Înmormântarea unui soldat ucrainean de 21 de ani, căzut în a treia zi de război: nimeni din familie n-a fost de faţă când s-au auzit salvele trase în amintirea lui

Foto EPA EFE

Dmytro Kotenko nu a avut niciun membru al familiei în preajmă când a fost înmormântat.  Părinţii lui nu au auzit împuşcăturile care au răsunat peste mormântul lui şi nici sunetul panglicii legate de crucea de lemn, în timp ce flutura în vânt. Ei nu au văzut pământul aspru care a căzut prima dată pe sicriul lui şi nu au pus o floare peste el când a fost complet acoperit de ţărână.

Cel mai probabil, părinţii lui Kotenko nu ştiu că fiul lor a fost înmormântat în acea zi în cimitirul Lychakiv din Liov, potrivit BBC. Aceştia se află la aproape 1.000 de kilometri depărtare, împreună cu cei doi fraţi ai săi mai mici, în apropierea oraşului estic Sumî, care a fost bombardat atât de puternic de forţele ruse încât a rămas doar praf din el. 

Părinţii lui Kotenko ştiu că fiul lor a murit. A murit la 26 februarie, a treia zi a invaziei ruse, în apropiere de oraşul Herson, din sudul Ucrainei. A fost prima lui misiune. Avea 21 de ani. La două zile după moartea sa, părinţii lui au primit un apel de la prietenul său din copilărie Vadym Yarovenko, un soldat de artilerie, care le-a dat vestea cruntă.

După ce a ştiut sigur că Kotenko nu mai este, lui Yarovenko i-a trebuit o noapte întreagă să-şi facă curaj pentru a-i suna pe părinţii prietenului lui. Erau doar nişte băieţi de 15 ani, cu tunsori proaspete şi uniforme noi când s-au întâlnit în prima lor zi la şcoala militară. Când au descoperit că erau din satele învecinate, cei doi au pus bazele unei prietenii care ar fi putut dura o viaţă întreagă.

Dmytro avea 21 de ani

„A te alătura armatei înseamnă a te naşte din nou”

Tatăl lui Kotenko este şofer de camion, iar mama lui lucrează la o fermă locală.

„A te alătura armatei înseamnă să te naşti din nou”, a spus Yarovenko. „Cred că asta a fost o parte din motivul pentru care Dmytro s-a înscris”. Soţii Kotenko erau o familie săracă, doi părinţi şi trei fii, cu o casă modestă într-un mic sat de la graniţa estică cu Rusia - tocmai oamenii pe care preşedintele rus Vladimir Putin susţine că îi salvează de sub jugul opresiunii ucrainene.

Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 şi războiul de măcinare care a urmat în Donbas, în estul Ucrainei, a fost un alt motiv pentru care s-au înscris, a spus Yarovenko. „Ştiam că se poate întâmpla aşa ceva”, a spus el, „şi va trebui să mergem să ne apărăm pământul”. Când oamenii din sat întrebau de ce vor să se alăture armatei în timp de război, Kotenko spunea: „Dacă nu eu, atunci cine?”

De asemenea, tatăl lui Yarovenko a condus şi el un camion, iar pasiunea pentru maşini i-a legat pe cei doi tineri, când se aflau la şcoala militară. Yarovenko este singur la părinţi şi de aceea l-a văzut pe Kotenko ca pe un frate. 

„Nouă nu ne-a plăcut niciodată distracţia, petrecerile şi cluburile”, a spus Yarovenko. „Ne-a plăcut să petrecem timp în natură – pescuit, vânătoare, picnicuri. Ne-a plăcut să mergem la râu cu prietenii”.

Au lucrat împreună la o maşină veche - un Red Zhyguli - pe care Kotenko o repara pe terenul familiei sale. Au reparat motociclete şi le-au condus pe drumurile rurale din jurul casei. În acelaşi timp, au ajuns să-şi cunoască familiile.

„Părinţii lui Dmytro l-au iubit şi el i-a iubit”, a spus Yarovenko, ştergându-şi lacrimile de pe obraji. „Dmytro îi ajuta întotdeauna cu reparaţii, se pricepea la asta. Chiar şi la şcoală sau la academie îi ajuta întotdeauna. Era foarte bun cu părinţii săi. Nu i-am auzit niciodată certându-se.”

Yarovenko îşi dorea să se alăture unei unităţi de artilerie, dar visul lui Kotenko era să devină paraşutist.

După doi ani petrecuţi la academie, cei doi prieteni au fost despărţiţi 

Yarovenko a fost trimis în oraşul de vestic, Liov pentru a se antrena pentru artilerie şi Kotenko în oraşul sudic Odessa pentru a se antrena pentru a deveni paraşutist. „Ne-am trimis mesaje unul altuia în fiecare zi”, a spus Yarovenko. Am vorbit despre orice. Lucruri obişnuite - «ce mai faci? Ce se întâmplă acolo unde eşti?» Eram extrem de apropiaţi”.

În acea noapte viaţa în Lviv era normală, iar războiul părea departe

Timp de câteva luni, anul trecut cei doi prieteni s-au reunit după ce Kotenko a fost detaşat la Liov.

Au petrecut timp, au alergat şi s-au antrenat împreună, exact ca în adolescenţă.

Pe 31 decembrie, familiile lor s-au adunat pentru a sărbători noul an, iar aproximativ o lună mai târziu, Kotenko a venit la Liov pentru a-l vizita pe Yarovenko înainte de a fi detaşat într-o misiune din sudul ţării. Cei doi prieteni au stat până târziu şi au vorbit de parcă forţele ruse nu se aflau de-a lungul graniţelor Ucrainei aşteptând ordine de invadare. În acea noapte, viaţa în Liov era normală, iar războiul era departe. 

În dimineaţa următoare, Kotenko şi Yarovenko şi-au luat rămas bun, iar Kotenko a plecat spre sud. Ei au continuat să vorbească în fiecare zi prin mesaje.

Au fost bombardamente, explozii şi Dmytro a murit

Pe 26 februarie, Kotenko  nu i-a mai răspuns, iar Yarovenko se temea de ce e mai rău. În cele din urmă, a ajuns prin telefon la comandantul unităţii lui Kotenko, care i-a spus că prietenul său a fost ucis de un obuz.

„Nu am încă toate detaliile, dar au fost bombardamente, explozii şi Dmytro a murit”, a spus Yarovenko.

Când a încercat să-i sune pe părinţii lui Kotenko, mai exista o conexiune telefonică bună şi, într-o scurtă conversaţie, le-a spus că fiul lor a murit. Mai târziu a încercat să-i sune din nou pentru a stabili detaliile înmormântării, dar bombardamentele din Sumy s-au înrăutăţit şi conexiunea telefonică a dispărut. Astfel, trupul lui Kotenko a fost adus la Lviv şi îngropat acolo fără ei, pentru că oraşul era ferit de căderea obuzelor.

În ziua înmormântării lui Kotenko, în biserică erau trei sicrie. Unul dintre bărbaţi era dintr-un sat de lângă Lviv, iar biserica era plină de familia şi prietenii lui,dar celelalte două sicrie au mers în linişte la Cimitirul Lychakiv, cu un mic grup de soldaţi dintr-o unitate locală care ajută la comemorarea morţilor.

Kotenko a fost înmormântat alături de Kyrylo Moroz, în vârstă de 25 de ani, un alt paraşutist din unitatea sa. Trupurile lor au fost puse într-un colţ îndepărtat al cimitirului, printre morţii din Primul şi Al Doilea Război Mondial.  

Kotenko al patrulea, iar Moroz a fost al cincilea bărbat ucis în invazia rusă, începută pe 24 februarie. Pe mormitele lor au fost puse doar un buchet de trandafiri. Următoarea zi, groparii de la Lychakiv au mai adus încă doi bărbaţi. A doua zi, trei. În cele din urmă, crucile de lemn care le poartă numele vor fi înlocuite cu pietre funerare care le vor păstra aici pentru totdeauna amintirea.

„Mulţumesc lui Dumnezeu că nu avem încă lupte aici, la Liov, ca să putem îngropa soldaţii care ne apără casa”, a declarat unul dintre gropari. 

Invazia le-a răpit mai întâi fiul şi mai apoi, unul dintre puţinele lucruri care le-ar fi putut ameliora durerea - dreptul de a fi alături de băiatul lor când a intrat în pământ

Yarovenko încă încearcă să ajungă la părinţii lui Kotenko, dar se pare că aceştia încă sunt prinşi în Sumî.

În timp ce sicriul lui Kotenko a fost coborât, Yarovenko a stat într-o parte, în spatele gărzii de onoare care a tras cu armele. A fost cel mai trist lucru pe care l-a trăit vreodată.

„L-am văzut pe prietenul meu îngropat departe de casa lui”, a spus el, după care a rămas tăcut, privind mormântul, singurul îndoliat rămas, singur cu groparii în timp ce îşi curăţău uneltele.

Vadym Yarovenko, la mormântul prietenului său. Foto BBC

„Nu am avut niciodată şansa să ne întâlnim pe front”, a spus el. A mai rămas doar speranţa de a vorbi cu părinţii lui Kotenko în curând şi amintirea fiului lor, pe care îl va purta cu el în timp ce îşi aşteaptă rândul să lupte şi să-l poarte cu el în prima linie când va pleca.