Carmen Neagu, GE Energy: "Sectorul energetic românesc are nevoie de o strategie"
0Carmen Neagu, manager regional al GE Energy, recomandă celor doi manageri ai noilor companii energetice-gigant de stat să îşi facă planuri pe termen mediu şi lung. Oficialul GE se aşteaptă la un nou val de proiecte eoliene în România, după implementarea noii legislaţii din domeniu.
Sistemul energetic românesc este considerat unul dintre sectoarele cu cel mai mare potenţial din regiune, având o capacitate mare de producţie şi resurse proprii pentru securizarea aprovizionării cu energie.
Însă, în ultimii ani, nu au fost construite noi centrale, astfel că marea majoritate a capacităţilor de producţie sunt mai vechi de 30 de ani şi au eficienţă redusă.
„Sistemului energetic românesc îi lipseşte capacitatea de generare eficientă şi flexibilă. Numai privind toate aceste date realizăm că nevoia de investiţii în capacităţi competitive cu eficienţă ridicată este absolut critică", a declarat Carmen Neagu, manager pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova al GE Energy, divizia energetică a gigantului american General Electric.
Este necesară o ţintă clară
Soluţia este în mâinile autorităţilor, care trebuie să creeze un cadru legislativ transparent şi predictibil.
„Dacă va exista acest cadru, vor veni atât investiţiile private, cât şi cele publice, pentru că şi acestea vor avea predictibilitate în faţa băncilor. Dar pentru acest lucru este nevoie de o strategie coerentă şi credibilă pe termen mediu şi lung, bazată pe o evaluare a cererii în perspectivă. Fără o ţintă clară, este greu de definit un cadru de dezvoltare", a adăugat Neagu, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul".
Întrebată ce sfaturi ar da celor doi manageri ai noilor companii-gigant, care se vor înfiinţa la 1 iulie prin reorganizarea sectorului energetic de stat, oficialul GE a arătat că această schimbare a peisajului nu poate fi făcută fără o nouă strategie energetică.
„Cei doi directori să solicite Ministerului Economiei şi să sprijine găsirea de resurse pentru relizarea strategiei energetice, pentru că, fără acest lucru, mi-e greu să mă gândesc ce soluţii manageriale îşi pot creiona pe termen mediu şi lung", a subliniat Neagu.
În ceea ce priveşte domeniul regenerabilelor, în opinia sa, legislaţia din domeniu pe care a pregătit-o România este una dintre cele mai avansate şi atractive din Europa, însă, din păcate, faptul că nu e încă implementată a dus la îngheţarea multor proiecte, care nu şi-au putut garanta investiţia în faţa băncilor.
Urmează biogazul
Întrebată dacă va fi un boom de proiecte eoliene după intrarea efectivă în vigoare a legii, Neagu a admis că este posibil. „Mai mult, odată cu implementarea noii legi, este de aşteptat şi o reorientare spre alte tipuri de energii regenerabile, insuficient promovate până acum, precum biogazul. Utilizarea acestei resurse are un potenţial deosebit pentru România, în corelare cu dezvoltarea agriculturii", a arătat managerul.
Neagu a fost surprinsă de anunţul reprezentanţilor Autorităţii de Reglementare în Energie, potrivit cărora schema de sprijin pentru noile centrale în cogenerare de înaltă eficienţă (energie electrică şi termică simultan) se va amâna pentru 2011.
„Am fost surprinsă şi nu este o veste îmbucurătoare. Era o metodă foarte bună de a îmbunătăţi un domeniu foarte important: asigurarea energiei în marile oraşe. Aceste investiţii se fac, de regulă, de către autorităţile locale, iar bugetul acestora este redus şi are nevoie de sprijin", a punctat Neagu.