Italienii au venit la Sibiu şi Timişoara, pentru a studia situaţia ţiganilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai autorităţilor locale din regiunea italiană Trentino-Alto Adige au organizat o vizită în România pentru a cunoaşte mai bine situaţia romilor din ţară, informează

Reprezentanţi ai autorităţilor locale din regiunea italiană Trentino-Alto Adige au organizat o vizită în România pentru a cunoaşte mai bine situaţia romilor din ţară, informează cotidianul "L'expresso".

Consilierul comunal pentru politicile sociale din localitatea Trento, Violetta Plotegher, asistentul social Nicola Pedergnana şi coordonatorul Centrului de informare privind imigraţia din provincie, Pierluigi La Spada, au venit în România pentru a se familiariza cu situaţia romilor de aici. Aceştia au făcut o comparaţie cu situaţia ţiganilor români din Italia şi au căutat noi posibilităţi de sprijinire a imigranţilor din zona Trento.

Oficialii au vizitat regiunea Sibiului şi a Timişoarei, au discutat cu autorităţile locale şi cu asociaţiile din ţară, dar au vizitat şi zonele de provenienţă şi casele câtorva ţigani din Italia care se află în evidenţa lor ca imigranţi ilegali.

Piergiorgio Bortolotti, responsabilul pentru Centrele de Primire ale străinilor din Trento a declarat: " Am cunoscut o realitatea foarte variată şi complexă; am văzut vile grandioase ale ţiganilor de la periferia Timişoarei, dar şi romi care trăiesc în condiţii grele".

Obiectivul vizitei a fost de a aduna informaţiile necesare pentru a concepe proiecte care să ofere un ajutor ţiganilor pentru a rămâne în România sau pentru a se întoarce din Italia în ţară.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite