Românii construiesc mai puţine locuinţe
0Numărul caselor şi apartamentelor date în folosinţă în primul trimestru a scăzut cu aproape 25%. În urmă cu doi ani, în primul trimestru din 2008, În România se construiau 10.900 de locuinţe. Acum, în aceeaşi perioadă din 2010, au apărut mai puţin de 8.000 de case.
În 2009, în primul trimestru se construiseră 10.595 de locuinţe noi, număr în scădere cu 306 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, fapt care însemna un prim semnal de alarmă pe piaţa de profil.
În 2010, scăderea acestui indicator s-a accentuat, ajungându-se la un minus de peste 2.600 de locuinţe date în folosinţă (aproape 25%) faţă de aceeaşi perioadă din 2009, potrivit datelor raportate ieri de Institutul Naţuional de Statistică (INS).
Dacă în anii trecuţi se construiau mai multe locuinţe în mediul rural decât la oraşe,raportul fiind de 53% la 47% în favoarea ruralului, acum mediul urban a preluat majoritatea, cu o proporţie de peste 51% din total.
Statul, tot mai „leneş"
Anul trecut, pe când semnele crizei se arătau tot mai evidente, discursurile publice invocau investiţiile de stat ca soluţie sigură de ieşire din recesiune şi chiar se făceau prognoze care arătau cu cât vor creşte aceste investiţii. Ce ne arată, însă, cifrele referitoare la construcţia de locuinţe din fonduri publice? Numărul acestora este tot mai mic de la an la an.
În primul trimestru din 2008, statul dădea în folosinţă 580 de locuinţe noi, în aceeaşi perioadă din 2009 a mai „produs" încă 471, pentru ca în aceeaşi perioadă din 2010 numărul locuinţelor construite din fonduri publice să scadă până la 315. Aceasta este evoluţia care arată cât de mult au „crezut" politicienii în teoria pe care o promovau, potrivit căreia investiţiile de stat ne vor scoate din criză.
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de primul trimestru din anul anterior, în primele trei luni din 2010 şi numărul locuinţelor realizate din fonduri private a scăzut cu 2.454 de unităţi. Mediul privat are, însă, alte motive pentru care performanţele în materia construcţiei de locuinţe a fost din ce în ce mai slabă, frânarea creditării bancare fiind principala cauză.
Distribuţia în profil regional subliniază o scădere a numărului locuinţelor terminate per total cu 2.610 locuinţe, situaţie reflectată în toate regiunile de dezvoltare. Astfel, în nord-vest numărul a scăzut cu 870, în Bucureşti-Ilfov cu 566, în nord-est cu 509, în sud-est cu 377, în sud-muntenia cu 118, iar în vest cu 93.
Un nou minim la preţul caselor
Preţul mediu al locuinţelor a atins un nou minim în luna mai, deşi la nivelul principalelor oraşe din ţară (inclusiv Bucureşti) evoluţia preţurilor solicitate de proprietari a fost diferită, Capitala şi Constanţa înregistrând chiar creşteri, potrivit portalului imobiliare.ro.
„Cu o valoare medie la nivel naţional de 1.196 euro/mp util, indicele imobiliare.ro atinge un nou nivel minim de la începutul crizei de pe piaţa de profil", arată autorii studiului.