Europa, continentul EasyJet al unui popor în derivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplicarea sloganului “mai multă Europă” ar putea ajuta continentul nostru să iasă din criză, dar încă va trebui să creăm europenii. Trebuie să încurajăm educaţia, schimburile culturale şi iniţiativele politice în scopul redobândirii sentimentului destinului comun, pierdut secolul trecut, argumentează jurnalistul francez Olivier Guez, într-un articol publicat de New York Times, preluat de Presseurop.eu.

image

Practic, Grecia nu s-a prăbuşit, iar Europa a început să respire mai uşor. Dar nu pentru mult timp. Alegătorii rebeli din Italia, care au votat cu un miliardar extravagant şi cu un clovn, ne-au reamintit în ce criză profundă se află continentul. Între timp, Franţa acţionează practic singură în Mali, iar Marea Britanie vorbeşte deschis despre părăsirea corabiei europene. Nu este vorba doar despre o criză a monedei europene, ci a sufletului Europei.

Dacă a existat vreodată perspectiva unei Europe unite, aceasta se destramă acum din cauza lipsei de susţinere a diverselor popoare. Fiecare popor are propriile resentimente sau suspiciuni faţă de parteneri. Dar toţi duc lipsă de acelaşi lucru: foarte puţini dintre cetăţenii statelor europene se percep pe ei înşişi în primul rând ca europeni.

Cum se poate întâmpla aşa ceva? Istoria Europei ultimei jumătăţi de secol este descrisă, de obicei, ca o serie de paşi spre un viitor comun. Dar, poate că pentru a înţelege unde ne aflăm acum, proiectul european ar fi trebuit să înceapă mai devreme – nu prin comunitatea formată de Franţa şi Germania în anii 1960, ci prin modelul Europei în deceniul dinaintea calamităţii din 1914.

Hitler şi Stalin au contribuit la ştergerea cosmopolitismului

Din multe puncte de vedere importante, Europa anului 1913 era mai cosmopolitană şi mai europeană decât Europa de acum. Ideile şi naţionalităţile erau combinate şi mergeau în aceeaşi direcţie într-o atmosferă de creativitate. În acel an, mişcarea futuristă a atins punctul culminant, începuturile artei abstracte au fost fixate de Picasso şi Braque, a fost debutul operei lui Igor Stravinski Încoronarea Primăverii, a fost publicată cartea lui Marcel Proust “Du côté de chez Swann” (tradusă în limba română cu titlul “În căutarea timpului pierdut. În partea dinspre Swann”, apărută la Editura Meridiane).

Colaborările pentru aflarea celor mai mari secrete ale ştiinţei traversau frontierele cu uşurinţă. Arhitectura Austriei imperiale şi Franţei republicane a fost imitată în oraşe din centrul şi estul Europei, numite “Mica Vienă” sau “Micul Paris” [capitala României].

Şi existau mari comunităţi de imigranţi cosmopoliţi – “călători” între culturi, în special evreii din zonele urbane, precum şi minorităţile germane, răspândite în centrul şi estul Europei.

Ulterior, în timpul regimurilor totalitare, cei mai mulţi evrei au fost ucişi, iar germanii – ca şi alte grupuri – au fost trimişi în ţările de origine. Prin masacrele comise, Hitler şi Stalin au contribuit la ştergerea sensului ideii de cosmopolitism din vechea Europă...

Elementul unificator: teama

Europenii au prosperat pe o piaţă din ce în ce mai unită. Dar elementul unificator nu a fost optimismul, ci teama. Teama de un nou război între statele europene şi de expansiunea Uniunii Sovietice este elementul care i-a împins pe vest-europeni să şteargă diferenţele care apăruseră între ei.

După căderea Zidului Berlinului, structurile vest-europene s-au extins spre Est şi păreau să se apropie cu seninătate de sfârşitul istoriei – pace, prosperitate, siguranţă socială, democraţie, un simbol unificator – moneda euro, de la Helsinki (Finlanda) până la Sevilia (Spania). Pentru cei peste 400 de milioane de locuitori, Europa devenea un parc tematic, muzeu, supermarket – continentul EasyJet: eficient, rapid, deschis oricărei perspective la preţuri mici.

[...] Acum, aveţi la ce să vă gândiţi. François Hollande, Angela Merkel şi, în special, David Cameron: amintiţi-vă de “călătorii între culturi”! Încurajaţi crearea unui unic spaţiu public şi cultural european. Oferiţi o viziune pentru popoarele Europei: faceţi-le să viseze că sunt un singur popor şi lăsaţi de o parte ambiguităţile. Dacă aspiraţi cu adevărat la o Europă politică, atunci asumaţi responsabilitatea în mod curajos, asumaţi o perspectivă care să meargă dincolo de următoarele alegeri şi de următorul obstacol economic întâlnit pe drum. Promovaţi unitatea spirituală a continentului, organizată pe axa diversităţii.

Foto: Ruben L. Oppenheimer

Versiunea integrală a articolului aici.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite