Clujul, capitala parcurilor industriale
0Oraşul transilvănean şi-a consolidat poziţia de lider pe segmentul spaţiilor de acest tip. În ciuda recesiunii, marile companii şi-au continuat activitatea în spaţiile industriale şi de producţie din Cluj. Doar firmele mici au ales să-şi transfere operaţiunile în alte oraşe.
Pe piaţa clujeană, zona în care se află cele mai multe spaţii industriale, anul trecut n-a mai fost finalizat nici un nou proiect de investiţii din cele anunţate a fi încheiate ori demarate în acest an, conform unui raport al firmei clujene de consultanţă imobiliară Grup de Lux.
Asta nu înseamnă însă că activitatea de producţie s-a oprit în Cluj. „Nu există nicio nisă de piaţă care să fi rămas descoperită. Există firme pe fiecare segment, există concurenţă. Piaţa rămâne una dinamică, ori acest fapt include intrări şi ieşiri de firme", precizează Lacrima Andreica, marketing manager în cadrul Grup de Lux. Astfel, cererea în sectorul spaţiilor industriale s-a păstrat la un nivel rezonabil, ea venind mai ales din partea companiilor mari.
Firmele de mai mici dimensiuni au ales să-şi transfere activităţile în oraşe cu chirii reduse, precum Braşov sau Sibiu. Totuşi, anul 2009 a adus şi în Cluj o scădere a preţurilor la închirierea halelor noi sau cu suprafeţe mai mari de 1.000 de metri pătraţi.
Chirii mai mici cu 40% la Braşov
În unele situaţii s-a ajuns chiar la scoaterea la vânzare a unor parcele de terenuri pe care ar fi urmat să fie dezvoltate astfel de spaţii. Diferenţa faţă de alte zone ale ţării rezidă în marja de diminuare a chiriilor şi în momentul în care au survenit scăderile. De pildă, în primul trimestru al anului 2009, spaţiile industriale din Braşov s-au închiriat la valori cu până la 40% mai mici decât în 2008. Clujul a urmat acest trend al scăderilor de chirii mult mai târziu, respectiv în ultimele două trimestre şi cu un procent mai mic.
Dezvoltatorii de spaţii industriale şi logistice din Braşov sunt încrezători că acest an va aduce clienţi noi. Este şi cazul reprezentanţilor Olympian Parks. „Acest parc nu este complet încă. Atunci când vom avea 70% închiriat din suprafaţa actuală de 18.000 de metri pătraţi ne vom apuca de faza a doua", declară Leslie Warren, leasing director Helios Phoenix, unul dintre investitori, alături de firma americană GE Real Estate. Reprezentantul Helios Phoenix spune că este în discuţii cu mai multe companii pentru contractarea unor spaţii în Braşov.
„Majoritatea dintre potenţialii clienţi sunt firme logistice, de distribuţie, dar şi mici producători şi companii de retail. Am discutat deja cu ei, însă până în acest moment nu am semnat încă nimic", explică Warren.
În acelaşi timp, cele două companii mai dezvoltă un parc industrial la Timişoara. „Acolo au început deja lucrările pentru prima fază din proiect. În cel din Braşov, chiar dacă aşteptăm să închiriem mai întâi, există deja trei fundaţii construite, plus două cadre din oţel ridicate. Dintre acestea, primele unităţi din Braşov vor fi disponibile în august 2010", completează Leslie Warren.
Sistări de proiecte
Per ansamblu, întreaga piaţă a spaţiilor industriale va avea de suferit şi în acest an. Potrivit unui studiu recent al IBC Focus, companie de monitorizare a pieţei construcţiilor, pe 53% dintre şantierele pe care se dezvoltau parcuri industriale au fost sistate lucrările. În plus, aproape toate cele 25 de parcuri industriale aflate la stadiul de intenţie şi proiectare la finele anului trecut au rămas la stadiul de planşetă.
„Dacă în urmă cu mai bine de un an cererea mare de spaţii industriale făcea să se lucreze într-un ritm alert, în prezent, jumătate din şantierele industriale ale ţării sunt sistate ca urmare a scăderii de 12,2% a producţiei industriale înregistrate în perioada ianuarie-aprilie 2009, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior", menţionează reprezentanţii IBC Focus.
La finalul anului trecut, parcurile industriale din ţară acopereau o suprafaţă totală de aproximativ 1.600 hectare, iar conform noilor proiecte anunţate de diferiţi dezvoltatori, până în 2011, România ar fi trebuit să ajungă la 3.500 de hectare de spaţii de acest tip.
Paralelă cu pieţele internaţionale
Potrivit Budapest Business Journal, în 2010, în Ungaria urmează a fi livrate spaţii de depozitare în valoare de peste 26 de milioane de euro, cu suprafeţe cuprinse între 18 şi 165 de hectare. Până la jumătatea anului 2010, ucrainienii de la Vorsklo Steel vor termina investiţia în parcul logistic din Ungaria pe care au demarat-o în cursul anilor trecuţi.
Companiile imobiliare multinaţionale nu afişează însă acelaşi optimism. Şi asta pentru că, în trimestrul întâi din 2009, chiriile pentru spaţii logistice din Ungaria au scăzut cu 10,5% , iar închirierile de hale în întreaga regiune sud-est europeană au cunoscut scăderi de 6% în primele şase luni din 2009. Per ansamblu, chiriile au scăzut, în cursul anului trecut, cu până la 20% în Europa Centrală şi de Est. Ungaria a ajuns în 2009 să deţină cele mai multe hale disponibile pentru închiriere din ultimii cinci ani, respectiv 22,8% din totalul construit.