China: zvonuri că marele partid comunist se rupe
0Unul dintre ziarele oficiale ale Partidului Comunist a cerut public o clarificare, pe măsură ce se răspândesc zvonurile că disensiunile din cadrul partidului riscă să scindeze clasa politică.
Ediţia chineză a "Global Times", un cotidian naţionalist, a relatat că există "multe discuţii" de la eliminarea din partid, săptămâna trecută, a lui Bo Xilai, unul din oficialii de rang înalt ai partidului, supranumit "prinţişorul roşu". "Credem că liderii de la centru ai partidului şi-au accelerat eforturile pentru a răspunde temerilor publicului în ceea ce-i priveşte pe politicieni", se arată într-un editorial nesemnat publicat de ziar, scrie "The Telegraph".
"Sperăm să ajungă repede la o concluzie. Cu cât auzim mai repede o voce a autorităţii, cu atât va fi mai curată societatea şi populaţia va fi mai stabilă. Întreaga Chină aşteaptă ca partidul să vorbească", scrie ziarul chinez. Editorialul pare a fi un îndemn pentru Biroul politic chinez să dea un semnal după exclduerea lui Bo Xilai. De când a fost îndepărtat, pe 14 martie, nu a existat decât tăcere din partea liderilor politici. Golul a fost umplut de tot felul de zvonuri şi speculaţii.
Unul dintre cele mai răspândite zvonuri se referă la faptul că Bo Xilai şi Zhou Yongkang, fostul şef al Ministerului pentru Securitate Publică, ar fi intenţionat să dea o lovitură de stat.
La fel de posibil este ca mai multe facţiuni din cadrul marelui partid să încerce să-şi impună viziunea şi să-şi decredibilizeze rivalii.
Între timp, Hu Jintao şi Wen Jiabao, preşedintele şi respectiv premierul Chinei, care ar trebui să se retragă anul acesta, par că încearcă să-şi consolideze sprijinul în cadrul Armatei.
Ziarul "PLA Daily" şi ziarul "People's Daily" au publicat o serie de articole anul acesta, prin care îndeamnă armata să îi rămână loială lui Hu Jintao, care este şi preşedinte al Comisiei Militare Centrale, care conduce armata.
"Experienţa istorică demonstrează că forţele ostile interne şi externe vor folosi orice ocazie pentru a crea tulburări atunci când partidul nostru şi ţara noastră trebuie să rezolve probleme importante. Trebuie să sprijinim fără îndoieli conducerea partidului şi să ne asigurăm că întreaga armată ascultă de liderii centrali şi de preşedintele Hu", se arată în articol.