Cafeneaua Coanei Europa: Lacrimi şi multe întrebări fără răspuns

Musulmanii amintesc că islamul nu este egal cu fundamentalismul islamic de tip gruparea teroristă Statul islamic (prescurtată şi Daesh)  FOTO AP

Nici nu s-a dezmeticit bine Coana Europa după sărbători, că a venit atentatul de la Paris. Acest episod a provocat un val de reacţii, aducând în discuţie confruntarea între exponenţii mai multor tipuri de civilizaţie. Andre Malraux afirmase că ”secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Atentatele de la 11 septembrie 2001 au readus în atenţie acest fapt.

Coana Europa, desigur îndurerată priveşte retrospectiv, deoarece ştie că în istorie, religia, respectiv problemele din jurul acesteia au fost dintotdeauna un veritabil ”măr al discordiei”.

Încă din mitologia greco-romană, nemulţumirea zeilor generase conflicte puternice între supuşii lor. A urmat creştinismul, cu valul de persecuţii împotriva acestuia, apoi replica deosebit de puternică a Bisericii după oficializare şi rămânerea creştinismului ca unică religie acceptată în Imperiul Roman, în 381 p.Chr.

Este cunoscută ”împrăştierea” evreilor (diaspora), ca urmare a ordinului autorităţilor romane, după cucerirea Iudeii. Fondarea de către profetul Mahomed a religiei musulmane a fost urmată de o extindere a acesteia, în toate teritoriile cucerite. Musulmanii au fost opriţi în 732 p.Chr., la Poitiers de către Carol Martell, adică, undeva în inima Franţei, nu înainte de a fi cucerit Orientul Mijlociu (Locurile Sfinte ale creştinilor şi evreilor), Africa de Nord şi Spania (aceasta eliberându-se complet abia în 1492, anul decoperirii Americii de către Cristofor Columb), dar şi spaţii din Oceania. 

Nu mai puţin lipsite de importanţă sunt vestitele ”cruciade”, replica Bisericii, ca forţă politică, împotriva musulmanilor. Ambiţiile politice au determinat chiar dispariţia temporară a Imperiului Bizantin şi înlocuirea lui cu Imperiul Latin de Răsărit (1204-1267). Revitalizat în jurul Imperiului de la Niceea, Imperiul Bizantin va cădea sub loviturile turcilor (care preluaseră supremaţia de la arabi), la 1453. Important e de spus că aversiunea dintre catolici şi ortodocşi (după Marea Schismă din 1054) era atât de mare încât se spusese ”mai bine turbanul turcesc decât thiara papală” în sensul că bizantinii ortodocşi nu concepeau să se pună sub autoritatea Romei. Nici Curia Papală nu a fost scutită de probleme, fiind cunoscut ”episodul captivităţii babilonice a papilor”, fiecare forţă europeană susţinând un Papă, cel considerat ca fiind ”primul” fiind cel cu reşedinţa la Avignon.

Întregul Ev Mediu european stă sub semnul conflictelor religioase, sub cel al vegherii Inchiziţiei (Tribunalul Curiei Papale) la combaterea oricărei ”erezii ”(devieri) dogmatice.

Apariţia curentelor protestante a determinat desfăşurarea mai multor ”războaie religioase”, în vestul Europei, a impus Reforma, dar şi Contrareforma (replica papalităţii).

Deşi în 1555 se creează principiul ”cuius regio, eius religio”, libertatea religioasă deplină pe plan european apare abia după Pacea Westphalică (1648).

Catolicismul a rămas dominant în Franţa, Spania, Statele Italiene, Irlanda în timp ce protestantismul a cuprins multe dintre Statele Germane, Ţările de Jos, Anglia, Scoţia etc.

Marile descoperiri geografice, iniţiate sub auspiciile regilor catolici au determinat impunerea agresivă a creştinimsului în rândurile băştinaşilor, prin colonişti. Totodată, molimele aduse mai mult sau mai puţin involuntar din Europa, de colonişti, condiţiile grele la care i-au supus, au făcut ca numărul acestora să scadă dramatic.

În zilele noastre, fundamentalismul islamic existent în state sărace se extinde. După cum şi europenii critică islamul, considerând fundamentalismul drept o atitudine generală, fapt ce nu poate fi susţinut de realitate. Islamul ca şi creştinismul, este împărţit în ramuri (suniţi-tradiţionaliştii, care susţin exclusiv opera profetului Mahomed, şiiţii- adepţii Califului Ali, ginerele lui Mahomed şi Karigiţii -radicali).

Conflictele politice tind să îmbrace tot mai mult o haină religioasă. De la confruntările arabo-israeliene, la luptele dintre facţiunile islamice. ”Primăvara arabă” a arătat că dispariţia dictaturilor în Egipt, Libia, Tunisia, Irak, Afganistan atrage după sine războiul civil, radicalii acţionând în spiritul tradiţiei musulmane. Coana Europa se arată revoltată de islam, dar nu se abţine să nu meargă la cumpărături sau în concedii exotice în Dubai sau în Bali. Franţa a trecut prima la instaurarea unei autorităţi laice în sensul că însemnele evidente religioase sunt interzise în şcoli.

Se spune că odată un diplomat român, într-o confruntare cu nişte delegaţi străini care puseseră pe masă pistoalele, a scos un stilou şi ar fi rostit ”fiecare cu armele lui”. Creionul celor de la ”Charlie Hebdo” a fost luat drept mitralieră de către lumea islamică (radicalii lor invocă intervenţiile militare în statele musulmane, care afectează şi civilii, nu doar forţele combatante) şi rezultatul a fost acel atentat din Paris, pe motivul ofensei aduse profetului Mahomed. Desigur că în acest conflict, pe lângă ziariştii ucişi (care fuseseră avertizaţi cu represalii, în repetate rânduri), care nolens-volens îşi cunoşteau inamicul, au fost şi victime colaterale, dar întrebarea căreia Coana Europa nu-i găseşte răspunsul este: cât de departe se va ajunge?

O altă chestiune spinoasă este controlul migraţiei. Chiar dacă în teorie, Coana Europa se pronunţă pentru egalitate, în realitate Europa ”în mai multe viteze” e mai vizibilă decât pare. Franţa nu înseamnă doar metropola, înseamnă şi ”Insula Diavolului”, Insula Reunion, Guyana, Noua Caledonie Magrebul, Africa Centrală, foste şi actuale colonii. Paşaportul francez şi asimilarea celor originari de aici îi face la fel de europeni, ca şi pe românii şi bulgarii, atât de huliţi, de exemplu de Marea Britanie, al cărei paşaport îi face la fel de europeni şi pe cei din fostele colonii africane sau asiatice.

Aceeaşi situaţie a imigraţiei ilegale se găseşte la scară mai redusă şi în Italia, Spania (cu veleităţi coloniale mai reduse acum), Portugalia, Grecia, Germania şi România.

Aşadar, statele ”aflate deja în Schengen” au probleme mai mari decât cele care îşi doresc să ”intre în Schengen”. Coana Europa priveşte ”euroscepticismul” crescând cu îngrijorare vizibilă. Probleme, considerate trecute, revin în actualitate, dezvăluind anumite slăbiciuni ale mecansimelor naţionale, ”trecute sub preş”, care nu pot să nu afecteze mecanismele comunitare, integratoare.        

Problemele, confruntările religioase sunt departe de se încheia. După cum ele nu sunt doar semne ale contemporaneităţii, fapt ce demonstrează încă odată veridicitatea spuselor istoricului grec Herodot, preluate de cronicarul român Miron Costin: "Nu sunt vremurile sub oameni, bietul om e sub cârma vremii".