Raport sud-coreean: Kim Jong-un a ucis şi exilat 421 de oficiali nord-coreeni. Victimele au fost mâncate de câini, arse de vii sau spânzurate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un FOTO EPA-EFE
Kim Jong-un FOTO EPA-EFE

Kim Jong-un foloseşte metode barbare de a elimina oficialii incomozi şi a ţine cu dinţii de putere, potrivit unei investigaţii sud-coreene.

Dictatorul a executat şi exilat 421 de oficiali, de când a venit la putere în 2011, victimele fiind folosite ca hrană pentru câini, omorâte cu rachete antiaeriene, arse de vii cu aruncătoare de flăcări şi spânzurate, potrivit informaţiilor din raportul sud-coreean.

În unele cazuri, familii întregi de oficiali au fost executate, în timp ce altele au fost încarcerate în tabere de concentrare şi  „eliminate din societate.”

Kim ar fi ordonat şi execuţia unor membri ai propriei sale familii, inclusiv unchiul său Jang Song Thaek, care a fost executat în 2013 şi fratele său vitreg Jong-nam, care a fost asasinat pe un aeroport malaezian în 2017.

Atunci când liderul nord-coreean a ordonat asasinarea unchiului său Jan, „mai mult de 15 oameni au fost ucişi şi alţi 400 su fost eliminaţi,” potrivit unor mărturii ale dezertorilor de rang înalt.

Intitulat  „Execuţii şi curăţări ale elitelor nord-coreene: O investigaţie a genocidului, bazată pe mărturiile oficialilor de rang înalt,” raportul a fost documentat de Centrul de strategie nord-coreeană (NKSC), care are sediul în Seul.

Documentul a inclus mărturiile a 14 dezertori din elita nord-coreeană, şase oficiali nord-coreeni din China şi cinci alţi dezertori care au fost martori la execuţii.

Investigaţia a descoperit că Kim a dispus executarea unchiului său pentru că Jang „a vândut resursele ţării către alte state, la un preţ scăzut.”

Raportul mai dezvăluie că oficialii au riscat moartea sau încarcerarea pentru infracţiuni minore, precum o poziţie nepotrivită a corpului la evenimentele unde participa liderul suprem.

Documentul prezintă numele complete a peste 50 de victime „curăţate” şi confirmă că sute de alte persoane au fost executate.

Moon, fost student al Facultăţii Comerciale de la Phenian a spus în raport că a fost martor la execuţia publică a 12 bărbaţi, în care s-a folosit armament antiaerian.

Raportul a fost analizat la o conferinţă a dreoturilor omului din Washington, vinerea trecută.

Jared Genser, membru al Consiliului Consultativ Internaţional  privind Drepturile Omului în Coreea de Nord (HRNK), a explicat că aceste metode aveau rolul de a induce teama în inimile tuturor cetăţenilor, de la populaţia civilă obişnuită, la oficiali importanţi.

„Trebuie să insufle frică oamenilor care lucrează pentru liderul autoritarist şi trebuie să ţină oamenii la distanţă determinându-i să se teamă că orice ar spune sau ar face ar putea duce la tortura, asasinare, detenţie arbitrară şi aşa mai departe, ” a spus Genser.

El a făcut un apel ca preşedintele Donald Trump să ridice problema drepturilor omului în timpul discuţiilor cu Kim, din timpul summitului de la Hanoi.

„Citiţi acest raport care are dovezi clare, coroborate. Cunoaşteţi-vă omologul, cine este el. Cea mai importantă problemă în ceea ce-l priveşte nu este denuclearizarea. Este problema drepturilor omului,” a spus Kang.

Kim a fost primit în Vietnam cu fanfară şi covor roşu, marţi. Liderul nord-coreean a pornit ulterior spre Hanoi, după o călătorie cu trenul de peste 4.000 de kilometri, însoţit de zeci de gărzi de corp, care s-au grăbit să-l înconjoare în timp ce intra în hotelul în care stă pe timpul şederii sale în Hanoi.

Din coloana sa oficială care a străbătut capitala Vietnamului a făcut parte şi un vehicul blindat, echipat cu o mitralieră.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite