Afacerile Hame România au crescut cu 20% în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hame România, companie specializată pe producţia alimentelor de lungă durată şi a preparatelor reci, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de la 4,3 milioane de euro în 2005, la

Hame România, companie specializată pe producţia alimentelor de lungă durată şi a preparatelor reci, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de la 4,3 milioane de euro în 2005, la peste 5,1 milioane de euro în 2006.

"Acest lucru se explică prin investiţiile majore făcute de Hame în campaniile de publicitate şi de marketing, dar şi prin creşterea cererii de produse pe piaţa FMCG din România", a declarat, pentru Adevărul, directorul general al companiei, Petr Subrt.

Planurile de dezvoltare pentru anul în curs vizează în principal lansarea de noi produse şi consolidarea vânzărilor pe anumite segmente de produse, în paralel cu noi investiţii în centre logistice. În 2006, cererea cea mai mare a fost înregistrată la nivelul Hame România, pe segmentul produselor încadrate în categoria premium, în speţă gemuri şi pateuri de 48 de grame, semn că gusturile cosumatorilor încep să fie din ce mai pretenţioase. Preţul nu mai este un element esenţial în alegerea produsului, accentul punându-se tot mai mult pe calitate.

"Pentru anul în curs, avem în plan creşterea vânzărilor pe segmentul conservelor de carne, în speţă pate şi carne conservată, precum şi pe partea mâncărurilor gătite", a precizat Subrt. Potrivit acestuia, evoluţia va fi susţinută şi de un nou plan de promovare a companiei Hame România, care va prezenta, în premieră, un mix de media şi marketing mult mai variat.

Hame pariază pe pateurile refrigerate şi pe gemurile pentru diabetici

Dezvoltarea brandurilor existente în prezent şi comercializate pe piaţa românească va fi dublată de lansări noi de produse, în vederea diversificării portofoliului, şi implicit, pentru atragerea consumatorilor. "În principal, dorim să ne axăm pe creşterea brandurilor existente în acest moment. Nu excludem însă aducerea unor noi sortimente ce se bucură de succes pe alte pieţe. În orice caz, ele se vor încadra în categoria premium", a declarat directorul general al Hame România. Astfel, este foarte posibil ca, în acest an, compania cehă să lanseze pe piaţa românească pateurile refrigerate sau gemurile pentru diabetici, produse care au înregistrat un succes răsunător pe piaţa din Republica Cehă, dar care sunt aproape inexistente pe piaţa românească. În plus, o altă zonă ce va trebui exploatată la maximum, după cum spune Subrt, este reprezentată de segmentul produselor vegetale, care înregistrează o creştere accentuată.

Dezvoltarea Hame se va axa şi pe producţia de conserve din peşte. "Pe fondul tendinţelor de consum, o oportunitate pentru viitor o reprezintă prelucrarea şi conservarea peştelui baltic-sardină, macrou sau hering", a precizat, Petr Subrt.

Investiţie de 500.000 de euro, într-un centru logistic

Hame dispune în ţara noastră de un centru de producţie în localitatea Caracal, considerat a fi o poziţie strategică pentru dezvoltarea viitoare. În urma investiţiilor realizate în modernizarea şi retehnologizarea fabricii din Caracal, capacitatea de producţie a fost majorată de la 4.000 de tone/an, la 10.000 de tone/an. "Valoarea investiţiilor se ridică la şapte milioane de euro, dintre care două milioane au venit în urma unui proiect SAPARD", a spus Subrt. În prezent, 90% din producţie este destinată pieţei locale, însă în viitor avem în vedere transformarea centrului de producţie de la Caracal, într-o bază de export pentru ţările din Europa de Est, în principal Bulgaria, Moldova şi Ungaria. O investiţie ce se va realiza în acest an vizează construcţia unui nou centru logistic şi de expediţie, suma necesară în acest sens cifrându-se la 500.000 de euro. Hame se numără, potrivit datelor furnizate de ambasada Cehiei la Bucureşti, printre primii cinci investitori cehi din ţara noastră. HAMÉ este producătorul cu cea mai mare ofertă de pateuri din ficat, a mâncărurilor gătite, conservelor de carne, legumelor sterilizate, salatelor de legume, ketchupurilor, sosurilor, marmeladelor, gemurilor, compoturilor, siropurilor, hranei pentru copii şi a sandvişurilor. Sortimentul HAMÉ cuprinde şi o serie de produse răcite din carne, legume şi fructe. La nivelul grupului, cifra de afaceri a Hame a urcat în 2005 până la valoarea de peste 157 milioane de euro, de la peste 142 milioane de euro, în 2005.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite