Un etnic turc, numit ministru în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aygül Özkan (39 de ani) este primul reprezentant al etniei turce care accede la o funcţie importantă, fie ea şi într-un land.

Recent, ea a fost numită ministru pentru Probleme Sociale al landului Saxonia Inferioară.

Aygül Özkan este născută la Hamburg şi a trăit toată viaţa în Germania, ajungând unul dintre politicienii de frunte ai Uniunii Creştin-Democrate, condusă de cancelarul Angela Merkel. Întrebată de jurnalişti dacă se simte mai mult turcoaică sau mai mult nemţoaică, Aygül Özkan a răspuns fără şovăială că aparţine minorităţii turce. „Dar dragostea mea pentru ordine şi disciplină este tipic germană", a mai precizat ea.

Noul ministru s-a angajat public să-şi folosească funcţia „pentru ca toţi copiii proveniţi din familii de emigranţi să înceapă încă de la grădiniţă învăţarea limbii germane şi a culturii ţării în care trăiesc".

Ea a mai spus că serbează în egală măsură în familie - soţul ei fiind tot etnic turc - nu numai sărbătorile islamice, ci şi pe cele creştine. Misiunea ei va fi însă una dificilă. Imediat după numire, jurnaliştii „au dezgropat" un interviu acordat de Özkan revistei „Focus", în care ea pleda pentru scoaterea crucifixelor din şcoli.

Ieri, „Spiegel" scria că Aygül Özkan ar fi dat salarii sub minimul pe ramură, atunci când era manager la compania de curierat TNT.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite