2016 va aduce noi turbulenţe pentru Uniunea Europeană

Una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale UE în acest moment o reprezintă degradarea progresivă a modului tradiţional de funcţionare al Uniunii, a valorilor şi ordinii sistemice care au constituit fundamentul civilizaţiei occidentale în ultimele decenii. Majoritatea ţărilor europene îşi urmăresc preponderent propriile agende politice, riscând  să compromită caracterul considerat ireversibil al procesului de construcţie europeană.

Preocupările liderilor europeni pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE sunt foarte serioase, inclusiv prin prisma precedentului pe care l-ar crea şi a efectului de contagiune pe care l-ar putea declanşa. Scenariul unui Brexit ar implica dezavantaje pe toate planurile – politic, economic şi social – nu doar pentru Uniune, ci şi pentru Marea Britanie (conform unor studii recente, Brexit-ul ar putea determina o reducere a PIB-ului cu 0,6-3% până în 2030). Amânarea stabilirii unei date certe pentru organizarea referendumului, în funcţie de evoluţia negocierilor privind propunerile Marii Britanii şi ajungerea la un acord cu celelalte state membre, indică faptul că Londra urmăreşte în acest fel să obţină o serie de avantaje economice şi o pondere mai mare în politica UE, iar probabilitatea de a părăsi Uniunea este în realitate foarte mică. De aceea, premierul David Cameron va continua demersurile de a-i convinge pe europeni să accepte propunerile Marii Britanii, şansele pentru ajungerea la un compromis fiind încă destul de ridicate.

Chiar dacă Brexit-ul va fi evitat, solidaritatea şi coeziunea europeană vor continua să se erodeze, lucru care se va vedea cu precădere pe dosarele externe – criza imigranţilor, relaţiile cu Federaţia Rusă şi Turcia, conflictul din Siria. Una dintre consecinţele acestui fenomen de adâncire a clivajelor, care se manifestă deja, este resurecţia curentelor eurosceptice şi naţionalist-extremiste, care va schimba structura establishment-ului politic comunitar, ducând la degradarea climatului politic în Europa.

Pe lângă vulnerabilităţile structurale ale Europei, volatilitatea spaţiului politic decizional şi gestionarea defectuoasă a ameninţărilor externe au afectat serios credibilitatea UE ca actor puternic pe scena internaţională. Cel mai important factor extern care a dus la slăbirea accelerată a coeziunii interne a Uniunii este fenomenul migraţiei către Europa, care a cunoscut o amploare fără precedent anul trecut şi, conform estimărilor Comisiei Europene, va continua cel puţin cu aceeaşi intensitate în următorii doi ani. În 2015, peste 1 milion de refugiaţi şi imigranţi au ajuns pe continentul european (ceva mai puţin de 10% din numărul refugiaţilor la nivel mondial se află în Europa), aşteptându-se ca numărul acestora să ajungă la circa 1,5 milioane în 2016 şi 3 milioane până în 2017.

În consecinţă, migraţia şi implicit tensiunile din spaţiul Schengen vor continua să fie principalele preocupări pe agenda liderilor europeni. Mai mult, presiunea asupra decidenţilor politici va creşte exponenţial cu ameninţarea expansiunii continue a terorismului de sorginte fundamentalist-islamică. Aceasta va conduce la înăsprirea atitudinii faţă de refugiaţi şi aplicarea unor politici mai dure şi restricţii (de exemplu, modificarea politicilor de azil existente şi limitarea accesului la pieţele naţionale de muncă) de către majoritatea guvernelor. Comisia Europeană a anunţat anul trecut că îşi propune ca măsurile pe plan intern să fie corelate cu o serie de acţiuni în ţările de origine ale fluxurilor migratorii, destinate consolidării capacităţii acestor ţări de a gestiona fenomenul migraţiei, de a facilita reîntoarcerea şi reintegrarea refugiaţilor, precum şi de a lupta împotriva traficului de fiinţe umane. Implementarea acestor acţiuni este însă condiţionată de contribuţiile financiare ale statelor membre şi cu siguranţă nu va putea fi coordonată cu ritmul sosirii noilor valuri de imigranţi în Europa, fiind foarte posibile întârzieri sau chiar refuzul unor ţări de a se achita de atribuţiile ce le revin pe linie comunitară în ceea ce priveşte soluţionarea crizei refugiaţilor.

Preşedinţia olandeză a Consiliului UE (ianuarie-iunie 2016) a declarat că se va concentra pe implementarea măsurilor adoptate de cele 28 de state membre, punând accent pe consolidarea frontierei externe a UE şi asigurarea integrităţii spaţiului Schengen. Este de aşteptat ca Acordul Schengen să sufere modificări importante, în condiţiile în care o serie de ţări membre (Norvegia, Danemarca, Suedia, Austria, Germania, Ungaria şi Slovenia) au introdus deja măsuri temporare de control la frontierele din cadrul spaţiului comun de liberă circulaţie. Printre măsurile puse în discuţie la sfârşitul anului trecut se numără posibilitatea extinderii perioadei de reintroducere a controalelor interne de frontieră până la doi ani (de la 6 luni, cât este în prezent) şi chiar limitarea zonei Schengen la mai puţine ţări. În acest context, cel mai probabil se va prelungi termenul de aşteptare pentru România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen.