O ofertă la graniţa imobiliarului: locuinţa care se transformă în iaht

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul pe metru pătrat al unei astfel de case este de aproape 5.000 de euro Institutul românesc de cercetare IPA SA îşi face debutul pe piaţa imobiliară cu un concept novator. "Casa

Preţul pe metru pătrat al unei astfel de case este de aproape 5.000 de euro

Institutul românesc de cercetare IPA SA îşi face debutul pe piaţa imobiliară cu un concept novator. "Casa Yacht" este o idee îndrăzneaţă care presupune îmbinarea dintre o locuinţă luxoasă şi un iaht modern. Locaţia proiectului este lacul Floreasca, unde în aproximativ 18 luni va fi finalizată prima astfel de locuinţă.

"Vrem să construim ceva reprezentativ pentru Bucureşti, aşa că am inventat <> ", spune Silviu Chelaru, preşedintele Casa Yacht International. De unde ideea unei locuinţe cu iz marin? "Lacurile din împrejurimile Capitalei au mai mult litoral decât Marea Neagră, iar terenurile din Bucureşti sunt deja foarte scumpe", mai afirmă Chelaru.

Întreţinerea lunară costă aproape 4.000 de euro

Publicul-ţintă al constructorilor este unul limitat, ei adresându-se doar celor foarte potenţi financiar. Preţul estimat este de 4.775 de euro pe metrul pătrat, iar costurile de întreţinere lunare se vor ridica la circa 3.900 de euro. "Nu credem că piaţa unor astfel de locuinţe poate depăşi un miliard de euro. În acest moment, cred că în Bucureşti pot fi absorbite doar câteva sute de asemenea case", a declarat Silviu Chelaru. Vorbim astfel de cele mai scumpe locuinţe individuale construite în serie. Ce primeşte cumpărătorul în schimbul acestor sume? O platformă de 12 metri lăţime şi 24 de metri lungime poziţionată temporar pe o structură specială, din apropierea malului. Deschiderea spre lac a casei Yacht va fi de peste 120 de metri. Ceea ce este cu adevărat impresionant este dimensiunea "curţii acvatice" a fiecărui locatar, peste 10.000 de metri pătraţi. Această suprafaţă poate fi îngrădită şi chiar populată cu peşte.

Punctul slab al lacustrelor mobile

Casa Yacht se transformă relativ uşor într-un bastiment. Cu ajutorul unui doc mobil, proprietarii se pot plimba, odată cu întreaga casă, pe lacul Floreasca. Pe timpul cât locuinţa îşi schimbă destinaţia în ambarcaţiune, "la bord" pot fi prezente doar maximum 12 persoane. Limita de persoane este mult mai generoasă atunci când casa staţionează la mal, putând ajunge chiar la câteva sute de persoane.

Regimul de proprietate al unor astfel de locuinţe diferă de cel al caselor tradiţionale, în special datorită faptului că sunt mobile. Întinderea de apă şi accesul pe mal vor fi date spre folosinţă clienţilor pentru o perioadă de 25 de ani. Dezvoltatorii spun că, odată încheiată această perioadă, costurile de întreţinere urmează a fi renegociate. Dacă proprietarul locuinţei le-ar găsi nesatisfăcătoare, constructorii s-au gândit şi la posibilitatea unei opţiuni de "buy-back" a locuinţei.

Proiectele de acest gen sunt însă rarităţi ale pieţei. Cei mai mulţi dezvoltatori atacă segmentul de lux al locuinţelor pe pământ, unde preţul unui penthouse poate depăşi un milion de euro. Specialiştii companiei de consultanţă DTZ Echinox estimează că, în cazul noilor construcţii de lux din Bucureşti, 95% din acestea sunt deţinute de micii developeri români, care achiziţionează terenuri şi construiesc un număr restrâns de apartamente de lux, cu predilecţie în zona de nord a Capitalei. Totodată, acesta este segmentul din imobiliare care nu dă semne de "îngheţ" odată cu majorările de preţ operate de vânzători. "Pentru fiecare locuinţă de lux există nu un client, ci zeci de clienţi. Până în prezent, piaţa rezidenţială de lux din Bucureşti nu a atins nivelul de satisfacere a cererii, iar segmentul acesta continuă să fie foarte activ", apreciază Claudia Dăscălescu, consultant DTZ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite