Presa, cel mai mare pericol pentru familia regală spaniolă

Regele Juan Carlos al Spaniei i-a dat sfaturi fiului său despre cum să domnească. În secolul XXI, poveţele regale se deosebesc de cele recomandate de Machiavelli în "Principele", după ce-l

Regele Juan Carlos al Spaniei i-a dat sfaturi fiului său despre cum să domnească. În secolul XXI, poveţele regale se deosebesc de cele recomandate de Machiavelli în "Principele", după ce-l studiase ani de zile pe Cesare Borgia.

Între Felipe şi Cesare Borgia sunt sute de ani şi o diferenţă enormă de "aluat". Felipe descinde din cea mai veche dinastie care a domnit în Europa, cea a Capeţienilor. Cesare era copilul ilegitim al Papei Alexandre VI şi al curtezanei Vanozza.

Dar în el se afla, conform lui Machiavelli, care l-a cunoscut bine, o inimă de rege şi o ambiţie demne de un cap încoronat. Dacă timpurile ar fi fost favorabile monarhiei, poate că, în cele 10 scrisori confidenţiale trimise de Juan Carlos în anii 1984 şi 1985, fiului său, atunci în vârstă de 16 ani, s-ar fi găsit sfaturi nu foarte deosebite de cele ale lui Machiavelli.

Scrisorile lui Juan Carlos către Felipe, care se afla la studii în Canada, au fost incluse de jurnalistul Jose Garcia Abad în cartea sa "Principele şi Regele" - din care au fost publicate extrase în ziarul "El Mundo" - care se vrea o actualizare a "Principelui" lui Machiavelli, scris în anii 1500. "Trebuie să pari vioi, atent chiar şi când eşti obosit, amabil chiar şi când nu simţi că trebuie să fii aşa, atent chiar şi atunci când nu te interesează subiectul, de ajutor chiar dacă acest lucru cere efort".

Este o mare diferenţă faţă de sfatul lui Machiavelli: "Mai bine să fii temut decât iubit, mai bine să impui decât să ţi se impună, nu fi politicos, pentru că îţi va dăuna imaginii de principe energic!". Politicienii şi istoricii consideră că lui Felipe nu-i va fi greu să domnească având în vedere prerogativele reduse pe care le are şi faptul că nu mai sunt tensiuni cu privire la "monarhia de etichetă" din Spania.

După instaurarea celei de a doua republici (între 1931 - 1936) şi după Războiul Civil din anii 1936 - 1939, a fost vrerea dictatorului Francisco Franco de a declara Spania monarhie în 1947 şi a-l lua sub aripa sa pe Juan Carlos. Referitor la acei ani şi până în 1975, când a murit Franco, regele scria: "A trebuit să ignor multe şi să asist fără să pot acţiona, fără să pot înţelege de multe ori, slavă Domnului că tu nu a trebuit să cunoşti astfel de sentimente".

A fost perioada când politicienii îl numeau "marioneta lui Franco". Ca rege, a început să capete popularitate abia în 1981, când a dejucat lovitura militară de stat, apărând la televizor şi cerând militarilor să se retragă în cazărmi, iar politicienilor să lucreze pentru un stat democratic.

Caricatura mică răstoarnă carul mare

Însă Felipe, chiar dacă trăieşte într-o monarhie cu prerogative reduse, tot are datoria, prin descendenţă, să încerce să întărească monarhia. Unul dintre cele mai periculoase obstacole pe care Juan Carlos crede că le va avea de înfruntat Felipe este mass-media ostilă, gata să surprindă în orice moment un comportament neadecvat sau să provoace unul.

O primă mostră au avut-o în 2007, când o caricatură cu conotaţii sexuale despre Felipe a stârnit atacuri din partea unor partide de stânga, a atras critici cu privire la lipsa de transparenţă a finanţelor regale, iar posturile de televiziune au făcut emisiuni nu prea favorabile casei regale.

Caricatura cu iz satiric, publicată de magazinul "El Jueves", îl înfăţişa pe Felipe făcând dragoste cu soţia sa, Letizia Ortiz, spunându-i: "Dacă rămâi însărcinată, asta va fi cam prima treabă mare pe care am făcut-o în viaţa mea". Tirajul revistei a fost confiscat de poliţie, iar autorii caricaturilor, deferiţi justiţiei pentru insulte aduse casei regale, ceea ce a declanşat ofensiva presei care cerea respectarea dreptului de liberă exprimare.

Mariajul cu jurnalista Letizia Ortiz nu a "cuminţit" presa

O "simplă" caricatură a deviat întreaga simpatie de care se bucura casa regală. Politicianul basc Inaki Anasagasti n-a pierdut prilejul de a pune gaz pe foc pentru viaţa de huzur pe care o duce familia regală şi prea luxoasele vacanţe pe iahturile particulare.

"Finanţele casei regale sunt ca o gaură neagră, fără precedent în Uniunea Europeană", a sărit şi purtătorul de cuvânt al partidului republican catalan ERC, partid care are în programă criticarea monarhiei. Până atunci, regele Juan Carlos, regina Sofia, prinţul moştenitor Felipe şi surorile lui, Elena şi Cristina, fuseseră trataţi cu mănuşi în mass-media şi credeau că sunt iubiţi.

După articolele şi emisiunile pornite de la caricatura cu pricina, sondajele de opinie au demonstrat că popularitatea monarhiei este în scădere, oamenii declarându-se mai degrabă "juancarlişti" decât monarhişti. Şi nici aşa nu sunt prea convinşi, pentru că, dacă li se tot repetă că familia regală are un buget anual de opt milioane de euro (foarte mic comparativ cu cel al casei regale britanice) fără să fie impozitaţi şi fără să fie nevoie să dea socoteală nimănui de cum îi cheltuie, atunci oamenii trec lesne de la respect la ciudă.

Dar regele ştia de mult că "toţi suntem mai mult sau mai puţin sclavii presei" şi că "mass-media te urcă şi te dă jos, ca persoană sau ca instituţie", aşa că şi-a sfătuit băiatul să aibă grijă cum se comportă: "Presa trebuie respectată, dar este necesar şi ca tu să fii respectat, aşa că ai grijă că tot ce vei face va fi analizat în mass-media într-o manieră aparte, orice problemă stârnită de tine va deveni mai scandaloasă decât la oricare alt tânăr de vârsta ta". "Voinţa şi puterea trebuie să-ţi fie pe măsura visurilor princiare", scria Machiavelli.

"Trebuie să-ţi cucereşti tronul în fiecare zi", îi scria Juan Carlos principelui Felipe, pentru că, în prezent, "regii nu mai au drepturi şi privilegii prin simpla descendenţă".

Conştient că fiul său va trebui să-şi modeleze caracterul după cerinţele guvernării moderne, l-a sfătuit: "Să ştii să stârneşti simpatie fără să o cauţi intenţionat, să fii prudent fără să fii indiferent sau evaziv, mândru de ceea ce eşti fără trufie.

Să fii natural, dar nu vulgar, cultivat şi atent, dar nu pedant, să ştii să asculţi şi să cunoşti sensul proporţiei atunci când vorbeşti; să ştii să taci este la fel de dificil cu a şti să vorbeşti". În privinţa declaraţiilor publice, reţeta ideală este: "Să vorbeşti prudent fără să faci afirmaţii importante".

Mândria de a fi rege

Publicarea sfaturilor pentru Principe a constituit un nou prilej pentru cei ce se opun monarhiei să atragă atenţia că regele Juan Carlos nu-l sfătuieşte pe Felipe cum să fie un rege "limitat", oficial doar şef de stat şi comandant suprem al Forţelor Armate, ci unul adevărat, cu depline puteri, chiar dacă nu absolutiste.

Dincolo de sfaturile "soft", transpare mândria de a fi rege, cea care îi irită pe toţi cei care combat monarhiile. "O să dai mâna cu multe persoane, dar, când tu întinzi mâna, va fi cea a unui prinţ sau a unui rege!", scria Juan Carlos. Acest "aminteşte-ţi cine eşti!" este deosebit de supărător pentru adepţii doctrinelor de stânga.

Regele nu avea cum să uite că se trage din cea mai veche dinastie regală din Europa, cea întemeiată de Hugo Capet al Franţei (încoronat în 987) şi din care se trag, pe linia Bourbonilor, Juan Carlos al Spaniei şi Ducele de Luxembourg.

Dinastia Capeţienilor a dat trei împăraţi latini, 38 regi francezi, nouă regi şi regine ai Portugaliei, 11 regi şi regine ai Neapolelui, patru ai Siciliei, 12 regi ai Navarrei, trei regi şi regine ai Poloniei, 10 regi şi regine ai Spaniei (încă prezenţi la guvernare, în cadrul unei monarhii parlamentare, garantate de Constituţie), patru regi şi regine ai Ungariei, plus o mulţime de duci, conţi şi principi.

Ca să nu mai vorbim şi de ramurile ilegitime, dar care formează case aristocratice. Titulaturile Casei Regale a Spaniei sunt: rege al Spaniei, al Castiliei, de Leon, de Aragon, de cele două Sicilii, de Ierusalim, de Navarre, de Granada, de Toledo, de Valencia, de Galicia, de Sardinia, de Cordoba, de Corsica, de Murcia, de Jaen, de Algarves, de Algeciras, de Gibraltar, de Insulele Canare, de Indiile de Vest şi de Est, plus o grămadă de titluri de duci, arhiduci, conţi şi lorzi, plus Mare Maestru al Ordinului Suveran al Lânii de Aur.

Prinţul Felipe, un rege pentru secolul al XXI-lea

Felipe al Spaniei, prinţ de Burbon Grecia, prinţ de Asturias, s-a născut la 30 ianuarie 1968, la Madrid. A absolvit toate trei facultăţile din cadrul Academiei Forţelor Armate, în SUA, Canada şi Bruxelles, şi are şi un masterat în relaţii internaţionale.

A fost întotdeauna un frumuşel, urmărit de presă ca să-l prindă în flagrante amoroase, dar el nu a dat prilej de bârfe. Comportamentul lui serios, de prinţ care şi-a înţeles poziţia, a fost mereu dat ca exemplu în turbulenta familie regală britanică. Felipe a avut o relaţie de cinci ani cu fotomodelul norvegian Eva Sannum şi poate s-ar fi căsătorit dacă nu s-ar fi iscat vii dispute în Spania dacă are sau nu dreptul să ia de soaţă o femeie de rând.

A încercat să se supună cerinţelor regale şi a ieşit o vreme cu prinţesa germană Carolina de Waldburg, apoi cu aristocrata Isabel Sartorius, dar nu a găsit ceea ce căuta: "O relaţie bazată pe dragoste, respect şi afecţiune", după cum se confesa.

Anunţul că Felipe se va căsători cu ştirista fără descendenţă nobiliară Letizia Ortiz Rocasolano a luat prin surprindere pe toată lumea. Apoi, s-a considerat o alianţă strategică pentru cucerirea mass-media, Letizia fiind foarte populară. Cei doi s-au căsătorit în vara lui 2004, într-o ceremonie fără un fast exagerat, iar în octombrie 2005 s-a născut prima fetiţă, Leonor.

Cea de-a doua fetiţă, Sofia, s-a născut la 29 aprilie 2007. Familia locuieşte în Noul Pavilion al Palatului Zarzuela, o clădire de 3.150 metri pătraţi, cu 11 dormitoare, garaj cu 20 de locuri de parcare, piscină, săli de şedinţe, birouri. Încearcă să pară cât mai obişnuiţi, dar incidentul cu caricatura din 2007 a demonstrat că un principe nu se poate baza pe iubirea eternă a "supuşilor". Va trebui să-şi câştige tronul în fiecare zi, aşa cum îl povăţuia tatăl său.

Cesare Borgia, Principele lui Machiavelli, un tipar pentru multe capete încoronate

Cesare Borgia (în imagine) a fost sursa de inspiraţie pentru Machiavelli, autorul "Principelui", care a constituit cartea de căpătâi pentru toate odraslele regale din anii 1500 până în prezent, cu unele adaptări la timpul prezent.

Machiavelli, în funcţia de cancelar al Senioriei Florenţei, l-a studiat îndeaproape pe Cesare, fascinat de caracterul foarte puternic al acestui tânăr de 20 de ani, ideal pentru un rege. Cesare s-a născut în 1475, cu un mare handicap: era rodul păcătos dintre Papa Alexandru al VI-lea (Rodrigo Borgia) şi curtezana Vanozza dei Cattani din Roma, cea despre care cronicarul Tommaso Tommasi scria că "este o sirenă şi o vrăjitoare".

Deşi toţi copiii rezultaţi din legătura vicioasă-Cesare, Juan, Lucrezia şi Giuffre - au primit o educaţie aleasă, Papa străduindu-se pe orice cale să-i căpătuiască şi să-i manipuleze în scopuri politice şi economice, aceştia erau consideraţi, vorba cronicarului, "o execrabilă sămânţă". De aceea au avut o ambiţie de a deţine puterea şi de a se impune în societate mult mai mare decât a prinţişorilor ducatelor italiene. La doar 19 ani, sfidând toate regulile bisericeşti, tăticul l-a numit cardinal.

Apoi, s-a descurcat singur, dovedind abilitate, inteligenţă, şiretenie şi, conform lui Machiavelli, extaziat de calităţile prinţului bastard, "o rafinată cruzime, care, la Cesare, devenea o artă de a-ţi suprima duşmanii la timpul potrivit, nici exagerând cu exemplul, nici lăsând loc de dubii privind determinarea lui de a-şi înlătura duşmanii".

Visând să cucerească şi să unească Italia, Cesare s-a prăbuşit în "cruzimea rafinată" a tatălui său. Dornic să confişte câteva proprietăţi ale unor cardinali, Suveranul Pontif i-a invitat la cină, urmând să le servească un vin tratat cu celebra otravă a familiei Borgia. Din greşeală sau intenţionat, valetul a schimbat carafele.

Papa a murit în acea noapte, iar fiul său, Cesare - care poftise să-şi vadă părintele la "lucru" -, s-a zbătut între viaţă şi moarte câteva săptămâni, timp în care a pierdut domeniile, aliaţii şi toate visurile de mărire. Cel ce voise să fie "Cezar sau nimic" ajunsese nimic.

Pe 12 martie 1507, principele sfârşea într-o ciocnire minoră cu rebelul conte de Lerin, la Viana, pe teritoriul Navarrei, luptând într-un regiment spaniol, sub un nume de împrumut. Fusese cât pe-aci să fie Cezar prin comportamentul său, rezumat de Machiavelli: "Scopul scuză mijloacele", "Să fii cumpătat la vorbă şi să nu promiţi nimic, ca să nu dezamăgeşti mai apoi", "Mai bine să fii temut - însă fără să stârneşti ura - decât să fii iubit", "Numai prin război un prinţ îşi poate asigura moştenirea, iar un simplu cetăţean poate accede la putere", de aceea "este necesar ca un prinţ să cunoască la perfecţie arta războiului".

Dar, poate, cea mai sinceră constatare a lui Machiavelli este aceea că "un prinţ nu poate fi milos, loial, uman, franc şi religios, pentru că va fi nevoit să acţioneze contrar acestor calităţi când interesele de stat o cer".