Dictatura coronavirus a lui Viktor Orban de Ungaria

Ce hârtie de turnesol a devenit epidemia de coronavirus… a început să dezvăluie atât caractere cât şi profitori, oameni de stat şi politicieni mărunţi, populişti bombastici, dar şi profesionişti echilibraţi, stricţi şi corecţi.

De la doctorul şef al Casei Albe, Anthony (Antonio) Fauci, care-l contrazice cu date şi acte pe preşedintele Donald Trump şi aduce SUA la respectarea regulilor necesare, oricât de târziu, la guvernatorul New York-ului, Andrew Como, care se bate pentru statul său cu Preşedintele, mai negociind şi mai atacând, de departe cel mai bun gestionar al crizei de coronavirus de astăzi, deşi aflat în cel mai lovit stat al SUA, cu jumătate dintre cazuri, toţi repetă comportamentul de manual în timpul crizei pe care l-a avut şi fostul primar de New York Rudy Giuliani în 2001, la atacul terorist şi prăbuşirea turnurilor gemene. De studiat şi învăţat.

Imaginea democraţiei reale în statele foste socialiste

Pe de altă parte, criza dezvăluie - prin situaţiile de urgenţă aplicate şi deschiderea spre măsuri dure, anti-democratice, de blocare a libertăţilor individuale şi limitare a drepturilor omului - cele mai profunde apucături ale liderilor politici şi ale popoarelor care au dat aceşti lideri. Nu-i vorbă, după criză oricum se va deschide dezbaterea privind leadershipul în statele democraţiei liberale – nu că statele autoritariste, naţionaliste sau autarhiile vor fi reacţionat mai bine, în nici un caz, dar eficienţa şi calitatea liderilor e de discutat. Tot astfel cum însăşi perfecţionarea democraţiei va intra pe un nou curs, odată ce sistemul actual de partide a împins spre sisteme închise izolate de elitele naturale profesionale, spre partitocraţii şi adevărate prăbuşiri ale calităţii liderilor politici.

Astfel, avem cea mai clară frescă a evoluţiilor şi din Europa Centrală şi de Est, dar şi din liberal-democraţiile consacrate, ale democraţiei şi sistemului politic. Aici se vădesc măsura în care schimbările ultimilor 30 de ani au dobândit rădăcini adânci – sau au fost construite pe fundaţii solide şi profunde – sau dacă aparenţa, mimetismul şi aproximarea a dus la ocolirea, la fentarea regulilor, la trădarea, de fapt, a principiilor şi valorilor democratice şi ale drepturilor omului, care nu au pătruns profund în fibra naţională, nu au fost absorbite la nivelul tuturor cotloanelor societăţii, şi se rezumă doar la o elită şi la mult joc de scenă, aparenţe ucate şi mimare a democraţiei.

Aşa s-a întâmplat şi cu efectele crizei de coronavirus. Ele s-au tradus în recursul la instrumente şi mijloace cât mai radicale, la suprimarea mai puternică a drepturilor omului, dar mai ales la instrumentarul cel mai nepotrivit al recursului la concentrarea puterii. În statele în care democraţia a pătruns mai superficial şi unde face paşi importanţi înapoi, măsurile sunt din cele mai dure, iar liderii cu porniri populiste, autoritare, dictatoriale şi îşi transformă statele în adevărate dictaturi de coronavirus.

Orban, Orban ot Hungaria! Conducerea unui stat democratic prin decrete.

Ungaria e doar cea mai vizibilă democraţie liberală(era să zic iliberală, în raport cu o fostă abordare a lui Viktor Orban, pe mâna prietenului său Vladimir Putin şi a gânditorilor proiectului autoritar de la Clubul Valdai) unde s-au pierdut toate rădăcinile democratice, s-au rătăcit fundamentele drepturilor omului şi orbecăie ultimele elemente de libertăţi individuale. Aici Viktor Orban a decis nici mai mult nici mai puţin decât să obţină guvernarea prin decrete. O adevărată dictatură personală. Nu că Parlamentul l-ar fi împiedicat foarte mult, deţine o majoritate zdrobitoare – prin legi şi manevre succesive, prin care a distus opoziţia şi şi-a creat şi o forţă radical la dreapta, Yobik - şi îşi poate trece orice lege. Aşa a trecut luni legea privind acordarea de măsuri excepţionale pentru ca premierul să poată conduce ţara prin decrete.

În Ungaria, la ora la care scriu editorialul, sunt doar 525 de cazuri de coronavirus. Dar frontierele sunt închise şi a fost nevoie de diplomaţia în forţă a MAE român şi a Comisiei Europene pentru a crea coridorul care să permită traversarea Ungariei românilor, bulgarilor şi altor naţionalităţi să circule către casă. (Nu întâmplător şi cu Slovenia a fost aceeaşi problemă la frontiera cu Italia, acolo unde guvernul de extremă dreapta a determinat acelaşi tip de aberaţii interne, conducere printr-un consiliu de urgenţă neconstituţional şi inexistent, nevalidat prin nici o lege). Cu 30 de decese (4 în ultima zi) şi 33 cazuri noi raportate miercuri, nimic nu recomandă măsuri mai dure decât în celelalte state europene.

Legea excepţională, practic, suspendă cu totul Parlamentul. Atât preşedintele Janos Ader cât şi ministrul justiţiei, Judit Varga, au contestat titlurile presei internaţionale care vorbesc despre instaurarea dictaturii unipersonale a lui Viktor Orban în Ungaria de pe poziţiile faptului că Parlamentul există, nu a fost dizolvat, şi poate retrage legea oricând, când se va fi terminat epidemia. Totuşi nimeni dintre aliaţii lui Orban nu a reuşit să explice de ce a fost respinsă măcar stabilirea unei perioade stricte, un termen limită pentru decret, care, eventual, să fie prelungit ulterior, la nevoie, de către Parlament. În orice democraţie, stările excepţionale aşa funcţionează. Astfel, Parlamentul pierde controlul puterii representative în stat.

Mai mult, Viktor Orban este recidivist. În ceea ce priveşte starea de urgenţă contra migranţilor, acesta a introdus-o în 2015 şi nu este ridicată nici astăzi! Şi aceasta îi dă prerogative speciale lui şi unui număr de instituţii ale statului ungar.

Presa, cetăţenii, alegerile la mâna lui Orban. Cât vrea el

Revenind la legea specială, aceasta mai introduce nişte enormităţi. Astfel, potrivit legii, sunt vizate mass media – deja vitregită şi distrusă de către regimul Orban, prin premiile şi contractele de publicitate date trusturilor sale, monopolizate la Fidesz şi coordonate prin intermediari, precum şi distrugerii presei independente şi finanţărilor oricărui instrument media critic la adresa regimului. De această dată, legea îi permite, nici mai mult nici mai puţin, decât să sancţioneze orice instrument media care nu-i relatează acţiunile aşa cum îşi doreşte. Formularea este atât de ambiguă încât permite automat excese, reacţii dure şi necontrolate, în mod arbitrar, mergând până la închiderea publicaţiei, după ce au spoliat-o de resurse prin amenzi şi sancţiuni de natură financiară şi tehnică, legată de distribuţie.

A doua ţintă a legii sunt cetăţenii. Legea introduce pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de 5 ani oricui afectează răspândirea coronavirusului – apropo de numărul redus de cazuri despre care vorbim – dar şi de formulări ambigue interpetabile oricum vrea autoritatea – personalizată de luni de premierul Orban. În egală măsură, premierul e liber să limiteze singur, prin decret, drepturile omului şi libertăţile individuale – din nou neprecizate, iar legătura cu coronavirusul este relativă. În fine, orice referendum sau rundă de alegeri este interzisă pe perioada acţiunii legii în cauză, oricât ar dura ea.

Deci, practic fără nici un control real – doar cel virtual şi superficial al unui Parlament dominat de propriul partid, neconvocat în sesiune pentru că nu mai are rol de legiferare, cu un Fidesz ultramajoritar şi acesta organizat ego-centric să-l servească pe Viktor Orban – premierul Ungariei a devenit dictator nedeclarat al statului ungar. Orban poate să se felicite că a atins statutul pe care modelul său, Vladimir Putin, nu a reuşit încă să-l atingă, odată ce referendumul pentru adoptarea noii Constituţii, care-i dă puteri pe viaţă, a fost amânat sine die, din motive de coronavirus. Nu-i mai puţin adevărat că în Rusia epidemia abia explodează, cu 2777 de cazuri ieri, 440 noi, şi 24 decese declarate(7 ieri). Aceasta după ce liderul rus declarase că ţara sa rezolvase criza, cu doar 10 zile în urmă, acum Moscova fiind blocată iar însuşi Putin în autoizolare după întâlnirea cu un doctor diagnosticat cu coronavirus.

Reacţii şi sancţiuni. Timiditatea balansată a Uniunii Europene

Revenind la miezul realităţii crunte din Ungaria, Viktor Orban poate să menţină starea de urgenţă şi legea sine die, conducând prin decrete, fără posibilitatea ca cineva să organizeze alegeri, odată ce noua lege îi acordă, fără nici o garanţie democratică, acest drept. Reacţiile nu au întârziat, şi ele au mers de la cele mai furibunde – Consiliul Europei, Parlamentul European, fostul premier italian, Matteo Renzi care a cerut chiar excluderea Ungariei din UE – la cele mai nuanţate, invocând tăieri de fonduri pentru nerespectarea statului de drept şi până la preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a declarat că îi va răspunde lui Orban "în spiritul cooperării".

Într-adevăr, Viktor Orban nu numai că se joacă cu focul, forţând avantaje personale politice şi de imagine, în timp de criză, dar se joacă şi cu nervii propriului popor. În plus, profită de indecizia şi lipsa de instrumente al Comisiei Europene şi ale Uniunii Europene în întregime, dar şi a lipsei dorinţei majorităţii liderilor europeni, membri ai Consiliului European, de a constrânge prea mult Ungaria sau de a obţine o eventuală ieşire a Ungariei din UE. România, în primul rând, alături de Bulgaria, nu au nici un interes ca, prin vreo asemenea greşeală sau prin acţiuni unilaterale nebuneşti ale lui Orban, să piardă legătura teritorială contiguă cu restul UE.

Totuşi problemele privind respectarea angajamentelor europene rămân iar dacă acum, în plină criză, fiecare stat îşi gestionează criteriile şi acţiunile, modalităţile excepţionale şi metodele de eficientizare a deciziilor, prestigiul Ungariei este definitiv erodat. În plus, este de aşteptat ca, în momentul de final al crizei de coronavirus va aduce din nou Budapesta pe masa discuţiilor din Consiliul European în legătură cu modul de funcţionare al democraţiei în această ţară şi cu gradul de respectare al regulilor europene.