UPDATE Boris Johnson a acceptat să-şi dea demisia. Noi numiri în Guvernul britanic
0Premierul britanic Boris Johnson a fost de acord să demisioneze, cu condiţia să rămână în funcţie până la alegerea noului lider al Partidului Conservator, care ar putea avea loc până la toamnă.
UPDATE Abandonat de tabăra sa conservatoare, Johnson şi-a exprimat regretul pentru faptul că nu îşi mai poate continua mandatul de premier şi a mulţumit pentru încrederea şi responsabilităţile acordate până acum.
„Sunt foarte trist să renunţ la cel mai bun post din lume”, a declarat el.
Însă, „în politică, nimeni nu este indispensabil”, adăugat BoJo.
„Procesul alegerii unui nou lider ar trebui să înceapă acum”, a afirmat Johnson, care intenţionează să rămână în postul de premier până la alegerea unui nou şef al conservatorilor britanici.
„Astăzi am numit un cabinet pentru a servi, ca şi mine, până la instalarea unui nou lider”, a precizat el.
Un nou lider ar urma să fie ales până la toamnă.
Boris Johnson a vorbit despre războiul din Ucraina imediat ce şi-a anunţat demisia.
„Doresc să transmit poporului Ucrainei că vom rămâne alături de el”, a subliniat Johnson.
Boris Johnson a fost primul lider de stat din Europa care a vizitat Ucraina după invazia rusă, lansată de Vladimir Putin pe 24 februarie.
Ştirea iniţială
Potrivit jurnalistului de la BBC Chris Mason, Boris Johnson a decis să-şi dea demisia după seria de retrageri din cabinetul său. Însă plecarea sa din post va avea loc abia după alegerea unui nou lider al Partidului Conservator, act aşteptat până la toamnă.
După apariţia informaţiei cu privire la demisia lui Johnson, un purtător de cuvânt de la Downing Street a declarat că „prim-ministrul va face astăzi joi, n. red.) o declaraţie în faţa ţării”.
Infomaţia vine după demisia, miercuri seară, a secretarului de stat pentru Ţara Galilor, Simon Hart.
„Speram cu disperare să pot evita să scriu această scrisoare, dar se pare din nefericire că nu există altă opţiune decât demisia”, a precizat Hart în scrisoarea de demisie. „Colegii mei au făcut tot ce au putut, atât în privat cât şi în public, pentru a vă ajuta să redresaţi situaţia, însă regret să vă spun că aţi depăşit punctul limită”, a adăugat el.
Simon Hart s-a numărat printre miniştrii care l-au invitat pe parcursul zilei de miercuri pe premierul Boris Johnson să demisioneze.
Primii care au demisionat, miniştrii Sănătăţii Sajid Javid şi Finanţelor Rishi Sunak, şi-au justificat deciziile prin faptul să sunt sătui de scandaluri repetate care zguduie Guvernul Johnson de luni de zile.
În plus, noul ministru al Economiei, Nadhim Zawari, numit miercuri în funcţie, şi-a anunţat joi demisia după ce i-a cerut premierului Johnson „să facă ceea ce trebuie” şi să renunţe la funcţie.
La scurt timp, şi noul ministru al Educaţiei, Michelle Donelan, şi-a prezentat demisia.
Totodată, ministrul Apărării, Ben Wallace, i-a cerut lui Boris Johnson să renunţe la funcţie, dând asigurări în acelaşi timp că el personal va rămâne în post pentru a proteja securitatea naţională.
Până în prezent, peste 50 de membri ai cabinetului Johnson au demisionat.
Pe de altă parte, înainte de anunţul cu privire la demisie, Boris Johnson a numit oameni noi în locul membrilor de cabinet care au renunţat la posturi.
Greg Clarke a fost numit secretar de stat însărcinat cu Egalitatea Şanselor, Locuinţe şi Comunităţi.
James Cleverly, un apropiat al lui Boris Johnson, a fost numit secretar de stat însărcinat cu Educaţia.
Robert Buckland a fost numit secretar de stat însărcinat cu Ţara Galilor.
Liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer a denunţat un ”spectacol jalnic”, iar liderul Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) în Camera Comunelor Ian Blackford a cerut să se organizeze alegeri anticipate.
Boris Johnson, în vârstă de 58 de ani, este lider al conservatorilor britanici şi premier de la sfârşitul lui iulie 2019.