Preşedintele Iohannis neagă informaţia că România ar bloca negocierile privind Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negociatorul principal al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a cerut statelor membre ale UE să-i dea permisiunea de a începe discuţiile cu Marea Britanie asupra viitoarelor relaţiilor comerciale, în ciuda opoziţiei unora dintre ţările comunitare, între acestea Germania, Franţa şi România, scrie „The Times“. Preşedintele Klaus Iohannis a negat, astăzi, informaţia că Bucureştiul ar bloca negocierile dintre Bruxelles şi Londra.

Michel Barnier doreşte să impulsioneze trecerea la faza a doua a negocierilor pentru a se concentra şi asupra viitoarelor acorduri comerciale şi de tranziţie între UE şi Marea Britanie, pentru a oferi mediului de afaceri o speranţă pentru anul viitor.

Uniunea Europeană a insistat în mod repetat asupra faptului că negocierile comerciale nu pot începe până când nu s-au realizat "progrese suficiente" în privinţa frontierei irlandeze, a drepturilor cetăţenilor şi a obligaţiilor financiare ale Marii Britanii faţă de bloc. 

Preşedintele Klaus Iohannis a negat, astăzi, informaţia că Bucureştiul ar bloca negocierile dintre Bruxelles şi Londra.„Este o prostie. România nu a blocat niciodată vreo negociere şi nici nu are de gând să o facă. Şi vă spun această treabă ca unul care este implicat în aceste chestiuni. Eu reprezint România în Consiliul European. 

România nu blochează nicio negociere, dar toţi cei 27 care rămânem în Uniune după plecarea Marii Britanii am hotărât să numim o echipă de negociatori, o echipă care este foarte bine aleasă, o echip performantă. Şi am dat acestei echipe un mandat: mandatul este de a negocia prima dată condiţiile cele mai importante pentru ieşirea Marii Britanii din blocul european.

 Aici sunt mai multe capitole care trebuie negociate foarte bine chiar de la început şi sunt capitole care ne interesează şi pe noi. Este capitolul de libertatea de mişcare a persoanelor, adică românii din Marea Britanie să nu rămână izolaţi şi să nu aibă condiţii mai grele decât acum. 

Al doilea capitol se referă la obligaţiile financiare. Dacă Marea Britanie se retrage, anumite obligaţii rămân. Aceste chestiuni trebuie foarte bine clarificate. Aceste chestiuni nu se negociază de fiecare ţată în parte, ci de echipa stabilită de noi împreună”, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, citat de digi24.

Uniunea Europeană este „foarte aproape“ de un acord asupra statutului cetăţenilor comunitari în Marea Britanie după Brexit, relatează Reuters.

Dar Theresa May a ţinut să adauge că dacă totuşi un astfel de acord nu se va concretiza, atunci executivul britanic va încerca să ajungă la înţelegeri separate cu statele UE, ea amintind de asemenea că orice acord trebuie să ţină cont de principiul reciprocităţii, aşadar să-i aibă în vedere şi pe rezidenţii britanici aflaţi în ţările blocului comunitar. 

Intervenţia ei, în sesiunea săptămânală de întrebări adresate premierului în Camera Comunelor, survine în timp ce la Bruxelles continua a cincea rundă de negocieri privind Brexitul, rundele anterioare încheindu-se fără progrese majore din cauza condiţiilor reciproce greu de acceptat de fiecare dintre părţi. 

   Barnier: Nu s-au realizat „mari paşi înainte“ în runda a cincea, impas în privinţa facturii „divorţului“ 

Astăzi, după a cincea rundă de negocieri între echpele Londrei şi Bruxellesului, negociatorl UE, Michel Barnier a declarat că „în această săptămână am lucrat într-un spirit constructiv, am clarificat anumite puncte, fără însă a fi făcut mari paşi înainte“.

În aceeaşi intervenţie, negociatorul şef al UE a regretat „impasul extrem de preocupant“ în care se află, în opinia sa, discuţiile legate de „factura“ pe care va trebui să o achite Marea Britanie pentru ieşirea din UE. „În această chestiune suntem într-un impas care este extrem de preocupant' atât 'pentru miile de conducători de proiecte' în Europa, cât şi 'pentru contribuabili“.

Barnier s-a declarat totuşi convins că progrese decisive vor fi posibile în următoarele două luni, având în vedere că există voinţa politică.

Discuţiile din runda a cincea au fost ultimele înaintea summitului crucial al UE de pe 19-20 octombrie, de la care Londra speră că liderii europeni vor decide că s-au înregistrat progrese suficiente pentru deschiderea negocierilor privind viitorul relaţiilor comerciale între UE şi Marea Britanie. 

Uniunea Europeană refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziţie înainte să fie stabilite condiţiile separării Marii Britanii de UE, în special 'factura' Brexitului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, Londra insistând în schimb că aceste două negocieri trebuie purtate în paralel şi acuzând UE că dă dovadă de inflexibilitate. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite