Europa înclină către mişcarea extremistă de dreapta?

Atentatele din Norvegia, puse la cale de Anders Behring Breivik, au ridicat numeroase motive de îngrijorare, scrie presa internaţională. Deşi mulţi au condamnat acţiunile norvegianului, în urma cărora au murit 76 de oameni, au existat la fel de mulţi care au aderat opiniilor lui de salvare a Europei, aflată în faţa pericolului islamizării şi multiculturalismului. Renasc mişcările de dreapta din Europa?

Mişcarea extremistă de dreapta a avut puţin adepţi în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Au existat, bineînţeles, incidente violente puse la cale de aceste grupări. În anii '90, bandele compuse din tinerii fostei Germanii de Est au înclinat către "fantasmele" neo-naziste, răsfrânte asupra turcilor şi a altor imigranţi, deseori ajungând să bată în plină stradă străinii şi să incendieze centrele de refugiaţi.

La fel şi huliganii din fotbal, din anumite ţări - mai ales Germania, Marea Britanie şi Rusia - obişnuiau să strige sloganuri naţionaliste şi rasiste în timpul meciurilor de pe stadion, cutreierând şi vandalizând ulterior centrele oraşelor. Există dovezi şi privind legăturile organizaţionale dintre diverse fracţiuni ale grupărilor politice, precum Liga Engleză de Apărare, şi bandele huliganilor de pe stadioane.

De altfel, să ne aducem aminte şi de meciul din 19 iulie 2009, dintre Steaua şi Újpest Budapesta, din Liga Europa, când în tribune este afişat un mesaj îngrozitor: „Cât ţine femeia maghiară rahatul în ea? Nouă luni!". Citeşte mai multe AICI

Norvegianul Anders Behring Breivik, care a ucis 76 de persoane în numele luptei împotriva islamizării şi a multiculturalismului, nu a fost niciodată mai departe ca prezent de a fi un suporter huligan. Dar avea, într-adevăr, legături cu Liga Engleză de Apărare. Manifestul său intitulat "2083 - O declaraţie europeană pentru independenţă" conţine o mulţime de poveşti despre cavalerii medievali, dar şi viziuni negative asupra musulmanilor şi a liberalilor, care răsună puternic în mintea anumitor populişti apropiaţi de marile formaţiuni politice ale Europei.

Breivik l-a citat pe politicianul olandez Geert Wilders, printre mulţi alţii, considerându-l o adevărată inspiraţie în ceea ce priveşte multiculturalismul văzut ca un rău social. Unul sau doi politicieni au aprobat tendinţa. Francesco Speroni, membru al Ligii Nordului din Italia, parte a partidului de guvernământ al lui Silvio Berlusconi, a declarat că "Ideile lui Breivik au fost concepute în vederea apărării civilizaţiei occidentale".

Chiar şi aşa, mulţi populişti de dreapta care împărtăţesc opiniile lui Anders Breivik, precum Wilders, s-au distanţat de crimele de la Oslo şi l-au clasificat drept nebun. Wilders a postat pe internet: "Este dezgustător că un psihopat a abuzat de lupta împotriva islamizării, fiind o palmă pe faţă pentru mişcarea globală anti-islam".

Deşi violenţele de dreapta din Europa postbelică sunt sporadice deocamdată, au o semnificaţie politică importantă. Întotdeauna au exista partide politice radicale de dreapta, majoritatea operând la marginea politicilor naţionale. Natura acestor partide diferă de la o ţară la alta, în funcţie de istoria naţională şi tradiţii.

Franţa

Spre exemplu, Frontul Naţional din Franţa a fost înfiinţat de Jean-Marie Le Pen, un veteran al luptelor anticoloniale care considera că în al Doilea Război Mondial ocupaţia nazistă "nu a fost neapărat inumană" şi că viziunea asupra acestui mare conflict de la mijlocul secolului XX ţinea de antiliberalism şi de antisemitismul tradiţional din Franţa.

Belgia

Ura faţă de străini a naţionaliştilor flamanzi din Belgia a fost alimentată de o luptă socio-economică îndelungată cu valonii vorbitori de franceză de pe teritoriul Belgian, care au dominat o mare parte a secolulului XIX şi XX. În timpul războiului, mulţi nationalişti flamazi şi-au declarat simpatia faţă de ideile naziste privind supremaţia ariană. Acum sunt imigranţii, mai ales musulmanii, care sunt văzuţi ca inamici a partidului de extremă dreaptă Vlaams Belang.

Germania

Germania nu poate să scape de trecut, scrie "The Nation". Formaţiunea politică conservatoare de dreapta, Partidul Republicanii, a fost fondat în 1983 de defunctul Franz Schönhuber, un fost ofiţer SS care considera străinii vinovaţi de majoritatea problemelor din Germania de Vest. În anii '90, spera să-şi unească partidul cu o grupare şi mai radicală, dar la fel de marginală pe scena politică a ţării: Uniunea Poporului German. Liderul acesteia susţinea puritatea rasială şi actele de violenţă împotriva imigranţilor.

Austria

Deşi austriecii "au prins un tren bun" după război, absolvindu-se de vina germană, o anume nostalgie a timpurilor naziste încă sălăşluia în colţurile extremiste de dreapta. Jörg Haider, fostul lider al Partidului Austriac pentru Libertate, mult mai prezent pe scena politică decât germanii de la Partidul Republicanii, răspândeau în rândul membrilor mai vechi ideea virtuţii generaţiei de război, în special a trupelor SS.

Italia

Cel puţin două partide importante de dreapta s-au născut din Italia de după Mussolini. Alianţa Naţională, condusă de Gianfranco Fini, şi Flacăra Tricoloră au provenit din Mişcarea Socială Italiană, fondată de neo-fascişti în 1946. Înainte să incline către idei politice mai moderate în anii '90, Fini era cunoscut pentru declaraţii precum: "Fascismul are o tradiţie a onestităţii, a corectitudinii şi a bunei guvernări".

Olanda şi ţările scandinave

Olanda şi ţările scandinave au fost mai puţin întinate de trecut, deşi au produs şi ele, la rândul lor, colaboratori nazişti şi naţional-socialişti. Fracţiunile politice de dreapta de după cel de-al Doilea Război Mondial erau antiliberale. Hans Janmaat, o figură de o mare notorietate, avea des discursuri publice împotriva imigranţilor. Dar nici el şi nici colegii săi de aceeaşi orientare politică n-au putut fi descrişi ca fascişti. Până recent, partidele de dreapta din Danemarca, Suedia şi Norvegia au fost mai preocupate să scadă taxele decât de ameninţarea străinilor asupra purităţii native a poporului.

Discontinuitatea a fost unui dintre motivele pentru care formaţiunile de dreapta au fost marginalizate multă vreme în Europa. Până nu demult, era condamnat îndemnul la acţiuni împotriva minorităţilor, chiar şi un mic flirt cu aceste ideologii care, la un moment dat, au provocat moartea a milioane de oameni. Cu puţin timp în urmă, era considerat rasism dacă spuneai că imigraţia masivă poate cauza probleme în societate.

Guvernele din cadrul Uniunii Europene au fost oripilate când Partidul Austriac pentru Libertate (PAL) a adunat suficiente voturi pentru a face parte din coaliţia de guvernământ. Au existat ameninţări cu boicot iar oficialii austrieci au fost umiliţi. Asta a fost o greşeală, scrie "The Nation". Tot ce a făcut a fost să zguduie convingerile împotriva dreptei. Până la urmă, PAL a fost ales democratic, la fel cum a fost cazul partidelor italiene de dreapta din 1994.
Poate faptul că au făcut parte din guvernământ a avut un efect educativ. În 1995, Fini s-a dezis de moştenirea fascistă a partidului său. Dar când vine vorba de imigraţie, mai ales de "problema musulmană", Fini şi aliaţii săi de dreapta din coaliţia lui Berlusconi, la fel ca PAL, sunt mai înverşunaţi ca niciodată. Şi nu sunt singurii.

La finalul anilor '90, convingerile împotriva imigranţilor se răspândeau în mai multe state europene, unde numărul mare de muncitori străini, cetăţenii proveniţi din fostele colonii şi refugiaţii creşteau gradul de frustrare în rândul populaţiei native. Cartierele oraşelor se schimbau, mai ales demografic, locurile de muncă se împuţinau iar starea generală de bine din state a început să fie sub presiune.