Vladimir Putin se foloseşte de tactici staliniste din cel de-Al Doilea Război Mondial. Anexarea Crimeei seamănă cu anexarea Poloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În martie 2014, Rusia a anexat Crimeea
În martie 2014, Rusia a anexat Crimeea

În august 1939, în urmă cu 75 de ani, Adolf Hitler şi Iosef Stalin au semnat Pactul Hitler-Stalin. Oamenii celor doi dictatori au numit înţelegerea drept „Tratat de Pace“. Minciunile, negarea vehementă, propaganda – uneltele folosite de Hitler şi Stalin atunci – nu sunt doar istorie. 2014 ne oferă un exemplu la fel de amar: Vladimir Putin invadează Ucraina prin anexare.

În prezent, fostul colonel KGB şi urmaşul lui Stalin, Vladimir Putin, minte, neagă şi flutură idei de pace în timp ce ameninţă că taie furnizarea cu gaz. „Pace în vremurile noastre“, spunea Neville Chamberlain, prim-ministrul Marii Britanii, după tratatul din 1938 de la München, cel prin care Hitler a obţinut permisiunea de a anexa părţi din Cehoslovacia. Bineînţeles că atunci când i s-a dat o felie, Hitler a anexat toată bucata, notează în „Statesman Journal“ (SJ) Austin Bay, colonel în retragere al armatei americane, într-o analiză comparativă a începutului celui de-Al Doilea Război Mondial cu situaţia din Ucraina.  

Dictatorii expansionişti iau din ce în ce mai mult până sunt opriţi de o forţă superioară. „Pentru aceste bestii, pacea este doar un război prin alte mijloace. Iar alte mijloace implică întotdeauna înşelăciunea“, este de părere Austin Bay.

Invazia Poloniei din 1939 la fel cu anexarea Crimeei din 2014

Pe 31 august 1939, când cerneala abia se usca pe tratatul dintre Hitler şi Stalin, Germania a condus o operaţiune numită „steag fals“, în care se induce în eroare publicul, astfel încât pare că aceasta este efectuată de altcineva. Soldaţii nemţi, prefăcându-se că sunt polonezi, au lansat au atac fals asupra unui punct de frontieră al Germaniei. Pe 1 septembrie, blindatele lui Hitler au început să se îndrepte spre Varşovia. Pe 17 septembrie, fără nicio declaraţie oficială de război, Armata Roşie a lui Stalin a atacat Polonia din est. În toamna anului 1939, după invazia rusă şi germană a Poloniei, naziştii şi comuniştii au absorbit teritoriul polonez.

În martie 2014, Putin a anexat Crimeea.

Alianţa dintre comunişti şi nazişti s-a dizolvat în 1941, când Hitler l-a „fentat“ pe Stalin şi a invadat Uniunea Sovietică. Trebuie să ne aducem aminte de această situaţie şi să o aplicăm preşedintelui de acum al Rusiei, Vladimir Putin.

Preşedintele rus a revitalizat şi combinat ideologiile ultra-naţionaliste şi ultra-statiste (comuniste) anti-liberale. Fie că guvernează ca „naţionalist-socialist“, fie că pur şi simplu conduce Rusia ca pe o oligarhie criminală, el a preluat controlul economiei ruse. Pe lângă asta, îşi exercită acest control şi asupra culturii şi presei.

Minciuni gogonate care funcţionează

Până în iulie 2014, când a fost doborât Zborul 17 al Malaysia Airlines, Kremlinul a reuşit să-i ameţească pe cei din Vest şi să nu formeze un front anti-Putin. Cancelarul german Angela Merkel spune că această situaţie se va schimba. Imediat după dezastrul cu MH17, Kremlinul a susţinut că ucrainenii au doborât avionul încercând, poate, să tragă după aeronava care îl transporta pe Vladimir Putin. 

Pare ciudat?, se întreabă fostul colonel american. Normal că e ciudat. Totuşi, dictatorii se folosesc de cea mai gogonată minciună pentru că, în anumite grupuri de „naivi“, funcţionează. Deseori, cu cât e mai mare minciuna, cu atât mai bine. 

Conspiraţioniştii şi „naivii“ secolului XXI înghit neroziile în ciuda mijloacelor de comunicare performante. Înregistrări ale radarelor digitale au expus minciuna rusească privind avionul MH17. Civilii cu telefoane mobile dotate cu camere au făcut fotografii ale vehiculelor ruseşti intrând în estul Ucrainei. 

Şi totuşi, minciuna continuă. Când o coloană de vehicule blindate a fost interceptată săptămâna trecută, Kremlinul a încercat o nouă minciună gogonată.

Forţele armate ucrainene au capturat 10 paraşutişti ruşi aflaţi într-o coloană de vehicule blindate, fiind dat publicităţii şi un film cu declaraţia unui caporal rus. Caporalul a mărturisit că făcea parte din elita armatei ruse, regimentul aeropurtat 331, de operaţiuni speciale. „Am ajuns aici (n.r. - în Ucraina) în coloane, nu pe drumuri, ci peste câmpuri“, spunea caporalul.

Totuşi, propagandiştii Kremlinului dau vina pe o eroare de navigaţie. Coloana armatei ruseşti patrula zona de graniţă şi a trecut în Ucraina „din greşeală“. O minciună gogonată, conchide Austin Bay.

Donald Tusk avertizează asupra pericolelor unui război „nu numai în estul Ucrainei“

Premierul polonez Donald Tusk a avertizat asupra pericolelor unui război „nu numai în estul Ucrainei“, într-un discurs rostit luni în cadrul ceremoniilor care marchează împlinirea a 75 de ani de la agresiunea Germaniei naziste asupra Poloniei, ce a declanşat al Doilea Război Mondial, relatează AFP. 

În cadrul summitului NATO din această săptămână, liderii ţărilor membre vor „reflecta împreună la o nouă politică ce va avea ca obiectiv principal securitatea şi eficienţa acţiunii comunităţii noastre occidentale în faţa ameninţării unui război nu numai în estul Ucrainei“, a declarat Tusk.

Încă mai este timp să îi oprim pe cei pentru care violenţa, forţa, agresiunea devin încă o dată arsenalul unei acţiuni politice“, a subliniat Tusk, ales sâmbătă la preşedinţia Consiliului Europei în locul belgianului Herman van Rompuy.

Tusk a cerut ca solidaritatea europeană şi euroatlantică „să ia o dimensiune practică“. „Văzând tragedia ucrainenilor, războiul, pentru că trebuie să folosim acest termen, ştim că septembrie 1939 nu poate să se mai repete“, a declarat el la locul fostei baze poloneze Westerplatte, din apropiere de Gdansk, împotriva căreia nava germană Schleswig-Holstein a deschis focul în zorii zilei de 1 septembrie 1939, acestea fiind primele focuri de armă din cel de-al Doilea Război Mondial. 

Alte ceremonii care vor marca începutul acestui conflict sunt prevăzute în cursul după-amiezii la Gdansk, în prezenţa preşedintelui german Joachim Gauck şi a omologului său polonez Bronislaw Komorowski.


Citeşte şi:

De la Dantzig la Doneţk: 1939-2014. Lecţiile celui de-Al Doilea Război Mondial sau cum s-ar putea repeta istoria

La 75 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, un grup de 20 de intelectuali polonezi a lansat un apel, de la Gdansk, liderilor europeni să nu comită în cazul lui Putin aceleaşi greşeli pe care le-au făcut înaintaşii lor cu Hitler. Apelul a fost preluat de cotidianul francez „Le Monde“.

Un război în Europa nu este o idee de neimaginat

În ultimele zile, trupe ruseşti care poartă steagul unei ţări necunoscute în trecut, Novorossia, mărşăluiesc peste graniţa sud-estică a Ucrainei. Academia de Ştiinţe rusă a anunţat recent că va publica o istorie a Novorossiei, iar diverse hărţi ale acestei „ţări“ se spune că sunt deja în circulaţie în Moscova. „Ideea de război în Europa nu mai este doar un scenariu apocaliptic. Isteria devine realitate“, scrie jurnalista Anne Applebaum.

Cum este descris Vladimir Putin de oamenii care au lucrat pentru liderul de la Moscova

Publicaţia „The Guardian” prezintă într-un articol o analiză a comportamentului lui Vladimir Putin plecând de la modul în care acesta este descris de foşti colaboratori ai liderului de la Kremlin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite