Interviu realizat de Octavian Manea pentru Defence Matters.
   
Cum se vede summitul NATO din Ţara Galilor în perspectivă? A fost suficient pentru reasigurarea aliaţilor vulnerabili în special într-un mediu tot mai influenţat de capabilităţile de interdicţie regională?
 
Summit-ul din Ţara Galilor din toamna anului 2014 a decis câteva măsuri utile. Dar ele au fost doar începutul. Pe măsură ce evaluăm scenariile posibile care pot implica forţe ruseşti vedem câteva elemente suplimentare necesare unui sistem de descurajare robustă. Unele dintre ele sunt destul de directe şi implică adaptarea prezenţei noastre terestre. Altele ţin de dezvoltarea de noi capabilităţi pentru a contrabalansa sistemele ruseşti de interdicţie regională.
Provocările pe care le ridică forţele ruse nu sunt imposibil de depăşit, dar vom avea nevoie de investiţii susţinute pentru a le face faţă.
Îmi place să le reamintesc oamenilor că între SUA şi Europa există un ocean, iar acest lucru are implicatii importante pentru modul în care ne pregătim. Componenta grea a forţelor NATO de apărare teritorială trebuie să se afle în teatrul operaţional înainte de declanşarea unei crize. Concret, Alianţa ar trebui să desfăşoare brigăzi grele pe flancul estic al Alianţei pentru a face faţă tipului de provocări pe care Rusia le-ar putea prezenta. Celălalt set de măsuri ţine de combaterea capabilităţilor ruseşti specifice. Concret avem nevoie de noi capabilităţi şi concepte pentru suprimarea sistemelor lor de apărare aeriană integrată. În Europa avem nevoie de stocuri mari de arme avansate: rachete aer-aer, aer-sol, anti-tanc, artilerie. Este un mix între sisteme vechi şi noi. Provocările pe care le ridică forţele ruse nu sunt imposibil de depăşit, dar vom avea nevoie de investiţii susţinute pentru a le face faţă.
 
Problema de interdicţie a accesului este tot mai acută în Europa.  Nu doar în zona baltică, dar şi în Marea Neagră. Care este impactul acestor zone de excludere regională pentru reţetele tradiţionale bazate pe forţe de reacţie rapidă?
 
Problema capacităţilor anti-access şi de excludere regională (A2/AD) afectează toate dimensiunile asociate proiecţiei de putere. Fiecare domeniu al operaţiilor militare – spaţiul aerian, maritim, terestru, cyber-spaţiul – este afectat de capacităţile A2/AD. Dacă ne uităm la cei mai capabili potenţiali adversari vom vedea ca nu este suficient doar să ne modernizăm forţele noastre. În plus va trebui să reconsiderăm întregul concept care se află la baza operaţiunilor de proiectare a puterii. Formula pe care am îmbrăţişat-o şi a funcţionat atât de bine împotriva Irakului, Serbiei sau Libiei nu va avea mare succes în faţa celor mai capabili adversari. Deci, există şi o dimensiune conceptuală nu doar o problemă de modernizare.
 
Ce trebuie să se schimbe la nivelul NATO pentru a demonstra că poate apăra statele baltice?
 
Privind în urmă, au existat trei mari tendinţe iniţiate o dată cu sfârşitul Războiului Rece. Mai întâi, ne-am concentrat pe operaţiunile “out-of-area” şi ne-am adaptat forţele pentru a desfăşura misiuni expediţionare în conflicte asimetrice. În al doilea rând, majoritatea membrilor NATO şi-au diminuat cheltuielile de apărare şi redus armatele. Nu în ultimul rând, distribuţia geografică a infrastructurii Alianţei nu s-a schimbat în mod fundamental deoarece ideea că Rusia va folosi puterea militară pentru a schimba prin forţă graniţele în Europa era de negăndit. Exista aşteptarea că puteam colabora cu Rusia şi că aveam câteva obiective comune.
O apărare credibilă a statelor baltice implică o combinatie de prezenţă aliată şi modernizare a capabilităţilor noastre.
Acţiunile lui Putin în 2014 au schimbat toate aceste lucruri. Astăzi trebuie să ne concentrăm din nou pe apărarea teritorială tradiţională, chiar dacă provocările “out-of-area” nu au dispărut. Trebuie să investim mai mult, iar obiectivul de 2% este o ţintă rezonabilă. Şi trebuie să revizuim distribuţia geografică a Alianţei. Iar acest lucru presupune dislocarea de capacităţi pe flancul estic, în special în statele baltice unde există foarte puţină adâncimea operaţională.
 
O apărare credibilă a statelor baltice implică o combinatie de prezenţă aliată şi modernizare. Analiza noastră scoate în evidenţă rolul prepoziţionării capabilităţilor grele (necesare pentru mai multe brigăzi blindate în statele baltice), plus o prezenţă rotaţională de dimensiunea unei companii sau batalion pentru fiecare dintre aceste seturi, astfel încât acestea sa nu fie vulnerabile unor atacuri preventive.
 
Alianţa va trebui, de asemenea, să dispună de stocurile de muniţii corespunzătoare, în teatrul operaţional, să se asigure că reţelele de transport sunt adecvate pentru realimentare. În acelasi timp, NATO va trebui să crească nivelul de pregătire al unor unităţi blindate multinaţionale din zonele aflate în adâncimea NATO, astfel încât unităţile de avangardă să poată fi consolidate în câteva zile de o forţă de blindate suplimentară.
 
Asadar, în mediul actual de securitate, “prezenţa defensivă înaintată” devine o componentă necesară. Nu există nici o modalitate de a evita acest lucru?
 
Eu nu cred că este posibil. Nu văd nici un substitut pentru acest lucru iar prezenţa înaintată trebuie să dispună de o componentă blindată. Forţele Federaţiei Ruse sunt în mod covârşitor forţe de infanterie motorizată şi blindate. Într-o eventuală criză am putea proiecta forţe uşoare acolo, fie că este vorba de Forţa de Răspuns a NATO sau de brigada aeropurtată de la Vicenza sau de divizia 82 aeropurtată din SUA. Dar acestora le-ar fi imposibil să lupte împotriva unor forţe blindate aflate în miscare pentru că nu au mobilitatea tactică pentru a fi eficiente. De asta avem nevoie de o componentă de blindate grele acolo.
Etalonul aur al descurajării este acela de a le semnala adversarilor  perspectiva eşecului la nivel operaţional în cazul în care aleg agresiunea. Nu ar trebui să stăm linistiţi până când nu avem o arhitectură defensivă care poate respinge o invazie low-cost rapidă a teritoriului NATO.
Este capitalul de descurajare al NATO pe flancul estic slabit?
 
Având în vedere faptul că ne aflăm într-o lume în care Rusia şi-a demonstrat capacitatea şi voinţa de a-si foloşi puterea militară pentru a schimba frontierele, nu sunt deloc confortabil cu poziţionarea noastră geografică din prezent. Alianţa s-a extins sub un set de presupuneri destul de optimiste cu privire la obiectivele ruseşti. Ele nu mai sunt valabile astfel că este extrem de important să ne adaptăm prezenţa regională dar şi capacităţile noastre. 
 
Trebuie să corectăm dezechilibrul militar dintre NATO şi Rusia. Etalonul aur al descurajării este acela de a le semnala adversarilor  perspectiva eşecului la nivel operaţional în cazul în care aleg agresiunea. Nu ar trebui să stăm linistiţi până când nu avem o arhitectură defensivă care poate respinge o invazie low-cost rapidă a teritoriului NATO.
 
Ne îndreptăm către un nou decalaj în materie de capabilităţi la nivelul Alianţei?
 
Avem deja lacune în materie de capabilităţi. Colectiv, statele NATO au un PIB de câteva ori mai mare decât Rusia. Dacă ne dorim o ordine geopolitică stabilă în Europa şi vrem să evităm războiul, ar trebui să facem investiţii prudente în capacităţile necesare pentru a-I semnala Rusiei perspectiva înfrângerii în cazul în care alege războiul.
 
În perspectiva Varsoviei, NATO a decis staţionarea a 4 batalioane în statele baltice şi Polonia. Este această mişcare suficientă pentru o descurajare credibilă?
 
Cele patru batalioane precum şi celelalte măsuri luate în cadrul Iniţiativei de Reasigurare Europeană (ERI) sunt cu siguranţă paşi în direcţia potrivită. Nu există nici un substitut la dislocarea avansată a unei capacităţi grele de luptă. Dar având în vedere dimensiunea dar si puterea de foc a forţelor pe care Rusia le poate desfăsura la frontierele estice ale NATO, vom avea nevoie de o prezenţă înantată de aproximativ 3 brigăzi grele, sprijinite de forţe uşoare, artilerie şi capabilităţi aeriene. Întăriri suplimentare vor fi totodată necesare. 
 
Dacă ne dorim o ordine geopolitică stabilă în Europa şi vrem să evităm războiul, ar trebui să facem investiţii prudente în capacităţile necesare pentru a-I semnala Rusiei perspectiva înfrângerii în cazul în care alege războiul.