China şi-a prezentat elicopterul de luptă fără pilot. Doar americanii mai au aşa ceva VIDEO

China şi-a prezentat elicopterul de luptă fără pilot. Doar americanii mai au aşa ceva VIDEO

AV500W, elicopterul chinez fără pilot

La expoziţia „China Helicopter Expo” de la Tianjin, Aviation Industry Corporation of China, a prezentat modelul primului elicopter de luptă fără pilot. Aparatul are o lungimea de 7,2 metri, greutate maximă de 450 kg, o viteză maximă de 170 de km/h şi poate zbura la o înălţime de 4 km metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elicopterul AV500W are două variante: de recunoaştere şi de luptă. Prima variantă are o autonomie de 8 ore şi poate transporta 120 de kilograme de arme şi echipament, fiind dotată cu patru rachete clasa aer-sol. Fiecare rachetă cântăreşte 8 kg şi poate atinge ţinta pe o rază de 5 km. Acest model poate transporta totodată bombe şi chiar şi o mitralieră. Varianta de luptă poate rămâne în aer timp de 4 ore.
 
Misiunea tipică a acestui elicopter autonom va fi să atace automobilele blindate şi infanteria, iar piaţa-ţintă este Orientul Mijlociu, unde se desfăşoară lupta împotriva terorismului, scrie agentia Sputnik .
 
„Elicopterul are capacitatea de a ateriza şi a decola de pe aproape orice teren şi poate opera în condiţii de temperauri joase sau tropicale, susţine producătorul aparatului de zbor AV500W. Acest model va fi util pentru patrularea graniţelor, în operaţiuni antiteroriste şi în conflicte locale.

Câteva ţări deja s-au arătat interesate de AV500W. Primele teste de zbor ale elicopterului au avut loc în luna august, celelalte urmând să fie încheiate până la sfârşitul anului. 
 
Un asemenea elicopret mai există doar în SUA: Northrop Grumman MQ-8B Fire Scout. 

MQ-8 Fire Scout este un elicopter complet automat, construit de Northrop Grumman pentru armata americană. Încă din luna mai 2011, trei aparate MQ-8 au fost trimise în nordul Afganistanului pentru misiuni de recunoaştere.

Modelul MQ-8B se bazează pe elicopterul Sikorsky S-333, în timp ce modelul MQ-8C se bazează pe modelul Bell 407. Din 30 septembrie 2011, MQ-8B a devenit prima dronă cu decolare verticală care foloseşte biocombustibil, un amestec de ulei de cămilă şi combustibil JP5.

Din 2012, MQ-8B Fire Scout este principala dronă aflată în serviciu US Navy. Profilul său de misiune îi permite să utilizeze sistemul de detectare a ţintei AN / AAQ-33. Versiunea C va avea un rol important în războiul electronic.

   Elicopterul american fără pilot Northrop Grumman MQ-8B Fire Scout
 
citeste totul despre: