: un volum mai mare de investiţii, menţinerea echilibrului balanţei comerciale şi creşterea accelerată a productivităţii” – căutaţi restul. Iar o lungă discuţie a sa cu Economistul a fost publicată cu titlul: „Noul capitalism ar trebui să-şi aşeze ţesutul economic, social şi cultural pe dezvoltarea sustenabilă, reducerea inegalităţii şi respectul pentru fiinţa umană” – cităm o idee: „Există o înclinaţie accentuată, în lumea deciziilor rapide, spre ignorarea legităţilor statornice. Discuţiile despre infrastructura culturală a evenimentelor, fie ele strident ieşite din comun sau sâcâitor de banale, sunt date ca boeme, iar decidentul arhetipal al prezentului se refugiază în extrapolări simple şi inducţii incomplete.” În analizele de timp liber, gânditorul (thinker) ardelean citează inclusiv economişti critici faţă de gândirea economică unică a vremii, precum sud-coreeanul Ha-Joon Chang. 
 
notabil 
O idee strategică de la Lucian Isar: „România nu mai poate construi combinate cu bani de la stat, în schimb poate avea o abordare de tip stat participativ contribuind cu viziune, credibilitate şi participarea în triumvirate public-privat la proiecte concrete. Vorbim de un triumvirat în parteneriatele public-privat pentru că nuanţa cea mai importantă pentru dezvoltarea României este ca investitorii autohtoni să fie parte alături de investitorii străini şi stat în marile proiecte. Analogia de expansiune industrială şi de completare a lanţului de valoare adăugată este simplă: o ţara care produce mere înseamnă că are condiţiile de mediu şi cunoştinţele tehnologice să producă la un moment dat şi pere. Uşor va putea să se deplaseze spre stocarea fructelor şi procesarea în dulceţuri etc. Acesta este modul în care complexitatea productivă ajută România să progreseze mai repede decât mulţi alţii.”
 
de urmărit 
Cristian Socol, conferenţiar la ASE şi consilier al premierului Ponta pe probleme economice, când explicitează politici economice al căror obiectiv este dezvoltarea socială. 
 
 
2 – Club România 
 
Pentru abordarea unor teme fundamentale.
 
Clubul România – un format informal de schimburi de idei – a lansat primăvărara trecută volumul „7 teme fundamentale pentru România” – socotit o premieră pe piaţa editorială românească. „Să strângi laolaltă 59 de semnături grele ale vieţii publice din România anului 2014, din domenii profesionale atât de diferite, de extracţii culturale şi sociale diverse, cu simpatii politice adeseori divergente este o performanţă în sine, într-o lume românească în care tranşeele sunt atât de adânci încât nu se mai zăresc, uneori, nici chiar combatanţii. Şi performanţa trebuie consemnată ca atare, dincolo de calitatea în sine a semnăturilor. Paginile strânse între coperţile acestui volum impunător reflectă spiritul unui dialog care se derulează deja de ani buni în cadrul întâlnirilor Clubului România, din a cărui iniţiativă a şi apărut această lucrare”, a scris Dan Dungaciu, unul dintre coordonatori, în prefaţa lucrării. Cele şapte capitole cercetează schimbarea unor paradigme globale, cu impact inevitabil şi asupra societăţii româneşti, sau conturează agenda internă locală: „Europa la răscurce”, „Revoluţiile <<no face, no name, no number>>”, „România în noua eră digitală”, „Dumnezeu îşi ia revanşa. Resurecţii şi provocări religioase postseculare în contexte (geo)politice seculare. Cazul Ortodoxiei”, „Mecanismele gripate ale politicii Româneşti”, „Economie. Securitatea energetică şi reindustrializarea”, „Moldova ante portas. Reunificare prin integrare sau integrare prin reunificare”. 
La lansarea de la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, Marius Stoian, alt coordonator al volumului, a sugerat, în registru retoric-abscons: „Mai mult decât orice altceva, Clubul România îşi găseşte vocaţia prin demersul de restabilire a comunicării intergrupuri pe baza unor valori acceptate. Este şi motivul <<eclectismului>> Clubului: căutăm valoarea în tot locul, încercăm să tindem către principiul vaselor comunicante, la nivel de înţelegere a unor principii şi reguli comune care se degajă printr-o contaminare pasiv/activă. Să-mi fie iertat: nu uniformitatea, liniaritatea, spiritul conform al conservatorismului, ci autonomia individului anticipând postdemocraţia identităţii multiple, negocierea permanentă de valori şi interese, nonagresivă, slab intruzivă, cum am spus, dar constantă. Clubul România este o formulă postmodernă, nu o chingă care încorsetează. Acest volum este o faţetă a acestei viziuni: suntem împreună într-un proiect, diferiţi în abordări, dar egali în dorinţa de a servi Ideea, cu <<I>> mare. Este un prim proiect editorial. Vor urma şi altele. Vom crea locuri geometrice ale spiritului şi civilizaţiei. De la enclavele antagonice, la minorităţile negociante – iată o deviză care ar putea cuprinde acest spirit.” 
 
notabil 
Altă recomandare FPR: „Cei care schimbă jocul” (Editura Publica), de Mona Dîrţu şi Andreea Roşca – „prima carte care vorbeşte despre mecanismele şi procesele de decizie ale primei generaţii de antreprenori români de după deşertificarea comunistă”. 
 
 
3 – Sorin Pîslaru 
 
Jurnalist economic
 
Pentru gândire critică în presa economică. 
 
De la un ziar economic te-ai aştepta la fundamentalism de piaţă. Ca şi paradoxal, editorialele lui Sorin Pîslaru, redactorul-şef al Ziarului Financiar, merg adesea în răspărul noii gândiri economice unice instalate la putere după anii “90. De exemplu, cel intitulat „Misiunea nr. 1 pentru cine mai crede încă în economia românească: refacerea lanţurilor de valoare”: „Intenţia Nuclearelectrica de a absorbi Compania Naţională a Uraniului, unicul furnizor de uraniu al reactoarelor de la Cernavodă, este în sfârşit o mişcare logică în neîntrerupta sfâşiere a ţesutului industrial, energetic şi de transport al României din ultimii 25 de ani. În numele unor concepte de manual, cea mai mare parte a lanţurilor de valoare din România au fost sparte, fiind create companii independente care ar fi trebuit, conform unei intenţii corecte, să intre în competiţie şi astfel produsele şi serviciile să fie de calitate mai bună şi mai ieftine. Teoretic, pentru trei producători de covrigi de pe o stradă este aplicabil. Însă pentru 90% din lanţurile valorice industriale, în care de multe ori cumpărătorul şi furnizorul sunt unici determinaţi în cazul unui anumit produs, împărţirea nu a avut niciun rost şi mai mult a slăbit economia pentru că a oprit resursa financiară în bazinul mai mare, cu mai multă putere de negociere, dar cu rezultate pe termen scurt.” De discutat la seminariile facultăţilor de ştiinţe politice, economie şi relaţii internaţionale şi textele: „Vorbe de acid sulfuric de la germani: v-am sufocat cu preţurile la energie, dar sunteţi săraci. Nu ne-am dat seama că nu o să rezistaţi”; „Cu CAS o rezolvăm, dar ce facem cu închiderea Arpechim Piteşti, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mechel Târgovişte, Europharm Braşov sau Ursus Cluj?”. De citit mai departe. 
 
de urmărit 
Editorialele lui Iulian Anghel, din ZF, care spun totul încă din titlu – de pildă, „România are nevoie şi de un <<NATO economic>>, pe lângă cel politic şi militar care-i asigură securitatea; sau „Aţi făcut tot ce aţi ştiut voi mai bine. Aţi privatizat politica şi ati făcut din <<cetăţi>> firme căpuşă. Dar aţi uitat de <<memoria focului>>”. 
 
 
4 – Cornel Ban
 
Profesor de economie politică 
 
Pentru gândire critică în economie politică. 
 
Profesorul Cornel Ban, de la Universitatea Boston, a publicat anul trecut, la Cluj, o lucrare cu un subiect şi o abordare rare pe piaţa ideilor din România: Dependenţă şi dezvoltare. Economia politică a capitalismului românesc (Editura Tact). Într-o notă pentru VoxPublica, autorul, parcă mai exasperat decât cei rămaşi în ţară, ne arată ce-am făcut în ultimii mulţi ani: „În carte arăt că pe întregul parcurs al dezvoltării sale ca stat independent, România s-a remarcat prin diverse grade de eşec în desconsiderarea dezideratului reducerii inegalităţilor generate de combinaţia de neo-feudalism, capitalism şi stat aservit elitelor. Rezultatul a fost o deprimantă subdezvoltare socială a cărei critică s-a consumat mai ales în registre etnocratice, morale, religioase şi estetice. Perpetuarea tezelor actuale despre necesitatea inegalităţii şi dispreţul faţă de săraci în holurile puterii politice, culturale şi economice amintesc de mentalul violent cultivat de marii proprietari şi arendaşi de pământuri din România de dinainte de Primul Război. (…) Când până şi intelectualii FMI sunt speriaţi de viitorul adus de neoliberalism, reacţia de semi-periferie este, evident, apărarea vechilor dogme slăbite la centru. (...) 1989 a fost şansă enormă de a pune ţara pe traiectoria unei democraţii politice şi sociale. Integrarea europeană a fost alta. Ne-a ieşit o combinaţie de neoliberalism dependent şi reproducerea privilegiilor neofeudale. Biruri care apasă muncă şi relaxează capitalul. Investitori strategici subvenţionaţi ca nişte regii autonome. Bănci care se pricep mai bine la bule decât la finanţat industria sau agricultura. Reglementări de mediu şi muncă subţiri şi aplicate selectiv. O ţară ca o linie de ansamblare, cu ceva şanse de reindustrializare, dar fără capacitatea de a concepe şi impozita aici valoarea adăugată serioasă. Un stat social costeliv în raport cu resursele ţării şi nevoile celor fără putere. Un sistem de educaţie naţională în care accesul şi performanţa depind tot mai mult de clasa socială sau genul de localitate din care vii. Oraşe sufocate de trafic şi stigmatizarea transportului public. Muncă multă, adesea peste program şi parţial neplatită. Şomaj intelectual masiv şi precaritate extremă a tineretului destul de norocos să găsească un serviciu cu şanse de promovare socială. Mult baronet şi beizadele împărţind favoruri, licitaţii, bani europeni şi reţele de evaziune. Biserică-stat, jandarmerie bătăuşă şi reţele baroce de servicii secrete. O cultură <<înaltă>> tot mai rasistă, mai pietistă şi mai clasistă. Reglementări de mediu şi muncă subţiri şi aplicate selectiv. O ţară ca o linie de ansamblare, cu ceva şanse de reindustrializare, dar fără capacitatea de a concepe şi impozita aici valoarea adăugată serioasă. Un stat social costeliv în raport cu resursele ţării şi nevoile celor fără putere. Un sistem de educaţie naţională în care accesul şi performanţa depind tot mai mult de clasa socială sau genul de localitate din care vii. Oraşe sufocate de trafic şi stigmatizarea transportului public. Muncă multă, adesea peste program şi parţial neplatită. Şomaj intelectual masiv şi precaritate extremă a tineretului destul de norocos să găsească un serviciu cu şanse de promovare socială. Mult baronet şi beizadele împărţind favoruri, licitaţii, bani europeni şi reţele de evaziune. Biserică-stat, jandarmerie bătăuşă şi reţele baroce de servicii secrete. O cultură <<înaltă>> tot mai rasistă, mai pietistă şi mai clasistă. (…) Efortul ar trebui să continue cu reimaginarea statului şi politicilor sale pentru a instituţionaliza un model de dezvoltare care să genereze mai mult decât linii de ansamblare şi un model social care să producă cetăţenie socială, nu caste sociale. Faptul că mai toată Europa este prinsă într-o sumedenie de cercuri vicioase face cu atât mai urgente aceste eforturi. Dacă nu din înţelepciune sau omenie, măcar din frica de barbarie.” Scoatem capul din pământ?
 
 
5 – Lazăr Vlăsceanu şi Gabriel Hâncean
 
Sociologi
 
Pentru gândire critică în ştiinţe sociale. 
 
Lazăr Vlăsceanu şi Gabriel Hâncean, profesori la Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti, au lansat la ediţia de anul trecut a Târgului de carte Gaudeamus volumul Modernitatea românească (Editura Paralela 45) – care poate fi citit şi drept un echivalent local al recentei lucrări de anvergură globală Why Nations Fail, de Daron Acemoglu şi James Robinson. De ce a eşuat România? De ce se află în coada clasamentelor europene? Elitele de tip „extractiv” sunt principalele cauze, sintetizează jurnalistul Val Vâlcu, pe dcnews.ro: „Autorii cărţii analizează parcursul României, din 1862, de când a devenit stat de sine stătător, până în prezent. Ipotezele  lansate de cei doi autori sunt susţinute de studii riguroase, care folosesc indicatori din baze de date certificate de expertiza internaţională de vârf. (…) În prezent, asistăm la o sărăcire fără precedent a celor ce au dobândit proprietăţi, după 1990. Clasa mijlocie se află în proces rapid de îmbătrânire, iar statul investeşte sume mici în educaţie, sănătate, administraţie publică, sectoare ce concentrează majoritatea membrilor clasei mijlocii. Dacă în anii 1990 clasa mijlocie a fost principala profitoare a schimbării de regim, în perioada  următoare a pierdut constant din privilegii şi acum se zbate într-o sărăcie relativă. De remarcat este apariţia noului grup al corporatiştilor, adică al celor angajaţi în corporaţii multinaţionale, şi a pauperizării celorlalţi. Această situaţie are trei consecinţe majore. În primul rând, sistemul politico-economic rentierist şi corupt, asociat cu reţele de dependenţe ale celor căzuţi în sărăcie faţă de rentieri sau faţă de migranţi externi, se perpetuează. Migraţia externă scade calitatea forţei de muncă şi capitalul social intern. Pe de altă parte, nu există preocupări publice pentru aplicarea şi consolidarea principiilor oportunităţilor şi şanselor egale de viaţă, muncă şi merit individual.” Chestiune sociologică: de unde scoatem alţi aleşi? 
 
notabil – dintre ideile anului 2014
Sandra Pralong, despre „Barba Conchitei şi inima Europei”: „Aşadar ce alegem: să privim Occidentul ca pe un summum al decadenţei sau, dimpotrivă, să primim mesajul Conchitei ca fiind unul, aş îndrăzni să spun – şi asta nu ca să şochez la rândul meu! – mai degrabă <<spiritual>>? Căci Conchita Wurst ne obligă, ca să ne păstram propria umanitate, să ne raportăm la adevărata esenţă a unei fiinţe umane şi nu la forma sa”. (RL)
Mircea Flonta, în Dilema veche: „Etica, alternativă la predarea religiei în şcoli?”. 
G.M. Tamás – discuţia cu CriticAtac despre legătura dintre taxa pe internet, protestele din Ungaria şi alegerile prezidenţiale din România. 
 
de urmărit
Gândurile pentru România ale lui Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. 
 
 
6 – Mircea Coşea 
 
Economist 
 
Pentru avertismentele repetate. 
 
Unul dintre aceste avertismente, de anul trecut, în contextul dezbaterilor cursdeguvernare.ro: „România riscă să devină portretul robot al lumii a treia europene cu perspectiva <<consolidării>> acestei poziţii pe termen lung. În pofida creşterii economice din 2013, şi chiar a uneia în 2014, pericolul ratării obiectivului strategic de convergenţă reală cu UE este tot mai evident. Susţin această afirmaţie prin analiza pe care o fac conjuncţiei recente a unor factori de natură externă şi internă, printre care cei mai importanţi consider a fi: tendinţa de schimbare a modelului politic european, cadrul geopolitic şi cronicizarea deficitelor de structură al economiei româneşti. (…) Tratatul privind stabilitatea, coordonarea, guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare este un act pur politic prin care Germania vrea să salveze moneda euro. Preţul plătit pentru salvarea monedei este unul mare deoarece se referă la abandonarea în mare măsură a modelului de economie socială de piaţă care a dominat Uniunea Europeană. Dacă România va adopta acest tratat, ţara noastră va avea mari dificultăţi. Obiectivul strategic al ţării noastre fiind reducerea decalajelor de dezvoltare faţă de media UE, intrarea în acest sistem bugetar restricţional nu mai poate garanta o creşterea economică la nivel constant şi înalt din lipsa unor motoare de antrenare." 
 
notabil 
O idee constructivă, de la Iulian Boia, pe contributors.ro: „Aşadar, cum putem aduce la buget banii ăştia, care e soluţia <<miraculoasă>> pentru diminiuarea evaziunii din TVA cu 50% în 3 ani? Singura soluţie cu adevărat viabilă este digitalizarea economiei şi renunţarea treptată la plăţile cash! Asta înseamnă să ne propunem să facem ce vor face în curând suedezii şi mai apoi marea majoritate a ţărilor civilizate! Suedia a fost prima ţară din lume care a introdus folosirea bancnotelor din hârtie, în 1661, şi cel mai probabil va fi prima care va renunţa definitiv la plăţile în numerar ţinând cont că peste 97% din suedezi deţin carduri de debit şi peste 99% din comerciaţi acceptă plata cu cardul. Întrebarea este dacă avem suficient de mult curaj, inteligenţă şi ambiţie să fim una dintre primele ţări din lume care vor face acest pas sau vom decide să fim în plutonul de <<followers>>?”.
 
de urmărit 
Mircea Barna, om de afaceri transilvănean, adaugă mai vechilor sale programe de promovare a sportului în rândul tinerilor şi o dimensiune educaţională: Programul IPRM (Împreună pentru România Modernă) urmează să ofere, alături de activităţile sportive şi de antrenament mental pentru copii, şi cursuri de antreprenoriat şi dezvoltare personală pentru parinţii copiilor implicaţi în proiect, dar şi formare managerială pentru angajaţii companiilor şi organizaţiilor partenere. „Cei care intră în proiect vor beneficia în principal de doua sisteme de management aplicate cu mult succes în ţarile vorbitoare de limba germană (Germania, Elveţia, Austria, Olanda): QET(calitate, etică, transparenţă), NICKELIAS (încredere în sine, performanţă, excelenţă, cunoştinţe economice, financiare, antreprenoriale şi management precis). Toate aceste cunoştinţe vor completa cu succes pregătirea lor tehnică pentru a se integra şi adapta cât mai bine în viaţa reală”, a promis domnul Barna. 
 
7 – Cezar Mereuţă
 
Economist 
 
Pentru înţelegerea profundă a mecanismelor din economia naţională. 
 
Anul trecut, dr. Cezar Mereuţă, membru de onoare în Consiliului Ştiinţific al Institutului de Prognoză al Academiei Române, explica în ZF, care sunt anomaliile economiei româneşti – între ele: foarte multe companii vând foarte puţin şi foarte puţine companii vând foarte mult. 
Recomandarea cercetătorului este existenţa unui portal informatic prin care să se analizeze, să se monitorizeze şi să se previzioneze evoluţia a şapte indicatori din bilanţul companiilor (cifra de afaceri, profitul brut, pierderea brută, profitul de exploatare, pier¬derea de exploatare, cheltuielile finan¬ciare şi plăţile restante), în aşa fel încât în orice moment gu¬vernul să poată vedea care sunt, de exemplu, cei mai mari perdanţi din economie şi ce plăţi restante au avut, dar şi care a fost comportamentul în timp al acestora. „Faptul că la un moment dat, în urmă cu opt ani, Oltchim avea profit în regulă şi brusc s-a prăbuşit, cu doi ani la rând de pierderi, se putea vedea cu un astfel de program electronic. Dacă aveau un sistem de monitorizare, după primii doi ani de pierderi, când nici nu se punea problema insolvenţei, reprezentanţii guvernului se puteau duce la început să vadă ce se întâmplă, nu cum s-a întâmplat de fapt, că s-au dus «să aprindă lumânarea la mort»“, crede profesorul Mereuţă. „Guvernul trebuie să înţeleagă că trebuie să înveţe să conducă România după priorităţi. Iar un astfel de sistem informatic generează un model de identificare a priorităţilor care ar putea fi aplicat peste tot, de la priorităţile în domeniul agriculturii până la cel al infra¬structurii, pentru a evita să mai avem planuri de autostrăzi care să se schimbe de la o zi la alta. Este ca un manual cu lecţii de analiză a priorităţilor în urma unei analize de sistem.“ Mai precis, Guvernul poate folosi un instrument informatic pentru a identifica, de exemplu, care sunt companiile cu cele mai mari plăţi restante, dar care sunt profitabile, sau alte asemenea comportamente neobişnuite ale companiilor.
Ideea portalului informatic – detaliază ZF – vine dintr-o cercetare a profesorului Mereuţă, realizată în aproape două decenii, în care, după ce analizează peste 1.000 de pieţe, a explicat conceptul de ‘com¬panii-noduri’ (companii care, la nivelul fie¬cărei activităţi economice, acoperă 80% din cifra de afaceri a activităţii respective); la nivelul întregului sistem, 4% din companiile din România acoperă 80% din cifra de afaceri totală a firmelor, adică 14.000 de companii.
 
notabil 
Cristian Vasile, în ZF: „În viziunea mea, Compania Naţională de Servicii Tehnologice ar opera minim două data centers guveramentale, construite în Cluj şi Brasov, cu un mic sediu central în Bucureşti plus alte câteva filiale de dezvoltare aplicaţii şi suport în Iaşi, Timişoara, Sibiu si Constanţa. Implicarea SRI şi STS în acest proiect este absolut necesară din prima zi, şi probabil şi a ministerului societăţii informaţionale. (…) Dacă reuşeşte un asemenea proiect cu adevărat serios beneficiile sunt uriaşe. De exemplu, o singură aplicaţie de contabilitate va fi suportată şi va fi utilizată de toţi contabilii şi directorii fianciari din ministere, se reduc costurile masiv. Achiziţiile uzuale ce acoperă 85% din necesar se vor face centralizat, dintr-un catalog electronic, la preţuri negociate pe volumele generate de toate entităţile din sistem, aşa cum face orice companie mare.”
 
 
8 – Cătălin Frâncu
 
IT-ist 
 
Pentru dexonline. 
 
A studiat informatica la MIT, apoi a lucrat pentru Google. Dar s-a dedicat unui proiect românesc: DEX online. „Am început proiectul când eram student în SUA şi l-am început mai mult ca pe o joacă personală. Voiam să învăţ cum se creează un site web, ce tehnologii sunt necesare, care-s dificultăţile”, a povestit Cătălin Frâncu, anul trecut, pentru Digi24. În primii trei ani au fost introduse în DEX online 65.000 de definiţii – acum, dicţionarul are 600.000 de definiţii şi creşte cu câte 2.000-3.000 pe lună. „Avem două milioane de utilizatori unici în fiecare lună. Echipa are 200 de oameni”, adaugă el. „Patriotismul în ziua de azi nu mai este să mergi la război şi să mori pentru ţara ta, ci doar să îţi dedici timp pentru ţara ta ca să ajuţi să-i fie cât mai bine. Am pus mână de la mână şi am făcut un lucru bun, care sperăm să rămână”, se felicită iniţiatorul proiectului folosit probabil de întreg online-ul românesc. 
 
notabil 
Andrei Pitiş, antreprenor şi preşedintele patronatului softiştilor români: O firmă din România ar putea ca, în loc să ceară 200.000 de dolari pentru un software, să ceară 150.000 de dolari şi o participaţie de 5% în cadrul start-up-ului străin care i-l solicită. Chiar! 
 
 
9 – ERMAS, NEC
 
Pentru proiecte de circulaţie a ideilor. 
 
Plecând de la o idee comună şi investindu-şi în ea o parte din puţinul timp liber, patru tineri economişti români, cu activităţi de cercetare în ţară sau afară – Sebastian Buhai, Mihai Copaciu, Cosmin Iluţ si Cristian Litan – au pus la punct programul unei Conferinţe Ştiinţifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS) – şi chiar i-au organizat, vara trecută, prima ediţie, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. La eveniment au fost invitaţi să susţină lucrări 50 de economişti, majoritatea români, afiliaţi unor universităţi sau institute de cercetare din străinătate – între ei, şi Mugur Isărescu. „Ţinta noastră a fost de a ne întâlni pentru a vedea ce se face pe cercetare în afară şi în România, de a ne cunoaşte şi de a colabora. Vrem să ajutăm instituţiile din România să atingă un nivel superior, credem că fără a consulta vârfurile cercetării în economie din afara ţării nu putem progresa foarte mult”, a explicat, pentru Adevărul, Sebastian Buhai, un clujean care este acum cercetător la Universitatea din Stockholm. „Este prima dată în România când lucrează împreună două comunităţi, din diaspora şi cea din ţară. Încercăm să creăm o platformă de colaborare între cele două comunităţi, dar şi cu mediul privat şi cu organisme interesate de cercetare economică precum BNR.”

În toamnă, Colegiul Noua Europă – instituit de Andrei Pleşu, în urmă cu 20 de ani – a organizat la Bucureşti o amplă serie de dezbateri internaţionale dedicate celor 100 de ani trecuţi de la izbucnirea Primului Război Mondial. Evenimentul a avut pe afiş 20 de nume: Raluca Alexandrescu, Andrei Cornea, György Dalos, Heinrich Detering, Slavenka Drakulić, Dan Dungaciu, Edhem Eldem, Yaroslav Hrytsak, Emil Hurezeanu, Ivan Krastev, Jörn Leonhard, Sonja Margolina, Silvia Marton, Andrei Pleşu. Ilma Rakusa, Oksana Sabuschko, Karl Schlögel, Richard Swartz, Michael Stolleis, Mihai Răzvan Ungureanu. Şi patru mari teme: „Cum convieţuim unii cu alţii în Europa şi ţările vecine: diplomaţie, sancţiuni, război”, „Vecinii de aproape şi «vecinii» de departe ai Europei: Federaţia Rusă şi Statele Unite”, „Europenism şi etnicitate. O reinventare a conceptului de «stat naţional»?” şi „Graniţele Europei:  ameninţare,  zonă gri sau  «zonă de negociere»?” O ediţie Dilema veche a reluat, ca dosar, realizat de Matei Martin, titlul conferinţei: „Şi dacă Europa eşuează?”. 
 
notabil 
La sfârşitul lui noiembrie, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile a organizat la Bucureşti prima ediţie a unui Civil Society Forum in Central and Eastern Europe, la care au participat oengişti din 18 ţări din regiune şi funcţionari din marile instituţiile europene. Dintre subiecte: intoleranţa şi extremismul, anti-corupţia, provocările ecologice şi noile mişcări civice – plus pârghii europene pentru întărirea democraţiei în statele membre. În deschidere, un dialog Adam Michnik – Andrei Pleşu. 
 
de urmărit 
Luni, 7 iulie 2014, a avut loc, la sediul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), reuniunea Comisiei pentru Studii Prospective a Academiei Române (CSPAR), o iniţiativă a academicianului Mircea Maliţa – un veteran şi al studiilor prospective în România. Prima reuniune cu public a fost una mai curând organizatorică. Mai departe, să vedem ce va fi.
 
 
10 – Seneca Anticafe 
 
Pentru că arată valoarea timpului. 
 
Aflam la sfârşitul anului trecut, via gîndul.info, despre „prima anticafenea din Bucureşti: locul unde nu plăteşti consumaţia”. Pentru opt lei pe oră, Seneca Anticafe dă acces la zeci de cărţi interesante, reviste, enciclopedii, internet wi-fi, computere, tablete, light-desk, proiector, un ecran şi un amfiteatru-scenă. Ceaiul şi gustările sunt din partea casei. „Pentru noi, mai important este să vii aici şi, înainte de toate, să pui accent pe producţie, nu pe consumaţie”, au explicat, pentru gîndul, fondatorii locului, Anastasia Staicu şi Victor Alexa. „Nu vrem ca Seneca Anticafe să fie ca un oricare alt loc, unde ieşi în oraş cu prietenii şi discuţi, poate, nişte lucruri mărunte. Vrem ca locul acesta să fie special, fiindcă aici găseşti resurse frumoase, poţi desfăşura tot felul de activităţi, poţi citi ceva sau poţi lucra la ceva care te ajută pe tine, ca persoană, să te dezvolţi sau să înveţi anumite lucruri utile”, a explicat Victor Alexa.
„Totul a pornit de la Editura Seneca, al cărei director editorial sunt acum”, a adăugat Anastasia Staicu, pentru gîndul. „Provocarea a fost iniţial de a aduce stoicismul către cititori, către cei tineri, cumva în aşa fel încât să se înţeleagă care este sursa tuturor manualelor de autodezvoltare. Iar pentru asta ne-am folosit tot de ajutorul tinerilor. Am lansat, aşadar, o colecţie de volume intitulată În Doi; ideea era ca un filosof de acum 2000 de ani – noi l-am ales pe Seneca – şi un tânăr din anii 2000 să fie puşi faţă în faţă. Aşa că un tânăr a făcut practic o traducere grafică a pildelor filosofice.” De mers. 
 
notabil 
Mai mulţi medici români, cu sprijinul unor specialişti din Marea Britanie, au lansat anul trecut primul spital online din Europa. „SpitalOnline.ro îşi propune să răspundă acestei nevoi a pacienţilor de a putea comunica oricând cu medicul lor, de a pune întrebări şi a primi răspunsuri chiar şi în afara programului clasic de consultaţii. (…) De asemenea, dacă ne uităm pe Internet, pe forumuri, observăm că sunt sute de oameni care caută online răspunsuri la diverse probleme medicale. Vrem să evităm ca aceşti oameni, care de cele mai multe ori nu au suportul unui cadru medical specializat, să ajungă să se trateze după ureche”, a declarat Mihai Râşcu, fondatorul SpitalOnline.ro, citat de Agerpres. Circa 150 de doctori, din 30 de specialităţi, oferă, 24 din 24, consiliere instant pentru urgenţe minore, interpretări de analize, diagnostice prezumtive, precum şi tratament medical de primă intenţie – la fel, pot elibera adeverinţe valabile în orice ţară din UE, reţete, trimiteri şi scutiri medicale. O consultaţie costă 85 de lei şi durează cel mult 15 minute. Un abonament costă 190 de lei pe an. Pentru început, în proiect sunt implicaţi 150 de medici. 
 
de urmărit 
În curtea unei case din cartierul ieşean Bucium, un grup de patru studenţi de la Facultate de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi Iaşi lucrează la realizarea unui model nou al fostului vehicul de teren românesc ARO. 
 

 

citeste totul despre: