Papa Francisc se roagă pentru mântuirea mafioţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc s-a adresat duminică în faţa a mii de credincioşi care au venit la Vatican pentru a asculta slujba de duminică. FOTO: Reuters
Papa Francisc s-a adresat duminică în faţa a mii de credincioşi care au venit la Vatican pentru a asculta slujba de duminică. FOTO: Reuters

În timpul slujbei de duminică, Papa Francisc a condamnat faptele mafioţilor care au transformat apropiaţii lor în „sclavi” şi s-a rugat pentru mântuirea gangsterilor şi întoarcerea lor la credinţa creştină. Predica Suveranului Pontif vine la o zi după ce un preot ucis de Mafie a fost martirizat, potrivit agenţiei de ştiri AFP.

„Mă gândesc la toată suferinţa bărbaţilor, femeilor şi chiar a copiilor care sunt exploataţi de mafioţi”, a declarat Papa Francisc în faţa a mii de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru a asculta predica de duminică.

„Aceştia sunt forţaţi să muncească precum sclavii, asemena prostituţiei”, a continuat Pontiful. „În spatele acestei reţele de sclavagism se află mafioţi. Ne rugăm ca răufăcătorii să se întoarcă la Dumnezeu”, a mai spus Papa Francisc.

Părintele Rino Puglisi, ucis de mafia italiană în 1993 pentru că a ajutat la salvarea unor copii sortiţi unei vieţi de infracţiuni, a fost beatificat sâmbătă, în cadrul unei slujbe la Palermo la care au participat zeci de mii de enoriaşi. Puglisi a primit numele de „binecuvântat” şi „martir al credinţei” din partea Bisericii Romano-Catolice, aceştia fiind primii paşi către canonizarea completă.

 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite