România, mai competitivă decât Bulgaria
0România se află pe locul 68 în lume din punct de vedere al competitivităţii economice, în coborâre cu o poziţie faţă de anul trecut, potrivit topului pentru 2006 realizat de World Economic
România se află pe locul 68 în lume din punct de vedere al competitivităţii economice, în coborâre cu o poziţie faţă de anul trecut, potrivit topului pentru 2006 realizat de World Economic Forum în rândul a 125 de state dezvoltate şi emergente. Dintre statele foste comuniste, cel mai bine plasată este Estonia, care a urcat un loc faţă de anul trecut, pe poziţia 25. În urma României se plasează Bulgaria, care a coborât de pe locul 61 pe 72, Republica Moldova, care a urcat trei locuri, pe poziţia 86, în timp ce Albania ocupă locul 98. În fruntea topului realizat de World Economic Forum se află Elveţia, în timp ce Statele Unite, liderul clasamentului de anul trecut, a coborât pe locul şase. Clasamentul este realizat pe baza datelor economice disponibile, dar şi a unui sondaj de opinie anual realizat de World Economic Forum şi o serie de institute de cercetări partenere şi organizaţii de afaceri, în statele evaluate în raport. În acest an, au fost intervievaţi peste 11.000 de lideri de afaceri, în 125 de economii din întreaga lume.